Avem de luni bune şi probabil că vom avea până la toamnă, candidaţi la promoţie pentru prezidenţiale. Unii sunt retraşi de pe piaţă, înainte să-i  îmbuce ca lumea consumatorul de politică, fiind doar testări ale pieţei.  E bine că acest joc e unul transparent, pentru că în felul acesta se poate lămuri oricine cât de puţin important a devenit prezidenţiabilul în raport cu sistemul. Niciodată n-a fost mai puternic decât sistemul, dar uneori a mai tras şi cu puşca  proprie. De data aceasta nu vedem niciun lider natural, doar interfeţe plimbate prin târg.

Nebuloasa  aceasta e bine întreţinută şi de amânarea anunţării candidatului  PSD. E ştiut faptul că apariţia oficială a acestuia are automat un efect coagulant, menit a naşte candidatul anti-PSD.  În consecinţă avem pe dreapta, defilări  pe podium şi nimic mai mult.  Nimic nu e definitiv în tot ce se vehiculează. Dar dacă unii sunt într-o reală dilemă, alţii doar mimează incertitudinea pentru a câştiga timp.  În urma stâncilor prăvălite pe el în campania pentru europarlamnetare, pe care a transformat-o în campania sa pentru Cotroceni, Victor Ponta, cu frica lui dovedită  de atâtea ori, se face acum că nu mai ştie ce vrea. Totul în ideea de-a scurta cât mai mult perioada de bombardament anti-PSD, până la alegeri. Teoretic calculul sună bine, practic e doar o amânare a operaţiei. Nu e nevoie de mult timp pentru a fi desfiinţat actualul premier. El este deja, după doi ani de guvernare, un politician falimentar, aşa că e suficient un blitzkrieg pentru dezumflarea gogoaşei zâmbitoare. Pe de altă parte, unii vorbesc de un candidat independent susţinut de PSD, ca Victor Ponta să rămână premier şi-n felul acesta să nu-şi termine prematur cariera politică. E greu de imaginat, oricâtă putere ar avea şeful PSD, că partidul nu trăieşte pentru altceva, decât  pentru a grădinări cariera lui Ponta.  E clar  nevoie de un om al partidului, iar acesta nu poate fi decât liderul său, altfel vorbim de o renunţare în premieră  la funcţia de lider, de frica confruntării. De partea cealaltă, avem de toate. Un Klaus Johannis perceput iniţial ca o găselniţă genială. Între timp valul s-a mai lăsat, odată cu apariţia scandalului caselor. Interesant totuşi, că aceste case nu pasionau pe nimeni  până să se ivească potenţiala candidatură  a primarului Sibiului.  Ar mai fi şi oferta PDL, de departe cea mai palidă, livrată mai degrabă ca să nu se spună că n-au pe nimeni. Oricum, simptomatică pentru starea de spirit a unui partid care-şi doreşte eutanasierea politică mai mult decât orice. Ciobul mai mic al dreptei sparte, PMP, l-a trimis la înaintare pe Cristian Diaconescu. Asta  şi  pentru a ieşi din dihotomia reciproc devorantă, Udrea versus intelectualii.  Dincolo de acestă rezolvare se vrea  a fi  o lovitură dată atât PNL-PDL, cît şi PSD,  un candidat  androgin politc. Teoretic ar capta şi de la stânga, având un atu faţă de candidatul PNL, dar şi de la PSD, locul de baştină.  Pe hârtie sună bine, dar elementele decisive rămân charisma şi notorietatea. Ideea aceasta a candidatului vultur care pluteşte deasupra întregii prăzi, de dreapta sau de stânga, e încercată  şi de Victor Ponta, care acum ţine morţiş să arate că poate fi şi de dreapta.  Totul se reduce însă la costumaţie de tip Mazăre, un carnaval de personaje şi nimic mai mult. Probabil că apatia estivală va continua menţinând la cote hipotensive jocul politic. Ce va urma după, e deja uşor de anticipat.