Spun "cu pretenţii" în sensul de oraş universitar, între primele zece ca număr de populaţie şi cu un trecut care i-ar certifica dreptul de a se considera între primele zece oraşe ale ţării. La ora actuală, statutul de izolat sau conectat la lume al unui oraş, al unei zone, este conferit de conexiunile aeriene. Insulele Feroe au fost undeva, pe undeva, pierdute în ceaţă şi imaginaţie până la apariţia aviaţiei. Azi au aeroport, care le leagă zilnic de Copenhaga, de unde în orice minut feroezii pot pleca oriunde în lume. Cum stăm noi, orădenii?

Păi, dacă vreau să plec în lume sâmbătă de la Bucureşti, când am bilet de avion, trebuie să mă ducă cineva cu maşina la Timişoara sau Cluj-Napoca. Dar şi de acolo pot avea curse care nu-mi folosesc pentru zborul meu. Trebuie să dorm în Bucureşti. Deci o zi pierdută prosteşte. La întoarcere păţesc la fel. Iar dacă nu vreau să mai pierd o zi, iau trenul şi după ce am obosit prin avioane şi aeroporturi, stau o noapte în tren. Nu de puţine ori am fost în această situaţie. Ajungi acasă în gara din Oradea, buimăcit de oboseală. Este dimineaţă şi vrei să ajungi cât mai repede acasă. În gară, la ieşire, tot felul de şoferi autorizaţi sau neautorizaţi de taxiuri, pescuitori de chilipiruri. "Unde vreţi să mergeţi?" Când spui adresa, cu o nesimţire de mitocani, nici nu-ţi răspund, ci îţi întorc spatele. Cu geamantanele, urcarea şi coborârea din tramvai, iar apoi de la tramvai târârea lor pe străzi. Sună ca o deportare pe timp de război. Insişti şi ţi se răspunde: "Dacă vreţi la Felix...". De fiecare dată păţeşti la fel. Ultima dată după ce au dispărut cei aşteptaţi de familie, după ce au plecat cei câţiva cu drumuri "în afară", un şofer ne-a luat cu un fel de silă din faţa gării şi, pentru a ajunge undeva pe lângă str. Sucevei, ne-a dus pe linia de tramvai pe lângă Stadion, apoi prin Rogerius, pe B-dul Decebal şi apoi spre casă. Eram atât de obosiţi încât nu mă mai interesa obrăznicia şi nemernicia şoferului. Nu doream decât să ajung acasă. Mă întreb totuşi: are acest oraş cumva o conducere? Dacă are, cunoaşte ea acest aspect din faţa gării din Oradea? Dacă nu îl cunoaşte şi îl va cunoaşte, vrea şi poate să facă ordine, punând la punct cioflingarii din faţa gării?
Dar, dincolo de toate acestea, Oradea va rămâne oraş de mâna a treia până când nu va avea legături aeriene zilnice cu Capitala şi cu câteva oraşe mari pentru conexiuni aeriene. Până atunci multaşteptaţii investitori strategici nu vor poposi pe malurile Crişului Repede. Experienţe ca acestea nu înghite niciun investitor cât de cât serios. Până atunci nu vin aici decât mărunţei mafioţi care au furat trei capre, au vândut două pilule de ecstasy şi au prins o pisică, iar apoi investesc în Oradea. Pot înţelege aceste lucruri aleşii judeţului şi ai oraşului? Este una din cauzele pentru care Oradea pierde constant teren în faţa oraşelor cu care putea fi de-o seamă şi câte nu a mai pierdut oraşul din cauza calităţii aleşilor!