Am sărbătorit recent Centenarul Marii Uniri de la 1918.  O mare Sărbătoare a Neamului Românesc pe care, din păcate,  generația noastră a ratat-o, sub presiunea gâlcevilor politice și a dihoniei dezbinării.

 

Marele actor Dorel Vișan remarca într-un interviu televizat, din anul 2018 , că „la această oră  în România este o dezbinare cum nu cred că a mai fost vreodată”. Publicistul și realizatorul TV Răzvan Bucuroiu, remarca cu amărăciune, într-un  editorial de la începutul acestui an, că  „a fost un an pe care, paradoxal, deși îl așteptam cu ardoare, s-a dovedit a fi un an otrăvit; a fost, pe scurt, un an dezonorant în momentele lui festive, un an dezamăgitor, la nivelul coeziunii sociale; programați de multă vreme să urască, pregătiți pentru asta de mașinăria de propagandă a noilor/vechilor structuri oculte de informație și putere, conaționalii noștri au mușcat din mărul otrăvit al urii fără frontiere…” Centenarul Marii Uniri, jertfele înaintașilor pentru acest ideal, merita mai mult din partea generației de azi. Regretatul academician Florin Constantiniu, scria cu privire la Marea Unire de la 1918 următoarele: „Marea Unire din 1918 a fost și va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei românești. Măreția sa stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este opera  nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii națiuni române, realizată într-un elan râvnit cu putere, din străfundurile conștiinței unității neamului!”

Unul dintre marii luptători pentru idealul unității românilor a fost și marele nostru gazetar și poet național Mihai Eminescu pe care îl omagiem în aceste zile. Cercetătorii onești ai vieții poetului, în baza documentelor vremii, au afirmat că visul cel mai mare al poetului, încă din anii adolescenței, a fost unirea provinciilor românești într-un singur Stat. Poetul însuși a afirmat că: „Unirea românilor este visul meu de fier!” Nu întâmplător la doar 17 ani scrie cunoscuta poezie „Ce-ți doresc eu ție dulce Românie”. Este vorba de proiectul „Daciei Mari” pe care poetul îl va susține până la sfârșitul vieții. Din memoriile colegilor și prietenilor săi, în special cele ale lui Theodor Ștefanelli, reiese faptul că marele poet își saluta prietenii cu „Trăiască Nația!”, și că nu se ferea să vorbească pretutindeni despre visele sale mărețe cu privire la soarta țărilor românești. Eminescu a purtat Crucea idealurilor naționale ale românilor și a vorbit ca nimeni altul despre viața de mizerie a poporului român din acea perioadă. Manifestând o înaltă conștiință națională Eminescu s-a pus în slujba neamului românesc, a intereselor românilor oprimați sau privați de drepturi elementare în teritoriile stăpânite de străini, a luptat pentru drepturile țăranilor exploatați și înrobiți, dovedindu-se un luptător dârz și intransigent, incomod pentru oponenții săi. Eminescologul  Dimitrie Vatamaniuc consideră că Mihai Eminescu prin scrisul său a contribuit la formarea și consolidarea conștiinței unității naționale. Scriitorul Ioan Slavici confirmă acest lucru atunci când afirmă: „N-am cunoscut om stăpânit deopotrivă cu dânsul de gândul unității naționale și de pornirea de a se da întreg pentru ridicarea neamului românesc”.

Pasiunea implicării sale în viața publică s-a  manifestat de timpuriu din vremea studiilor la Cernăuți sub înrâurirea profesorului său Aron Pumnul, care era un fruntaș al revoluției de la 1848 în Transilvania, și un fervent patriot care a insuflat elevilor săi dragostea pentru românism. A cutreierat în timpul tinereților Muntenia, Ardealul, Banatul, simțindu-se peste tot între români. În anul 1869  tânărul Eminescu își începe studiile la Viena unde devine membru al societății „Românismul” și apoi este primit în societatea „România”. El a militat pentru unirea celor două asociații din care va rezulta cunoscuta societate „România Jună”. În anul 1870 de Anul Nou îi face o vizită lui Alexandru Ioan Cuza, care se afla cu familia în exil la Döbling. În același an Eminescu debutează în publicistica politică cu articolul „Să facem un congres”, apărut la 17 martie/5 aprilie  în ziarul „Federațiunea” din Pesta.  Au armat alte două articole intitulate „În unire e tăria” și „Echilibrul”, semnate cu pseudonimul Varo, în care susținea dreptul românilor din Transilvania de a participa activ la viața politică.  Atitudinea poetului față de dualismul austro-ungar este fermă. În articolul „Să facem un congrs” afirmă: „Suntem români, vrem să rămânem români și cerem egală îndreptățire a națiunii noastre”. Procuratura publică din Pesta îl somează pe Eminescu pentru instigare la revoltă. În august 1871 a avut loc Serbarea de la Putna în care Eminescu a făcut parte din Comitetul organizator. Ioan Slavici relatează în „Amintiri” circumstanțele pregătirii și desfășurarea întrunirii de la Putna, precizând că ideea serbării pentru preamărirea lui Ștefan cel Mare, precum și trezirea conștiinței unității românilor, aparțin lui Mihai Eminescu.  Într-o serie de cinci articole apărute în „Curierul de Iași” Eminescu analizează situația politică din Austro-Ungaria cerând autonomia Bisericii și a Școlilor românești în urma situației create de dualismul austro-ungar. Într-unul dintre aceste articole Eminescu vorbește despre toleranța românilor. El afirmă că „nimeni nu este mai tolerant decât românul; singure țările românești sunt acelea în care din vremuri străvechi fiecare au avut voie să se închine la orice dumnezeu au voit și să vorbească ce limbă i-au plăcut”.

Războiul de independență din 1877 l-a găsit pe Eminescu redactor la ziarul „Timpul” din București unde s-a dovedit un abil mânuitor al condeiului arătându-și dragostea sa față de neam și țară, reiterând ideea unității românilor prin revenirea acasă a Bucovinei, Basarabiei și Transilvaniei. Nu toți i-au înțeles aspirațiile și lupta sa pentru unitatea neamului. Cu toate acestea Eminescu continuă lupta pentru românism.  Referindu-se la măsurile silnice pentru stârpirea românismului în Basarabia Eminescu afirmă: „Cete întregi de familii românești sunt luate cu sila ori duse cu amăgiri departe și înlocuite cu familii rusești, pentru ca încetul populația să se amestece, să piardă energia caracterului național și să fie mai primitoare față cu măsurile de rusificare” (Timpul, 9 iunie, 1878).  În 24 ianuarie 1882 fondează alături de alți prieteni societatea secretă „Carpați” prin care militează pentru unirea tuturor românilor în hotarele „Daciei Mari”.  Societatea a fost desfințată brusc la 28 iunie 1883, iar lui Eminescu i s-a pregătit scoaterea din viața publică și în cele din urmă eliminarea fizică. Hăituit și amenințat Eminescu nu abdică de la visul vieții sale de a lupta pentru dorința de veacuri a românilor: UNIREA! La 1 iulie 1883 a publicat „controversata” poezie Doina care devoalează suferința prin care trecea poetul din cauza asupririi neamului său.

Lupta lui Eminescu sub toate aspectele ei a fost aceea de a împedica neamul românesc să devină o ceată sau un popor de „indivizi”.  Nicolae Iorga spunea că Eminescu reprezintă „afirmarea unități românești eterne”. Criticul literar Valeriu Râpeanu afirma că opera lui Eminescu a plămădit Unirea spirituală a românilor, pentru că aceasta este expresia sufletului și credinței sale în unitatea și demnitatea poporului român.

Preot Ion Alexandru Mizgan