Permanenţa bălăriilor vieţii politice de la noi atrage după sine permanenţa eternului candidat reformist. Din această categorie face parte şi Crin Antonescu, care şi-a lansat recent programul politic pentru alegerile prezidenţiale, intitulat "Stă în puterea noastră să schimbăm puterea lor".

Sună cunoscut, chiar dacă formulele au variat de-a lungul timpului, odată cu candidaţii. "Esenţa reformei statului ţine de disponibilizarea clientelei politice şi de mobilizarea elitelor. A venit vremea să punem în şomaj clientela politică a tuturor, a venit vremea ca elitele să vină la putere, să dea forţă şi profunzime instituţiilor." Deja sună chiar frumos, iar mai departe şi mai frumos: "Vreau să fiu un preşedinte responsabil, care să fie reperul şi garantul îndreptării României către marile ei obiective, care să spună naţiunii mereu şi cu credibilitate adevărul şi un preşedinte care să poată fi luat drept model". Citind acest discurs, un lucru e cert, trăim în ţara care este mană cerească pentru oratori. Cicero şi Demostene ar fi trebuit să se nască aici. Toată realitatea neschimbată a vieţii politice oferă sursa perfectă pentru discursuri mobilizatoare, reformatoare, deşteptătoare. De mâine vom pune ceasul să sune dimineaţa, doar că data acelui mâine e necunoscută. De asta este şi foarte uşor în România să devii politician. Dacă ai un pic de papagal şi te înfigi bine, ai toate şansele ca din discurs în discurs să ajungi preşedinte sau cel puţin să aspiri la aşa ceva. Această pastilă efervescentă pe care o livrează electoratului Crin Antonescu a fost cheia succesului pentru mulţi dintre predecesorii săi aspiranţi la preşedinţia ţării. Promisiunea unui tratament pentru astenia vieţii politice a prins mai mereu. Revenind la discursul antonescian acesta pare a fi revoluţionar doar prin duhul său, nu şi prin cuvânt. Dimpotrivă, sunt repetate clişee care au făcut epocă prin discursurile politice de după 1990. Ideea că, dacă veţi vota Crin Antonescu, elitele vor disloca impostorii cocoţaţi în fruntea ţării este mai degrabă un biberon băgat cu de-a sila în gura electoratului. Acum, nimeni nu contestă o anumită calitate intelectuală a discursului lui Crin Antonescu. Dimpotrivă, pare chiar a folosi cu ştiinţă tehnica manipulării prin discursul utopic. Primul pas e să critici actualitatea decăzută şi infectă, după care faci trimitere la elite şi, dacă se poate, şi la nişte statui de liberali care au făcut istorie, iar apoi măguleşti şcolăreşte norodul, după care îl impulsionezi exemplar: "Împreună cu această Românie care tace, care e profundă, care există, împreună putem să construim cu răbdare, echilibru şi forţă o Românie normală. Zidul despre care vorbeam poate să cadă, suntem în serviciul celor care vor să găsească speranţa şi să dărâme acest zid. Cred că acum ne putem aduna, ridica şi merge, în fine, în direcţia corectă. Eu cred că se poate, eu cred că stă în puterea noastră să schimbăm puterea lor". Ecuaţia este simplă, eu, candidat bine intenţionat, împreună cu tine, popor nevinovat, trebuie să dăm jos călăii care ne-au încălecat. În ceea ce priveşte soluţiile, ele există, doar că ele m-au aşteptat pe mine, Crinul regal al ţării, pentru a fi concretizate: "Am soluţii care nu sunt nişte invenţii ale unor consilieri fantomatici, sunt soluţii pe care toată România le ştie, pe care aproape două decenii cei mai mulţi dintre decidenţii politici ai României în acest timp le-au amânat, le-au blocat, le-au simulat şi nu au avut interesul sau curajul să le adopte." Beneficiind de-o presă favorabilă, Crin Antonescu pare a face uitat prin omisiune sprijinul unuia dintre marii moguli ai tranziţiei româneşti, Dinu Patriciu, într-adevăr un om de elită prin topurile îmbogăţiţilor peste noapte. Dar iluzia candidatului independent, salvator, care vine să ne pună pe şine, să ne aducă în matca noastră, trebuie bine întreţinută şi cultivată. Galeria cu candidaţi etern revoluţionari s-a mai îmbogăţit cu un personaj, iar cum buruienişul politic va persista multă vreme, vom avea parte mult timp de aici înainte de ameninţarea coaselor ruginite.

El e Crin, dar se vrea un nufăr crescut pe mlaştina politicii româneşti. Nuferii sunt modalitatea prin care mlaştina încearcă să treacă neobservată, dar ei tot ai mlaştinii sunt, în ea cresc şi tot în ea mor.