Un venerabil orădean, profesor de filozofie-istorie şi încadrat în structurile de elită ale PCR, a pătimit 20 de ani din cauza unei scrisori în care îl critica pe Nicolae Ceauşescu. Misiva a fost expediată prin poştă şi a primit număr de la Registratura Comitetului Central al PCR pe 9 august 1969, taman când pregătirile pentru organizarea celui de-al X-lea Congres al PCR erau în toi. "Spre regretul nostru, cultul personalităţii în floare al lui Ceauşescu pune în pericol abolirea monarhiei (...) viitorul Congres, sau alt for, urmează să proclame dinastia Ceauşescu ca succesoare a fostei dinastii de Hohenzollern. Dar această dinastie Ceauşescu este de un grad accentuat de mistificare, zeificare, care, să ne fie cu iertare, un om cu mintea sănătoasă n-ar putea accepta", scria Florian Vlaicu delegaţilor la Congres...

 

 

 

Autorităţile reacţionează imediat. Profesorul Vlaicu este săltat cu fulgi cu tot şi vârât în beciul Securităţii de pe strada Dunării, sub învinuirea de a fi săvârşit infracţiunea de propagandă împotriva orânduirii socialiste, art. 166 alin.2 Cod Penal. I se desface automat contractul de muncă şi este dat afară din partid. La percheziţia făcută la domiciliu, Securitatea mai descoperă încă două scrisori de protest "cu acelaşi conţinut duşmănos".

Anchetatorii îl privesc la început cu mirare. Aveau în gheare o pasăre rară, un fost activist care s-a întors împotriva sistemului. Merita, deci, un tratament aparte. I se administrează medicamente psihotice puternice. Intenţia anchetatorilor era clară: omul trebuia scos nebun, pentru că numai un nebun la cap putea să critice regimul şi conducătorul statului, şi încă în scris!

"A intrat într-o seară un individ de la dispensarul arestului şi mi-a întins mai multe pastile, pe care m-a obligat să le înghit. Cică erau pentru calmare, dar la puţin timp mi s-a făcut rău", povesteşte bătrânul cu lacrimi în ochi. "La început auzeam un zgomot precum cel al pietrelor de moară, apoi au început să bubuie lovituri ca de tun. Priveam inert pe geamul de la arest şi am început să văd copacii cum ies din pământ şi se întorc cu rădăcinile în sus. Apoi am leşinat, o zi întreagă nu am mai ştiut de mine", îşi aminteşte el. Din fericire, într-o zi este vizitat de un alt sanitar, care îl cunoştea. Acesta îi şopteşte să nu mai înghită pastilele, că altfel înnebuneşte. Figura îi reuşeşte, apoi este transferat la Spitalul 6, unde regimul era mai blând. Este ţinut în stare de arest fără nicio judecată din august 1969 până în decembrie 1971 când este transferat la Cluj la o clinică de psihiatrie. A fost internat şi aici sub pază, urmând să înceapă un tratament cu electroşocuri. Află întâmplător despre ce urma să i se întâmple şi o caută pe doctoriţa care răspundea de el. O imploră să nu-i facă tratamentul, că este perfect sănătos. Medicului i se face milă de el şi trece tratamentul doar pe hârtie.

 

Fără judecată, pedepsit pe două decenii

 

De la Cluj este readus la Procuratura Militară Oradea. Este anchetat din nou, direct de către lt.col. Ioan Firez, care îl beşteleşte: "Cum ai îndrăznit să te ridici tu împotriva tovarăşului Ceauşescu? Nu te băgăm la închisoare, deşi ai merita". Procurorul decide să îl scoată de sub urmărire penală, dar îi stabileşte domiciliu forţat în casa din Oradea, deşi numai instanţa de judecată avea o astfel de competenţă. Pe spatele procesului-verbal de scoatere de sub urmărire penală procurorul adaugă următoarea NOTĂ pe care o semnează: "Învinuitul a luat la cunoştinţă soluţia dată în cauză. I s-a pus în vedere că, în cazul în care va repeta manifestările duşmănoase, va fi luată împotriva lui măsura de siguranţă a internării medicale într-un spital de boli nervoase."

"Douăzeci de ani nu am mai ieşit din Oradea. Am stat aici în curte, cu câinii mei la poveşti. De două ori pe săptămână sau de câte ori mă chemau ei, mă prezentam la Miliţie sau la Securitate. Mă ţineau cu orele pe un scaun, apoi îmi dădeau drumul. Am avut noroc că soţia a primit o mică grădină de 700 metri pătraţi şi mai munceam acolo, completându-mi cu produse pensia mizeră de 800 de lei care mi-au dat-o. Oraşul nu l-am părăsit niciodată, nu m-au lăsat să merg nici la înmormântarea mamei în 1985, în satul natal", relatează Florian Vlaicu.

 

Procesele cu Statul român

 

După evenimentele din decembrie 1989 Florian Vlaicu a început să-şi adune cu migală documentele care atestau regimul la care a fost supus. A dat în judecată statul pentru maşina confiscată şi a câştigat după ani de procese. Cu dreptatea în mână, nici în ziua de azi nu a reuşit să obţină valoarea actualizată a Daciei confiscate, dar nu s-a dat bătut, angajându-şi un avocat pentru executarea silită a Ministerului Finanţelor.

Pentru a scăpa de diagnosticul pus de autorităţile comuniste s-a internat la Spitalul de Psihiatrie "George Marinescu" din Bucureşti, unde o comisie medicală a stabilit că este perfect sănătos şi diagnosticul pus pe vremuri era abuziv. Membru fondator al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Filiala Bihor, lui Florian Vlaicu i se conferă în 2005 calitatea de "luptător în rezistenţa anticomunistă."

Pentru că peste două decenii a avut domiciliu forţat şi i s-a interzis să profeseze, cu doi copii de crescut dintr-o pensie mizeră, bătrânul luptător s-a decis să dea în judecată Statul român pentru tratamentul la care a fost supus. Prin acţiunea intentată a cerut să se constate caracterul politic al măsurilor administrative luate de organele Statului român în perioada 9 august 1969-22 decembrie 1989 prin arestare, internare în spitalele de psihiatrie, domiciliu forţat şi interzicerea exercitării profesiei pe motive politice. În acţiune explică şi de ce autorităţile comuniste au preferat să nu-l judece şi eventual să-l condamne, deoarece, după ispăşirea pedepsei, putea oricând să-şi reia protestele, extrem de periculoase prin natura pregătirii sale. Aşa s-a ajuns ca "psihiatria ca ştiinţă să fie folosită ca mijloc de represiune politică împotriva subsemnatului, abandonându-se rechizitoriul întocmit şi trecându-se pe varianta metodelor psihiatrice preluate de la vecinii de la răsărit", se arată în actul de sesizare al instanţei.

 

Conştient de greutăţile prin care trece societatea românească afectată de criza economică, luptătorul anticomunist solicită expres ca daunele solicitate să-i fie acordate din „patrimoniul fostului Partid Comunist trecut în proprietatea statului prin Decretul-Lege nr.30 din 18 ianuarie 1990, în sumă de circa 1 milion euro"...