Autorităţile locale nu învaţă nimic din propriile greşeli. Deşi a pierdut un proces pentru retrocedarea Casei Învăţătorului, Primăria Oradea se încăpăţânează să investească în clădire pentru a muta aici secţiile reunite de boli infecţioase de la Spitalul Judeţean şi Spitalul Municipal. Numai că, printr-o sentinţă din martie 2010, Tribunalul Bihor a decis că respectiva clădire trebuie restituită în natură proprietarilor de drept, adică cadrelor didactice din judeţ, reprezentaţi de Sindicatul Liber din Învăţământ Bihor.

În conferinţa de presă din 27 octombrie, triumviratul Bolojan-Biro-Carp din fruntea Primăriei orădene şi-a făcut publice planurile privind gestionarea sistemului sanitar din Oradea. Unul dintre punctele de pe agenda edililor se referă la reabilitarea clădirii de pe strada Pasteur nr. 26 în care a funcţionat până recent o secţie a Spitalului de Neurologie şi Psihiatrie Oradea. „S-a contractat realizarea proiectului tehnic de reabilitare a corpului de clădire de pe str. Pasteur nr.26, în care vor funcţiona secţiile de boli infecţioase. Proiectul tehnic va fi finalizat la jumătatea lunii noiembrie, după care se va organiza licitaţia pentru execuţia lucrărilor. În luna decembrie vor începe lucrările", se arată în mapa de lucru prezentată de primarul Ilie Bolojan.
Numai că imobilul respectiv este disputat în instanţă într-un proces întins pe durata unui deceniu, a primit în primăvară un verdict, iar acum se află într-un alt stadiu procesual, departe însă de un soluţie favorabilă pentru municipalitate.
Sindicatul din învăţământ s-a judecat timp de aproape zece ani cu Primăria Oradea plus încă alte cinci autorităţi locale şi instituţii sanitare pentru a dobândi un imobil construit în perioada interbelică prin efortul fostei „Asociaţiuni a Învăţătorilor - Secţia Bihor." Procesul a debutat în 2001, iar câştig de cauză au avut sindicaliştii din învăţământ în 2004, când Tribunalul a admis cererea de restituire în natură a imobilului şi a terenului aferent, decizie menţinută de Curtea de Apel Oradea, însă casată în 2006 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procesul fiind rejudecat pentru nişte chichiţe avocăţeşti. În fine, sentinţa din primăvara acestui an certifică un adevăr istoric şi face o reparaţie morală şi materială cadrelor didactice. Prin sentinţa civilă nr.71/C/2010 Tribunalul Bihor „obligă pe pârâtul Primarul municipiului Oradea să emită o decizie de restituire în natură, în favoarea reclamantului (SLÎ Bihor - n.r.) pentru imobilul înscris în CF nr. 6865 Oradea nr. topo 128/3 în natură reprezentând teren şi construcţie, iar pentru terenul cu nr. topo 128/4 să li se asigure măsuri reparatorii, teren în suprafaţă de 4.923 mp în intravilanul municipiului."

Asociaţiunea Învăţătorilor - scurtă evocare

Istoria constituirii unei asociaţii a dascălilor din zona Bihorului este veche de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, atunci când i s-au pus şi bazele. Asociaţia Învăţătorilor - secţia Bihor era afiliată în 1892 la Asociaţia Învăţătorilor de la şcolile confesionale ortodoxe române din dioceza Aradului. Autorităţile vremii i-au suspendat o perioadă activitatea, încercând să o încorporeze în asociaţii culturale mai largi. În fine, Asociaţia îşi suspendă din nou activitatea la izbucnirea Primului Război Mondial, pentru ca în 1919 să fie reînfiinţată, la Sibiu, Asociaţia Generală a învăţătorilor români din Ardeal, Banat şi Crişana, secţia bihoreană intrând astfel în posesia averii fostei Asociaţii a Învăţătorilor de stat şi comunali din Oradea, care obţinuse în 1908 un teren în parcul Bunytai (Zona străzii Armatei Române - n.r.). Cum terenul obţinut a fost folosit în timpul războiului în alte scopuri, preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor bihoreni, Nicolaei Firu, solicită în 1925 primăriei un alt teren. Municipalitatea orădeană donează, astfel, terenul pe care se va construi viitoarea Casă a învăţătorilor de pe strada Pasteur, în suprafaţă „de un iugăr şi 476 de stânjeni în valoare de 453.918 lei", notificate ca atare în CF-uri. În plus, Ministerul Instrucţiunii a donat 1.000.000 de lei, iar din cotizaţii şi alte surse a început construirea unui cămin al învăţătorilor.
La sfârşitul anului 1927 construcţia era ridicată până la etajul unu, cheltuindu-se peste două milioane de lei. Cu ajutorul unui împrumut bancar, în 1932 clădirea este finalizată în roşu, din cauza crizei economice imobilul putând fi dat în folosinţă abia în 1938. După 1940 clădirea este folosită de Asociaţia Învăţătorilor de stat şi comunali din Ungaria, pentru ca în toamna anului 1944 să fie din nou preluată de Asociaţia Învăţătorilor din Bihor, aici funcţionând, printre altele, un internat şi Casa de Ajutor Reciproc a Învăţătorilor. În anul 1948 Asociaţia Învăţătorilor - secţia Bihor devine Sindicatul Salariaţilor din Învăţământ, în urma reformei învăţământului din acel an. În toamna anului 1949 autorităţile comuniste decid naţionalizarea clădirii şi mutarea aici a Spitalului Ortopedic nr.5 Oradea, care va funcţiona aici până în 1986, când a fost mutat în noua clădire a Spitalului Judeţean. Din această perioadă datează modificările aduse clădirii, din 1986 şi până în vara acestui an funcţionând aici o secţie a Spitalului de Neurologie.
Ca o curiozitate, în plină ocupaţie horthystă, conducerea de atunci a Casei Învăţătorului a reuşit să-şi redobândească în instanţă clădirea confiscată de primărie. În februarie 1943, administraţia horthystă a Primăriei orădene a preluat clădirea, conducerea Asociaţiei contestând în instanţă deposedarea. În 29 noiembrie 1943, instanţa orădeană a decis în favoarea Asociaţiei Învăţătorilor, dispunând restituirea proprietarilor de drept. „Procesul a durat nouă luni şi 13 zile. SLÎ Bihor a început procesul în 2001, după apariţia Legii nr.10 şi suntem în anul 2010, când se va finaliza...?", se întreabă profesorul Ioan Meza, preşedintele Comisiei de cenzori a sindicatului bihorean.

„Capetele luminoase" care încalcă legea

Reprezentanţii dascălilor bihoreni nu acuză justiţia că nu şi-ar face datoria, dimpotrivă, consideră că judecă în spiritul legi, dar că autorităţile locale recurg la tertipuri şi tergiversări. „N-am fost singurii deposedaţi de bunuri imobile. Am fost şi suntem singurii, considerăm noi, văduviţi de un drept ce ni se cuvine şi nu din cauza instanţelor judecătoreşti, ci din cauza unor capete luminoase care au ocupat vremelnic funcţii în conducerea instituţiilor statului cu care suntem în judecată", spune profesorul Meza, o adevărată enciclopedie privind Casa Învăţătorului din Oradea.
În prezent procesul dintre SLÎ Bihor, în calitate de succesor legal în drepturi al Asociaţiei Învăţătorilor, certificat ca atare cu sentinţă definitivă încă din 1990, şi Primăria Oradea, Comisia de Aplicare a Legii 10/2001, Consiliul Judeţean, Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie, Centrul de Transfuzie şi DSP Bihor este într-o altă fază. Astfel, Tribunalul a decis restituirea în natură, dar expertizele tehnice comandate de părţi, pentru a evalua care din ele a realizat cele mai multe investiţii la imobil, sunt contradictorii. Astfel, în varianta reclamantului SLÎ Bihor, imobilul existent se identifică cu cel preluat abuziv de stat în proporţie de 62%, restul de 37,94% reprezentând investiţiile efectuate de către stat. În varianta DSP şi a Spitalului de Neurologie, imobilul se identifică în procent de 55,53%, restul de 47,67% fiind investiţie proprie. Dacă în prima variantă valoarea investiţiei este de 3.315.308 lei, în a doua este de 3.411.434 lei. Inexplicabil, instanţa gafează, calculând ca medie între cele două valori suma de 4.084.283 lei, pentru care stabileşte un drept de retenţie în favoarea Spitalului de Neurologie, adică a Primăriei Oradea, în subordinea căreia a fost trecut! Pentru a remedia acest aspect, SLÎ s-a adresat din nou instanţei de judecată. De reţinut că valoarea de inventar a clădiri la 31 decembrie 1949 era de peste 70 de milioane de lei, în timp ce la 24 noiembrie 2008 era de 8,8 milioane de lei.

„Calculând contravaloarea chiriei pentru suprafaţa utilă de 2.274,8 mp cu 8 euro/mp pe lună, numai pentru anul 2009 ar trebui să plătească o chirie de 218.380 euro. Pe lângă faptul că sunt datori vânduţi, mai au tupeul să pretindă despăgubiri! Ar fi mai bună negocierea decât cerbicia, pentru că, oricât se străduiesc să tergiverseze finalul, trebuie să cedeze o proprietate privată, ocupată abuziv şi ilegal, în condiţii istorice vitrege", arată profesorul Meza.