Ce facem cu valorile?
Cu valorile culturale este la fel ca şi cu celelalte feluri de avut. Noroc că unele valori culturale nu pot fi risipite de haitele de politicieni. Dar, de risipit, risipim cu toţii continuu şi în mod inconştient. Mi-au venit gândurile acestea după ce m-am întors dintr-un periplu unde am cumpărat o casetă de CD-uri Masters of Strims (Maeştrii Coardelor), în care între marii interpreţi ai lumii figura George Enescu, înregistrat în 1932 şi 1934, pe care germanii îl editează (cu ceilalţi!) la fiecare generaţie, bucurându-se de sunetele de geniu. Ei da, noi nu! Probabil nu avem niciun concert susţinut de Enescu în ţară. La fel Dinu Lipati, înregistrat în Elveţia (acolo trăia fugit de comunism) între 1946-1949. Deci lumea germană adună şi foloseşte, adună şi foloseşte. De ce au ajuns oare unde au ajuns? Desigur, în CD-uri sunt prezente vârfuri. Dar ei nu se limitează la vârfuri şi adună tot, aşa cum fac şi cu arhivele. Englezii au făcut un extrem de interesant film despre viaţa de familie şi relaţiile bărbat-femeie, citind dosare de divorţ în care erau şi scrisori de dragoste din anii 1500 şi ceva. Ce ştim noi despre noi din perioada respectivă? Nici de când puteam aduna n-am adunat. Am aruncat ca proştii. Nu te poţi limita la vârfuri de munţi. De fapt, acestea n-ar exista dacă mai întâi nu ar exista dealuri tot mai înalte, poale de munte, munţişori şi abia apoi spre culmi. Unde vreau să ajung? Moştenite de la comunişti, în această ţară, aproape în fiecare judeţ, există un teatru de stat şi cel puţin în jumătate orchestre simfonice, coruri, ansambluri folclorice etc. An de an, fiecare dintre aceste instituţii de cultură oferă spectacole, nu toate geniale, dar multe, foare multe de bună calitate şi, la urma urmei, toate au o valoare. Dacă fiecare asemenea spectacol ar fi fost înregistrat la premieră şi înmagazinat în ultimii 50 de ani, am avea depozitate mii şi mii de valori păstrate. Pentru moştenitori, pentru artişti, pentru orice tip de interpretare am avea un uriaş tezaur. Este necesară o lege care să stipuleze aşa ceva, de fapt similară cărţilor, fiecare carte fiind depusă în 9 biblioteci pentru eternitate. Este tezaurul scris al limbii române. De ce nu ar exista şi un tezaur interpretativ al României? Am fi infinit mai bogaţi! Banii? Să fim serioşi! Cu câteva salarii nesimţite, cum sunt cele de la Supravegherea Financiară (bani publici la origini), dotezi cu aparatura necesară toate teatrele şi sălile de concert şi spectacole. Nu merită generaţiile viitoare ca măcar de azi înainte să acumulăm acest tezaur? Nu merită artiştii noştri să fie eternizaţi pentru arta lor, precum scriitorii? Eu cred că da. Nu lipseşte decât bunăvoinţa, voinţa şi mişcarea celor în drept care să-şi ceară drepturile.
CD-uri cu muzică clasică romănească,adică George Enescu,Ion Voicu,Dinu Lipatti,Stefan Ruha,Sergiu Celibidache,Herlea,Ludovic Spiess şi alţii,se găsesc din plin şi în centrul Oradiei.Nu trebuie să faci periple pentru ca să cumperi o colecţie de CD-uri şi după aia să vi să te dai cult prin gazete obscure,gen Crişana. Mai poţi cumpăra aşa ceva pe bani buni,de la Selgros,Real,Metro.Asta înseamnă să nu te uiţi pe scările rulalante, sub fustele tinerelor trandy,ci să cauţi cu privirea un magazin de specialitate.Atunci nu ai mai scrie că se pierd valorile.Valorile româneşti se păstrează. Ce nu se păstrează,ba chiar se atrofiază,sunt circumvoluţiile,pe care azi măine va patina musca.
Îi recomand,ca măcar acum,să păşească măcar acum în incinta filarmonicii din Oradea şi poate că va observa pe acolo, că cineva înregistrează şi păstrează pentru posteritate,prestaţia muzicienilor orădeni. Şi nu în utimul rînd.Tocmai de ceva timp s-a stins din viaţă un mare om de cultură,ce vreme de mulţi ani a tezaurizat folclorul românesc.Aşa că tot articolul este de * şi dovedeşte că dl.prof.univ.doctor asociat a dat gherlă din nou.La tot mai multe din astea.
Pentru că domnul Cornuţiu trăieşte încă pe vremea cînd era membru de bază al PCR.Ţin să-i reamintesc că Electrecordul nu mai funcţionează.Funcţionează în schimb o grămadă de case de producţie private,care vînd mai bine pe Salam,Guţă şi alţi gurişti.Dacă ar produce muzică simfonică,presupun că ar avea multe probleme de ordin financiar.Nu înţeleg de ce,lovit în pragul senectuţii,de valorile naţionale şi-a cumpărat abia acum CD-ul cu muzică simfonică de pe meleaguri străine.Aceste CD-uri,se găsesc demult în magazinele de profil,ba chiar şi pe la Real sau Selgros.Doar că aşteaptă să fie cumpărate.Şi nu în ultimul rînd,pentru ca să asculţi muzică simfonică,îţi trebuie puţină educaţie,măcar muzicală.Dacă acum la adînci bătrîneţi îl descoperi pe Enescu,pe rafturile de aiurea,înseamnă că dl.Cornuţiu are mari probleme de cultură,pe care singur le expune.Cît despre cărţi.Nu toate bibliotecile sunt interesate să aibă pe rafturi patologia beutorilor de alcool sau tratarea cu insucces a celor ce doresc neapărat să termine cu viaţa.Că despre fircăliturile,în mintea lui denumite proză,nu mai vorbesc pentru că zac în pivniţa lui sau au fost demult date la topit.În consecinţă,îi recomand d-lui Corn
Bunăvoinţă? De unde? Cei aflaţi la cârma ţării nu sunt interesaţi deloc de viitorul poporului român. Pentru ei cultura nu înseamnă nimic.
Încă din 1972,la o renumită filarmonică din ţară,se înregistrează concertele simfonice.Dacă la altele nu se face acest lucru,problema lor.Dacă urmăreşti TVR2,seara pe la ora şapte transmit înregistrări de la festivalul george Enescu.De ani de zile.Dar pentru că matale,ai descoperit pe un raft de aiurea un CD cu Enescu,să se mai mâcîie ăştia cu încă o lege,pare de domeniul prostiei ce te caracterizează.Cît despre chestia cu cărţile,pare o să fie o intoxicare ordinară în media.Faptul că ai fircălit nişte hîrtie, care nu se vinde şi vrei să ocupi rafturile bibliotecilor într-u posteritate,este un lucru jenant.Ca orice lucru pe care îl faci.