Motto: „Ciuma omului e părerea că ştie"
(Montaigne; Aforisme; II; 12; 196)

Adică moare de prost crezând că-i deştept sau falimentează crezând că ceea ce ştie el este tot ceea ce se poate şti. Altfel spus, este marea greşeală de a se cantona la suprafaţa lucrurilor care îţi iau ochii cu poleiala lor, fără a se întreba ce ascund vopselele şi poleiala. Este sursa superficialităţii noastre cea de toate zilele.

Dimineaţa citeşti ziare, iar seara te uiţi la T.V. şi te cruceşti. Se moare zi de zi, ca în vreme de război. Un copil a călcat pe un capac de canalizare şi a murit. Cine-i de vină? Superficialitatea. Un plo prost, dar inocent, copil de îmbogăţit prin tehnici necurate, primeşte o maşină periculos de puternică, dă cu ea în stâlp şi mor alte trei persoane la fel de nevinovate, dar cu mintea pe cracă, ciripind inconştientă. Cine-i de vină? Superficialitatea. Cad tavane peste robotitori care acceptă să lucreze cu moartea deasupra capului, neînţelegând riscul (negândindu-l) datorită unor patroni lacomi, proşti şi indiferenţi (oricum au bani să nu sufere consecinţe!). Cine-i de vină? Superficialitatea. Ard depozite imense care pun în pericol un oraş de milioane de oameni. Cine-i de vină? Superficialitatea. Un şofer bezmetic conduce un microbuz stând cu faţa spre coada calului. Urmează măcelul pe calea ferată. Nu poţi să-i spui decât efectul superficialităţii. Trenurile sar singure de pe linii ca într-un film cu tâmpiţi! Vă rog să urmăriţi zi de zi ce se întâmplă. Tot ceea ce este tragic, tot ceea ce uneori e grozăvie, tot ceea ce ne revoltă au implicată în ele superficialitatea. Oamenii acţionează ca nişte somnambuli, fără a gândi până la capăt. Libertatea însăşi, libertatea pe care nu meritau să o primească brusc, pentru că oamenii nu erau maturi din acest punct de vedere, este înţeleasă şi tratată superficial ca dreptul la dezinhibare completă, la dezlimitare instinctuală, la eliberarea monstrului din ulciorul în care istoria civilizaţiei îl închisese. Această explozie cu pulverizarea limitelor are efecte până în locuri nebănuite. Astfel, într-un an, Uniunea Scriitorilor premiază, ca valoare literară supremă a anului, o carte numită Băgău, în care o nenorocită perversă povesteşte cum şi-a vândut şi utilizat toate orificiile pentru a câştiga câţiva şfanţi cu care să se poată deplasa prin lume, pe post de căţea în călduri. Oricâtă lehamite v-ar fi dragi oameni, răsfoiţi revistele literare şi cărţile care se publică şi veţi vedea că, pentru o mare parte a scriitorimii române promovate azi, lustruirea penisului a ajuns una dintre valorile xistenţiale şi literare supreme. La întrebările grave pe care le ridică marile mutaţii existenţiale ale zilei de azi scriitorii propun drept soluţie onanismul.
Vorba fiziologului, fiecare trăieşte pentru câte un organ. Unii trăiesc pentru inimă, alţii, pentru creier, unii, pentru stomac, iar scriitoraşii noştri, azi, pentru cele de pe mai din jos. Mă rog: ţeluri în viaţă, de gustibus... Nu este de mirare că, din instinct, masele le întorc spatele cu indiferenţă şi dispreţ. Dacă vor continua pe acest drum, vor ajunge ceea ce este apendicele în organism, un organ fără rost, dar care prezintă oricând un pericol de inflamare. Nu trebuie să disperăm. Aceşti IntelectCultişti, nepoţii foştilor ProletCultişti, vor dispărea şi ei din istorie, cum au dispărut un Roller, un A. Toma etc... Nu sunt decât nişte "promovaţi" de către imperiul comunist cultural, cu mult mai periculos pe termen lung decât imperiul economico-ideologic. Ultimul nu reuşise să distrugă conştiinţele, imperiul comunist cultural distruge conştiinţele din interior, ca un cancer. (va urma)