Noul  legislativ este rezultatul aleatoriu al aplicării unei legi strâmbe, menţinută ca atare din interes partinic de către fosta putere şi aplicată greşit de noua putere, prin necorelarea numărului de parlamentari cu dispoziţiile privind normele de reprezentare.           

În cele şase legislaturi din perioada postdecembristă, numărul de parlamentari a variat de la 460 la 486. După alegerile din 9 decembrie, România are 588 de senatori şi deputaţi, mai mult cu 20%, toţi cei intraţi în Legislativ pe uşa din dos, la redistribuire. Astfel, România devine una dintre ţările cu cei mai mulţi parlamentari, funcţie de numărul de locuitori. Batem la acest capitol toate marile puteri ale lumii, dar şi statele europene, cu excepţia Angliei. S-a ajuns aici prin aplicarea  Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, care s-a dovedit incorectă la alegerile din 2008, lucru înţeles de către întreaga clasă politică, însă fostul partid conducător s-a opus modificprii şi asta numai din interes partizan. Efectul menţinerii legii nemodificate a fost supradimensionarea legislativului cu foarte mulţi aleşi peste normele legale de reprezentare, intraţi de pe locurile 2-3, pe uşa din dos, deci, ilegal şi imoral. În acest mod au intrat în legislativ toţi cei de la partidul portocaliu şi majoritatea celor de la partidul-televizor.    

Aşa se întâmplă când algoritmul bate legea. Numai că legea are mai multe altgoritmuri. Astfel, legea prevede că, deputaţii şi senatorii se aleg în colegii, prin scrutin uninominal, potrivit principiului reprezentării proporţionale. Norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor, prevăzută la art. 5 este de un deputat la 70.000 de locuitori şi un senator la 160.000 de locuitori, norme care se raportează la populaţia de la ultimul recensământ, publicat de INS.

Rezultă că aceste dispoziţii sunt imperative şi au două algoritmuri legale, deopotrivă obligatorii. În primul rând, se stabilesc colegiile uninominale pe judeţe şi la nivel naţional, funcţie de numărul populaţiei, iar art. 2 din lege defineşte la pct. 10. Colegiul uninominal ca o "subunitate a unei circumscripţii electorale, în care este atribuit un singur mandat". Astfel, legea determină cu precizie numărul aleşilor funcţie de numărul colegiilor uninominale. Peste acest număr total de parlamentari, rezultat din norma de reprezentare, conform art. 62, alin. (2) din Constituţie, legea prevede suplimentar la art. 9 un număr de deputaţi pentru reprezentarea unor minorităţi naţionale, care în prezent sunt 18. Pe de altă parte, funcţionează algoritmul reistribuirii.

Totuşi, numărul colegiilor electorale a rămas cel din 2008, care erau stabilite conform numărului  populaţiei de la recensământul din 2002, de cca 21,7 mil. locuitori, deci, cu mult peste numărul real din  2012. Mai mult, deşi INS a publicat datele provizorii cu numărul populaţiei de 19.043.000 în anul 2012 şi la alegerile din 9 decembrie, numărul populaţiei luat în calcul a fost tot cel de acum 10 ani, deşi în realitate este cu aproape 2,7 mil. mai mic. Astfel, dacă în 2002, se puteau alege 328 plus 18 deputaţi şi 135 de senatori, în total 473, raportat la  numărul real al populaţiei din 2012, trebuiau numai 119 senatori şi 290 deputaţi, în total 399. În fapt, pe măsura scăderii numărului populaţiei, în loc să scadă, a crescut treptat numărul aleşilor din legislativ, iar acum a explodat. Astfel că, raportat la numărul real al populaţiei din 2012, normele legale de reprezentare au devenit de 46.000 în loc de 70.000 la deputaţi şi de 108.000 în loc de 160.000 la senatori, deci cu 1/3 mai mici, proporţie în care s-a majorat în fapt Parlamentul. Aceasta pentru că numărul colegiilor uninominale nu a fost redus corespunzător, pentru a se determina   numărul exact al mandatelor de parlamentari care "puteau fi scoase la concurs şi licitate", iar algoritmul de calcul al rezultatului final după alegeri putea să funcţioneze legal numai în limitele normelor de reprezentare. Aşadar, câtă vreme normele de reprezentare din lege nu au fost modificate sau desfiinţate, aceste dispoziţii fiind obligatorii şi riguros exacte, normele derogatorii sunt lovite de nulitate, dar aceasta trebuie constatată judiciar, nu se face din oficiu.

Concluzia este că aplicarea greşită a acestei legi strâmbe a determinat suplimentarea numărului parlamentarilor cu 189 faţă de populaţia din 2002 şi cu 117, faţă de cea din 2012,  dar rezultatul a fost validat fără contestaţii, fiind acceptat de întreaga clasă politică, în frunte cu perdanţii de fapt, ai caror intraţi pe uşa din dos vor reprezenta opoziţia majoritară. (va urma)

Nicolae SĂLĂJAN