Există cuvinte care mângâie, există cuvinte care jignesc, există cuvinte care murdăresc etc. Cuvântul reformă a ajuns în anii tranziţiei, în limba română, un cuvânt care abureşte. Adică şmecheri de cinci surcele care s-au cocoţat pe scara politică şi au ajuns în posturi decidente, îl folosesc zgomotos pentru a prosti mulţimea cu aşteptări mincinoase.

 

De douăzeci de ani, de câte ori a fost pronunţat cuvântul reformă, după el ori nu s-a văzut nimic, ori ceea ce s-a văzut a fost o dureroasă deziluzie. Este la fel de valabil atât când vorbim despre "reforme" centrale, cât şi despre cele locale. În ceea ce priveşte sistemul sanitar, un domeniu cu încărcătură emoţională pentru o mare parte a populaţiei, dacă nu pentru toată populaţia, răcnetele din trompetele Carpaţilor, fanfaronadele mincinoase ori bolborosirea unor cuvinte citite prin presa de aiurea, dar urmate de o imbecilă "implementare", el este probabil undeva în fruntea celorlalte domenii ale vieţii sociale. Totul s-a făcut prosteşte, totul s-a făcut fără niciun plan. Totul s-a făcut în lipsa celei mai elementare schiţe de politică sanitară, în lipsa oricărui dosar de dezvoltare în perspectivă. Fiecare neavenit, ca să mă exprim delicat, de fapt, simplă extracţie purulentă politică, nu a avut nici măcar inteligenţa şi buna intenţie de a păstra ce s-a făcut atât cât de puţin bine s-a făcut, pe lângă multul rău, ce s-a făcut. Nu! Fiecare a vrut să distrugă ce a făcut cel dinaintea lui, ca să-şi arate muşchii şi să demonstreze ce "filon de genialitate" zace sub ţeasta sunând a pustiu. Rezultatul? Un haos absolut. Consecinţele haosului? Să nu dea Dumnezeu să ajungeţi bolnavi, dar nici să fiţi angajaţii sistemului sanitar românesc. Peştele de la cap se împute! Nu? Parcă aşa spuneau bătrânii! Cauzele sunt multe şi complicate. Două sunt însă principalele surse de erori care în cascadă generează haosul. Una este subfinanţarea cu tot ceea ce generează ea. A doua este imixtiunea ordinară a politicului în sistemele specifice. Este o politizare totală a numirii în posturi cum nici stalinismul nu a aplicat. Practic nu există nici la nivel central, nici la nivel local, niciun set de criterii în virtutea cărora să fie numiţi decidenţii şi administratorii (pentru papagali - managerii!) din sănătate. Oameni care nu înţeleg sistemul, care nici nu au cum să-l înţeleagă, numesc clienţi politici care sunt incapabili să organizeze performant activitatea în sănătate. Aceştia nu sunt capabili să înţeleagă faptul că activitatea medicală, calitatea actului medical este un lucru, iar bidineaua, făraşul şi calculele contabilului sunt cu totul altceva. A le amesteca înseamnă a le compromite pe ambele.

Ce s-a întâmplat în Giuleşti? O iresponsabilitate criminală, pe toate nivelele, derivată din superficialitate, la rândul ei, derivată din cele două surse. Miniştrii numiţi politic au desfiinţat de-a lungul tranziţiei instituţia controlului metodologic, care anual trebuia să verifice din punct de vedere calitativ activitatea medicală în toate spitalele. Consilierii Primăriei (noii proprietari), incapabili să înţeleagă la ce muncă se referă, au numit fără niciun criteriu, doar ca hatâr, clienţi politici drept conducători ai spitalului. Aceştia, la fel de neaveniţi, nu au asigurat numărul necesar de personal unei asemenea secţii şi nu au organizat turele corespunzător. Mă rog, neaveniţi! De fapt, aici a contribuit şi MSF, care a blocat posturile din sănătate, rămase goale după emigrarea masivă a personalului. Personalul pleacă pentru că în străinătate este, pentru aceeaşi muncă, de zece ori mai bine plătit. Cei care rămân sunt nemotivaţi. Licitaţia aparatelor făcută tot... politic. Instalarea lor s-a făcut cu superficialitate. Controlul ce a urmat şi preluarea lor s-a făcut cu superficialitate, acceptând improvizaţiile. Superficialitatea şi improvizaţiile ajung întotdeauna criminale în secţiile medicale. Şi oricât am analiza defectele sistemului sanitar, mergând pe firul cauzelor până la capăt, ajungem la cele două surse: intervenţia grosolană şi tembelă a politicului în numirea fără criterii de profesionalism a cadrelor de decizie din sănătate şi subfinanţarea, care este tot politică.

 

Gugumanii invocă degeaba sărăcia, pentru că 3% este 3%, iar 7% este 7%. Dând 3% pentru sănătate şi pretextând cu sărăcia, este clară minciuna şi lipsa de bună intenţie. Iar dezastrul încă nu a ajuns la capăt. Hora cea mare abia acum începe, odată cu descentralizarea fără discernământ. Societatea românească nu este pregătită nici economic, nici moral pentru descentralizarea totală şi globală a spitalelor. Urmează distrugerea galopantă a patrimoniului sanitar românesc. Cine va da bani ca să facă alte spitale? Boc? Băsescu? Cei care vor veni după ei? Întrebaţi-i pe iresponsabili.