Atunci când un stat nu-şi poate acoperi cheltuielile pe seama veniturilor bugetare se înregistrează un deficit bugetar, pentru acoperirea căruia statul apelează, de regulă, la împrumuturi bancare. În cazul când împrumuturile bancare devin împovărătoare sau, pur şi simplu nu mai pot fi obţinute de la  bănci sau alte instituţii de credit, statul poate apela la creditul public sau împrumutul de la populaţie, prin emisiunea de titluri de creanţă (sau financiare) sub forma unor obligaţiuni negociabile, care conferă deţinătorului (obligatarului) calitatea de creditor, calitate care îi dă acestuia dreptul de a încasa de la eminentul obligaţiunilor dobânzile aferente sumei date cu împrumut (acestea sunt înscrise procentual pe obligaţiune şi se achită obligatarului la date fixe, prin prezentarea de către acesta a cupoanelor de plată).

La scadenţă, obligatarii (persoane fizice sau juridice) vor încasa integral suma împrumutată, prin dobânzile aferente. În cazul în care la scadenţă, emitentul nu-şi poate răscumpăra obligaţiunile de la obligatari, acestea pot fi convertite în acţiuni la un preţ de conversie stabilit la emisiune, obligatarii având dreptul de preemţiune, adică dreptul de a cumpăra acţiunile înaintea vechilor acţionari, devenind astfel, acţionari care, în loc de dobândă, vor putea primi dividende, dacă societatea obţine profit, iar în caz de faliment al societăţii la care au devenit acţionari, au prioritate la plata debitelor înaintea vechilor acţionari, astfel că riscul de a nu-şi putea recupera banii investiţi în obligaţiuni se diminuează prin conversia acestora în acţiuni. De asemenea, dacă obligaţiunile sunt listate la bursă şi preţul lor creşte, atunci obligaţiunile convertite într-un număr de acţiuni vor avea o valoare potenţială mai mare decât valoarea lor nominală. Profitul obţinuti de către cumpărătorii de obligaţiuni depinde de mărimea dobânzii nominale şi de preţul plătit de aceştia la cumpărare (ex: preţul obligaţiunii la cumpărare fiind de 5.000 lei, cu o dobândă fixă anuală de 7 %, la scadenţă obligatarul sau deţinătorul de obligaţiuni va primi preţul de 5.000 lei, plus dobânda de 350 lei, adică 5.350 lei). Din acest exemplu simplu rezultă foarte clar că emisiunea de obligaţiuni pe piaţa internă poate aduce posesorilor (persoane fizice sau juridice) venituri suplimentare, care ar putea potenţa puterea de cumpărare, respectiv cererea de bunuri şi servicii pe piaţa internă, cu influenţă directă asupra producţiei de mărfuri şi servicii indigene, cu consecinţe favorabile în economia naţională: creşterea profitului impozabil şi, implicit, a veniturilor la buget din acest impozit; creşterea numărului de salariaţi şi implicit, a cotelor de asigurări sociale, de sănătate, de şomaj, etc. De asemenea, creşterea numărului vânzărilor prin comerţ va determina automat, creşterea sumelor obţinute din cota de TVA aplicată la preţurile de vânzare ale mărfurilor. Deşi avantajele vânzării obligaţiunilor pe piaţa naţională sunt mai mult decât evidente, atât pentru populaţie, cât şi pentru economia naţională în ansamblu, totuşi Ministerul Finanţelor a vândut luna trecută (şi nu numai), pe piaţa americană, obligaţiuni în valoare totală de 1,5 miliarde dolari, cu o dobândă anuală fixă de 7%, , cu termen de scadenţă (la răscumpărare) de 10 ani. Cu alte cuvinte, băncile americane beneficiare ale acestor obligaţiuni primesc un profit-cadou, din partea statului român de 105 milioane dolari, sumă ce ar fi putut intra în conturilor băncilor româneşti, sau în buzunarele românilor, dacă aceste obligaţiuni ar fi fost ofertate pe piaţa naţională. Putem astfel trage conlcuzia că prin varianta aleasă de guvern s-a favorizat preluarea unei părţi din venitul naţional de către bugetul american cu ajutorul bugetului nostru, în timp ce cetăţenii României vor fi puşi, în continuare, să plătească acestui stat, corupt până în măduva oaselor, impozite şi taxe tot mai mari şi mai multe, disproporţionate în raport cu veniturile reale ale acestora. Din păcate, nu se cunoaşte raţiunea care a stat la baza acestei decizii a guvernului român sau avantajele ei, dar ne dăm seama de consecinţele negative asupra economiei naţionale, derivate din vânzarea de aşa-zise "obligaţiuni yankee" (yankee bonds) pe piaţa americană, în detrimentul pieţii naţionale. Nedumeriri există şi în ceea ce priveşte graba cu care guvernul român intenţionează se semneze Tratatul fiscal, prin care România este încorsetată între nişte limite nerealiste ale deficitului bugetar, în condiţiile în care România are nevoie de nişte limite cât mai flexibile ale deficitului bugetar, pentru a nu o condamna pentru mulţi ani de acum înainte la stagnare, la adâncirea decalajului faţă de ţările pe care tindem să le ajungem din urmă.

P.S. Încorsetarea deficitului bugetar între anumite limite este benefică doar pentru acele ţări care au un nivel de dezvoltare care le asigură o anumită stabilitate financiară.