Motto: "Nu ne mai mulţumeşte România eternă, vrem o Românie actuală."
(Constantin Noica - Pagini despre sufletul românesc - 1943)

Este în paginile lui Noica o nemulţumire faţă de pasivitatea românului, care nu reacţionează decât atunci când îi ajunge cuţitul la os şi care atitudine l-a transformat într-un veşnic sângerând. Noi ştim astăzi că aparenţa unui lucru nu înseamnă esenţa sa, că aparenţa este expresia adaptării la context. Dar adaptarea presupune automat şi dezadaptare. Replica poate veni imediat. "Poţi face dintr-un bonsai de stejar un stejar de poiană?" - întrebarea nu este nici corectă, nici completă, ea închide orice posibilitate.

O întrebare care deschide posibilităţile este: "Cum poţi avea dintr-un bonsai de stejar un stejar de poiană?". Ei, da! Aşa avem două răspunsuri. Ghinda următoare va încolţi şi va creşte în poiană sau, dacă nu avem ghindă, avem în bonsai materialul genetic care, la tehnica actuală, ne permite să generăm un stejar în poiană.
Aşadar, adevărul complet nu poate fi judecat decât în termeni de generaţii, fiecare generaţie fiind, sau putând fi, altceva. Aici pesimismul şi fatalismul devin caraghioase. Aici este necesar spiritul treaz şi pragmatismul. Adică punctele de vedere esenţiale pentru o existenţă, atitudinile, într-un cuvânt - modul de a fi al unui popor se poate schimba de la o generaţie la alta. Cu o condiţie! Nu acuzând, calomniind şi blamând, ci încurajând. Exact cum creşti un copil.
De aceea, mass-media româneşti actuale, din prostie sau vândute, sunt profund vinovate faţă de poporul român, inclusiv cei care se cred a fi "păsări rare". Şi acum concret. Unui profesionist de multe carate i se propune să facă un doctorat la Oxford. Profesorul, conducătorul de doctorat, într-o discuţie "la un ceai", îi spune românului: "Noi, englezii, suntem nişte obraznici şi nişte bătăuşi ordinari. De aceea, am cucerit lumea şi lumea vorbeşte azi englezeşte." Era un mod excentric, tipic englezesc, de a se lăuda. De fapt, spunea: "Noi suntem îndrăzneţi şi luptători. Am avut curajul şi am cucerit lumea."
Într-o altă discuţie "la alt ceai", englezul îi spune: "Noi vedem lumea prin raza intereselor noastre, iar lumea există pentru noi acolo unde avem noi interesul şi ne este suficient. Dacă voi nu scrieţi despre voi, etalându-vă meritele culturale şi ştiinţifice, în engleză, noi nu ştim că existaţi, nu scriem nimic despre voi, sunteţi o pată albă pe harta lumii, iar harta lumii este scrisă în engleză".
Deci, ce scriu românii despre ei înşişi aceia suntem în ochii lumii. Este clar! În altă ordine de idei. De Crăciun, urez sărbători fericite unui român stabilit în Anglia. La telefon se aude o colindă englezească. Îl întreb: "Bine, dar nu vă e dor de colinzile româneşti?". "Ba da. Am ascultat de două zile doar colinzi româneşti, dar toate sunt triste, toate jelesc, toate plâng... Am obosit de atâta jale şi am pus colinzile vesele ale ăstora. În fapt, este o Naştere şi trebuie să fie chef şi bucurie, iar nu jale." Stă de ani buni în Anglia. Îl ascult şi îmi dau seama prin vocea lui câtă dreptate avea spiritul pragmatic englezesc, ce deosebire de perspectivă asupra vieţii au cele două spiritualităţi şi cum au modelat acestea cele două societăţi, cele două istorii complet diferite. Dacă analizăm puţin folclorul românesc, totul este duios, de dor, de jale, de chin etc., foarte rar câte o floare pe ici, pe colo (mai ales în Maramureş), câte un cântec glumeţ, de veselie, cu îndemn la viaţă, cu "sânge în vână". Excludem cântecele periferic folclorice, prepornografice, care nu au nimic cu fibra sensibilităţii folclorice româneşti. Această atitudine defensivă ne face pasivi, lipsiţi de iniţiativă, de optimism şi de încredere în noi înşine, până la a ne dispreţui noi pe noi. Noi ne plângem de orice: că plouă, că nu plouă, că ninge, că nu ninge... La 40 de ani "sunt bătrân!", la 60 de ani "îmi iau loc în cimitir". În afara muncitorimii ajunsă clasa sclavilor azi, restul nimeni nu lucrează nici cât ar trebui, nici calitativ-competitiv, spre a-şi onora salariul, oricât de mic ar fi. Dar toată lumea se plânge, toţi jelesc, toţi sunt nemulţumiţi. Desigur, situaţia socială şi economică din ţară este anormală, dar a ajuns anormală şi din cauza pasivităţii şi "depresiei naţionale" prin care trecem.

Ea nu poate fi schimbată decât schimbându-ne ca fel de a fi, ieşind din actualul episod depresiv, conştientizând că ni se cultivă sistematic dispreţul de noi înşine şi reacţionând ferm "cu sânge în vână" la aceste agresiuni. Ştiu şi sunt convins că acest moment istoric este pasager, că este negru, că viitorul are alte culori, dar am putea fi, fiecare la locul lui, fiecare în lumea lui, mai activi, influenţând schimbarea celorlalţi, pentru a ieşi cât mai repede la lumină.