Suntem de 11 ani în Uniunea Europeană şi la ani lumină de stabilitatea şi bunăstarea majorităţii popoarelor care o compun. Deşi toate regimurile politice care s-au vânturat la guvernare în aceşti ani au vorbit de „integrarea europeană”, nu s-a întâmplat mai nimic care să arate că acest lucru se şi întâmplă.

 

Conducătorii vremelnici ai aceste ţări au vorbit constant despre „integrarea europeană”, devenit un clişeu golit de conţinut. Pentru că această integrare presupune, în primul rând, aducerea societăţii româneşti la acelaşi nivel de prosperitate economică şi echilibru social precum ţările din UE. Nimeni nu se aştepta ca acest lucru să se producă într-un an-doi, dar iată că urmează al 12-lea an în care România este membră cu drepturi depline în Uniune, dar codaşă la infrastructură, salarii, pensii, nivel de trai, servicii sociale, de sănătate şi educaţie. Oricare guvernare se instalează în această ţară are obligaţia principală de a rezolva aceste probleme, restul rămâne gargară electorală. Din acest punct de vedere, prioritară rămâne creşterea constantă a pensiilor şi salariilor, până la nivelul minim garantat în UE. Să nu uităm că unul dintre motivele principale ale celui mai cumplit exod al românilor din toate timpurile a fost cel economic. Iar acest exod va continua şi în viitor, dacă nu se va schimba radical nivelul de trai din această ţară.

Recent, Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul noii legi a pensiilor care, pe lângă faptul că va aduce o majorare consistentă a pensiei, aduce şi alte modificări importante în sistemul public de pensii. O lege în folosul cetăţenilor, fără îndoială, şi despre care cred că trebuia luată acum un deceniu. Ideea este că nu ar trebui să existe niciun partid sau politician care să se opună creşterii pensiilor şi salariilor, dimpotrivă, ar trebui să caute să asigure acest lucru prin toate mijloacele. Să creeze toate condiţiile pentru o economie prosperă, în care firmele să-şi poată desfăşura activitatea fără a li se băga beţe în roate, în care fiscul să fie un partener, un îndrumător, nu miliţianul care le amendează după cum are chef. Să se asigure că ţara această va avea o infrastructură rutieră, feroviară, maritimă şi aieriană care o poate face accesibilă pentru orice fel de schimburi comerciale, afaceri sau turism. Într-o ţară cu resurse naturale consistente, cu potenţial energetic ridicat, cu potenţial agricol care ar putea asigura hrana la vreo 60 milioane de oameni este inadmisibil ca cetăţenii ei să fie printre cei mai prost plătiţi europeni, iar după o viaţă de muncă să aibă o pensie nici măcar la jumătate cât este ea în ţările UE. Iar cei care lucrează astăzi trebuie să fie conştienţi că doar munca legală le poate aduce punctele necesare unei pensii decente la bătrâneţe şi acceptarea unor plăţi „la negru” îi defavorizează pe termen lung. Muncind la negru, ai bani o zi, două, dar la pensie nu se acumulează nimic, iar dacă te îmbolnăveşti nu benefeciezi nici de asigurările de sănătate.

În ţara aceasta sunt vreo 4 milioane de pensionari care au pensii în jurul a o mie şi ceva de lei - deci aproximativ 250 de euro.

Cea mai mare pensie minimă în UE, potrivit datelor oficiale, o întâlnim în Luxemburg - 1.500 de euro pe lună. La această pensie se adaugă și contribuția la sistemul privat de pensii, iar în final un pensionar de aici poate ajunge la peste 3.500 de euro pe lună. În Austria, pe lângă pensia minimă obligatorie care începe de la 700 euro pe lună, se mai adaugă și pensia privată plus un supliment de 80 de euro, pentru fiecare copil, până la terminarea facultății. Pensionarii din Belgia și Olanda au și ei toate motivele să fie fericiți. Pensionarii din aceste țări primesc o pensie minimă de peste 1.200 de euro la care se mai pot adăuga alte mii de euro de la fondurile private. Exemple de pensii minime în țările UE: Irlanda - 460 euro, Italia şi Grecia - 500 euro, Franța - 680 euro, Spania - 700 euro. Se poate observa lesne la ce distanţă colosală suntem de aceste ţări şi nu trebuie uitat că în România aceste pensii minime consituie majoritatea, în timp ce în ţările UE, majoritatea pensiilor sunt medii, nu minime.

Pensiile medii în UE spun totul despre starea de sărăcie în care ne zbatem. Iată cum arată pensiile medii în 15 state din Europa: Norvegia - 1.760 euro, Grecia - 1.620 euro, Danemarca - 1.411 euro, Elveţia - 1.393 euro, Italia - 1.141 euro, Franţa - 1.108 euro, Islanda - 1.046 euro, Suedia - 1.060 euro, Finlanda - 1.050 euro, Austria - 1.026 euro, Spania - 877 euro, Belgia - 847 euro, Germania - 791 euro, Malta - 615 euro.

Şi nu uitaţi de inflaţie

Chiar şi această majorare pe care o prevede noua lege a pensiilor este insuficientă pentru un trai decent. Să nu uităm că ea prevede majorări anuale ale punctului de pensie în următorii doi ani, timp în care însă va creşte şi inflaţia. Dacă euro va ajunge la 5 lei, cum, de altfel, s-a vehiculat de către oficialii BNR, iată că o pensie „mare” precum este cea prevăzută pentru medici, de 4.000 de lei, va însemna de fapt un venit de 800 de euro, cât o pensie minimă luată de un muncitor necalificat din UE! În acest context, iată că nu ar fi deloc rău ca România să treacă la moneda euro şi să intre sub tutela Băncii Centrale Europene, eliminându-se astfel şi speculaţiile financiare din cursul euro-leu pe care cei din BNR le fructifică, cel mai probabil, în interes propriu.

Există desigur şi problema asigurării acestor bani pentru plata pensiilor la nivel european. Fără a intra în detalii, trebuie amintit că România este codaşă la absorbţia fondurilor pe care UE ni le pune la dispoziţie pentru dezvoltare şi eliminarea decalajelor. Folosirea eficientă a acestor bani generează noi oportunităţi pentru dezvoltarea economică şi crearea de noi locuri de muncă. Statul trebuie să pună la dispoziţia firmelor un mediu legislativ şi fiscal predictibil şi prietenos, să asigure o legislaţie a muncii cât mai atrăgătoare, să pună la punct infrastructura, iar banii vor curge în vistieria publică. Apoi, pentru a se dezvolta, toate statele bogate astăzi au recurs la împrumuturi masive. Cel mai puternic stat al planetei, SUA, are o datorie de aproape 20.000 de miliarde de dolari! În Franţa datoria publică era (în 2016) de 96,5% din PIB, în Marea Britanie, de 88,3% din PIB, iar în Germania, de 68,1% din PIB. Banii plutesc în jur, doar oficialii noştri nu ştiu să arunce năvodul să-i culeagă.

Proiectul noii legi a pensiilor prevede că se bazează pe mai multe principii fundamentale: contributivitate, adică plată în funcție de contribuție; egalitate, adică pensionari care au aceeași vechime, dar care au ieșit la pensie în momente diferite, primesc aceeași sumă de bani; solidaritate socială, adică generațiile în activitate susțin, prin plata contribuțiilor lor, generațiile de pensionari și, în viitor, vor fi susținute la rândul lor; imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

Existenţa pensiilor speciale încalcă însă toate aceste principii fundamentale deoarece ele nu ţin seama de contributivitate, egalitatea în vechime şi solidaritatea socială. Nimic nu poate justifica acordarea unor pensii „speciale” unei anumite categorii profesionale. Orice societate normală îşi plăteşte foarte bine aceşti înalţi funcţionari ai statului, aleşi sau demnitari pe perioada activităţii lor în serviciul public, dar la pensionare nu benefeciază de alte drepturi speciale: contează doar principiul contributivităţii. La salarii mari, reţinerile sunt mari, drept urmare, şi pensiile vor fi mari. Dar nu nesimţit de mari prin acordarea unor privilegii.