Recentele pregătiri pentru instalarea statuii Reginei Maria în Piaţa Ferdinand m-au determinat să reflectez la corectitudinea şi coerenţa unor măsuri edilitare iniţiate de administratori promovaţi pe criterii politice. Din păcate, ambiţiile şi lipsa de cultură a acestora creează jenante inadvertenţe. 

Spre exemplu, un actor ambiţios, ajuns director printr-un "algoritm politic local", ca să poată acapara toate instituţiile de spectacol de limba română, profită de dorinţa de autonomie a celor care conduc Teatrul Maghiar şi cedează spaţiile în care funcţiona şi secţia română, într-o deplină armonie administrativă şi profesionalş cu maghiarii. A apărut astfel o aberantă "simbioză" instituţională între Ansamblul Folcloric Crişana, Teatrul de Stat Oradea, secţia română, şi Teatrul pentru Tineret şi Copii Arcadia, sub denumirea, pretenţioasă, de Teatrul Regina Maria. Politicienii locali nu-şi dau seama că nu poţi uni, organic, o instituţie de cultură folclorică cu o instituţie de cultură cultă, cum este Teatrul. Inedita "invenţie" ne aminteşte de celebrele "Ansambluri Folclorice Academice" din defuncta Uniune Sovietică. Apoi, pe frontispiciul Teatrului în care funcţionau cele două secţii scrie corect, în două limbi, Teatrul de Stat şi Alami Szinhaz, dar maghiarii, în noua organizare, autonomizaţi, scriu pe afişul lor că muncesc în "Szigligeti Ede Szinhaz". Soluţia nefericită de a o surclasa pe Regina Maria prin separarea Trupei Szigligeti Ede este o altă gafă culturală şi mai ales politică. În acest context, eforturile de reanimare, din când în când, a numelui omului de cultură Iosif Vulcan, ca să se salveze o formă care nu mai există, adică cele două trupe într-o administraţie unică, este imposibilă, chiar hilară. Dacă secţia română coexistă în continuare cu secţia maghiară atunci se putea vorbi despre Teatrul  Regina Maria cu cele două Trupe, Iosif Vulcan şi Szigligeti Ede, precum la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, de exemplu. Cred, însă, că altitudinea regală a distinsei soţii a Regelui Ferdinand se potriveşte mai corect cu frontispiciul unui Teatru Naţional, nu de stat. Pentru o armonizare arhitecturală, culturală şi etnică, în faţa clădirii Teatrului Naţional Regina Maria, alături de impresionanta statuie a lui Szigligeti Ede să se aşeze o statuie a lui Iosif Vulcan, bardul care a creat revista Familia, teatru românesc, şi l-a debutat pe Eminescu. Cum statul de funcţiuni al unui Teatru Naţional şi salariile de încadrare ale actorilor şi personalului tehnic sunt superioare unui Teatru de Stat sunt convins că şi partea maghiară ar adera la un asemenea proiect. Partidele maghiarilor din România au fost mereu mai aproape de  monarhie decât cele "naţionale", ale românilor, iar administraţia judeţului ar scăpa de nişte costuri pentru că Teatrele Naţionale se subordonează direct Ministerului Culturii. Apoi, în Piaţa Ferdinand, în locul rezervat statuii Reginei Maria cred că o statuie a Regelui Ferdinand este mai motivată din toate punctele de vedere: edilitar, istoric, politic etc..., iar statuia Reginei Maria să fie aşezată în mijlocul coloanelor majestuoase care sprijină frontonul clădirii Teatrului care-i poartă numele. Mi-am amintit cu acest prilej de o altă gafă monumentală a politicienilor români la Timişoara. Clădirea teatrului a fost construită în acelaşi stil de aceeaşi companie vieneză care a construit şi Teatrul din Oradea. Patriotarzi şi inculţi, oamenii politici români i-au dărâmat faţada impetuoasă, imperială, şi au construit în locul ei un monstru cubist, la modă în epocă, dezechilibrând architectonic centrul oraşului, iar interiorul, vrând să-l romanizeze, l-au modificat stilistic, stricându-i acustica şi relaţia sălii de spectacol, a publicului cu scena, cu spectacolul. Este motivul pentru care am încercat, fără să reuşesc, să mă întorc acasă, la Oradea, să lucrez pe această scenă, pe care am debutat, sub o altă direcţie, care mai păstra ceva din bunele maniere ale unui pantofar de lux maghiar care a condus excelent acest teatru în secolul trecut. În acea bună tradiţie, actorii maghiari erau prieteni cu actorii români şi îşi vizionau reciproc spectacolele. Azi o directoare, fostă chelneriţă, scoasă din mâneca unui partid, a reuşit să instaureze "o atmosferă securistă" de suspiciune etnică. Am citat din părerile unor angajaţi ai secţiei maghiare.

P.S.

Ioan IEREMIA, "Societar de onoare al Teatrului Naţional "Mihai Eminescu" Timişoara