Motto: "Nu e surd mai mare decât acela care nu vrea să audă".   Epictet (135-53 Î.C.)

Sistemul sanitar este unul din cele mai sensibile subiecte sociale româneşti. Este singurul subiect care a doborât un guvern şi care la un moment dat a zguduit preşedinţia. Încărcătura emoţională a subiectului este lesne de înţeles.

În sistem lucrurile stau prost. Se moare inadmisibil de mult din lipsă de mijloace moderne de investigaţie şi tratament, dar şi din lipsa de coerenţă administrativă. Medicii fug de cel mai scăzut salariu din Europa. În condiţiile în care învăţământul produce de zece ori mai mulţi medici decât înainte de decembrie 1989, în perioada 1990-2010 numărul medicilor din România a scăzut de la 51.000 la 39.000 (cu 23,53 %) şi scade în continuare, dar la aceştia trebuie să-i adăugăm pe cei aproape 12.000 de absolvenţi. Adică numărul este dublu. Semnificaţia nu este doar sanitară, este vorba despre un uriaş pericol social pe termen lung, este selecţia naturală negativă, "ce se naşte din pisică şoareci mănâncă". De 23 de ani guvernele succesive nu au fost capabile să rezolve problema sistemului sanitar. Toţi au venit cu surle şi cu tobe, promiţând zgomotos şi demagogic: "Gata, asta-i reforma!" Aiurea! Fâsâieli, rupturi din ce a fost şi cârpeli de amatori de cea mai proastă speţă. Aşa încât la ora actuală avem resturile unui sistem hăcuit şi cârpit. Lucrurile bune care s-au făcut pe ici pe colo, căci sunt şi nu trebuie să le negăm, sunt rezultatul unor iniţiative personale şi locale, în nici un caz consecinţa unor măsuri de reformare a sistemului. Toate analizele duc la o concluzie: sistemul este subfinanţat şi când ai pe cap de bolnav de 20 de ori mai puţini bani decât americanul este imposibil să fii tratat ca americanul. Dar..., dar există oameni care au un salariu echivalent cu 200 de euro pe lună şi duc un trai subţire, dar decent, fără dureri de burtă şi există oameni care au un salariu echivalent a 1000 de euro pe lună şi nu le ajung banii de la un salariu la altul, plângându-se tot timpul de dureri de burtă. Ei aici e aici! Ne limităm doar la acest aspect din cele enorm de multe. Cum stăm noi din acest punct de vedere? Prima gafă (mă rog, nu vreau să o numesc altfel) a fost donarea industriei farmaceutice româneşti unor specialişti străini pentru desfiinţarea ei. Acea industrie ne oferea peste 300 de feluri de medicamente la fel de eficiente, dar de sute, uneori de mii de ori, mai ieftine. E vorba de bani, nu? Apoi piaţa românească de medicamente a fost invadată de oricine a vrut, ca într-o curte fără stăpân. Nu e cel mai rău lucru, dar majoritatea din aceste medicamente erau şi unele mai sunt încă mai scumpe decât în Anglia şi Germania. Cine aprobă asemenea preţuri? Primăria din Tulcea în nici un caz. Sunt doar nişte exemple din mulţimea celor datorate "înţeleptei conduceri". Să trecem mai jos. În momentul în care este posibil cu ce nu s-a mai pomenit în istorie "Renunţi la poziţia câştigată pentru că avem nevoie de această poziţie pentru altcineva, în schimb, îţi dăm un post de directoraş...", adică troc de competenţe, te miri că mai funcţionează ceva. Instituţia clientelismului politic a desfiinţat practic noţiunea de profesionalism. Mai jos, la nivel de spitale, achiziţiile şi contractarea lucrărilor au aneantizat cam 30-40% din sume, dacă nu mai bine. Excepţiile, care există desigur, nu fac decât să confirme regula. Mai jos, cadrele medicale înjosite de salariu, antrenate de cea ce văd în societate, unele dintre ele se pretează la cea ce se vede la televiziuni. Populaţia? A fost prins pe secţie un bolnav, care avea realmente nevoie de tratament şi nu doar el din familie, după două zile şi-a cerut bilet de voie. S-a întors cu o trusă de scule şi a început să demonteze noaptea: duşuri, suporturi de săpun, de hârtie, de prosoape, ba şi bucăţi de paturi noi din metal, dosindu-le. Vroia să fure tot ce se putea. Şi pot continua cu exemplele de sus până jos. Dar peştele de la cap se împute. Ne scufundăm cu toţii ţinându-ne de gât unii de alţii şi nu există la nici un nivel nici o reacţie. Datele actuale ale problemei. Rămânem tot la cheltuirea banilor. Recent s-a introdus programul cu reţeta electronică, cea care nu a schimbat cu nimic, dar cu absolut nimic în bine situaţia bolnavilor şi eliberarea medicamentelor, din contră, este o batjocură la adresa timpului tuturor. Da, dar a costat cică 70 de milioane de euro. Ei bine, aţi văzut la TV, într-o seară, inaugurarea unei secţii de terapie intensivă la Spitalul Municipal Bucureşti, secţie la nivelul oricărei secţii de pe continent. Aceasta a costat sub 900.000 euro. Cu cele 70 de milioane, construiai în fiecare judeţ câte două secţii la fel ca cea mai bună din Berlin. Ce era mai important, să-ţi baţi joc de timpul bolnavilor, medicilor şi farmaciştilor ori să foloseşti banii, oferind fiecărui judeţ câte două secţii ultramoderne de terapie intensivă, unde bolnavi mor, mulţi cu zile, din cauza lipsei de dotare. S-a făcut un tam-tam aproape de mistificare cu SMURD-ul. Este indiscutabil că şi transportul bolnavilor trebuie performat, că realizarea nu este rea. Dar... iarăşi dar dintre bolnavii care au nevoie de tratament urgent în spitale în timpul transportului mor şi mureau sub 0,5 % dintre cazuri (nu am date exacte, dar nu greşesc prea mult), iar 99,5 % dintre cei care mor dintre aceste cazuri mor în secţii nedotate corespunzător. Întreb, atunci, cheltuirea corectă a acelor bani cum trebuia făcută? De unde trebuia început? Desigur s-a modernizat căruţa şi nu este rău că s-a modernizat, dar dacă transporţi bolnavii cu o căruţă de aur şi îl arunci într-o secţie de acum o sută de ani ce ai făcut?  Noile propuneri, privind desfiinţarea direcţiilor de sănătate publică şi mai ales a CAS-urilor judeţene, dacă s-ar aplica ar avea drept consecinţă griparea sistemului, în sensul în care se gripează un motor, pe care apoi poţi să-l arunci. Ideea nu a fost analizată decât din punctul de vedere al consecinţelor financiare. Celelalte consecinţe, multe, foarte multe, sunt însă de o mare gravitate socială, care în final ar putea declanşa o mişcare ca cea din Bulgaria. Ne-ar lua prea mult spaţiu demonstrarea pas cu pas a acestor ultime afirmaţii. Sunt lucruri extrem de importante cărora liderii politici ai ţării ar trebui să le acorde o atenţie şi un timp suficient pentru a nu prăbuşi sistemul sanitar.