Dictatul de la Viena din 30 august 1940 a generat într-o parte a Transilvaniei, cea cedată sub imperiul forţei Ungariei, o serie de realităţi politice care au condus la numeroase abuzuri îndreptate de noua administraţie maghiară horthistă împotriva populaţiei româneşti, dar şi a celei evreieşti, aceasta din urmă într-un număr destul de numeroasă în acest areal.

Realităţile demografice ale Transilvaniei de Nord, oferită pe tavă Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă, erau în defavoarea maghiarilor, minoritari în noul spaţiu alipit fraudulos Ungariei. Astfel, potrivit datelor existente, aici trăiau 1.304.898 români, 968.371 maghiari şi 200.000 evrei. Aşadar, peste jumătate din populaţia spaţiului cedat către Ungaria nu era de etnie maghiară, ceea ce a determinat numeroase probleme în perioada 1940-1944. Populaţia românească şi cea evreiască din Ardealul cedat Ungariei a avut un destin tragic. Românii rămaşi în afara graniţei stabilite prin Dictatul de la Viena au rămas fără nicio apărare în faţa exceselor noii administraţii horthiste. Evenimente precum cele de la Ip, Trăznea, Marca, Cosniciu, Sărmaşu, Moisei etc. sunt arhicunoscute şi de o violenţă extremă. De o gravitate deosebită sunt şi crimele la adresa comunităţii evreieşti din acest areal. După cum se cunoaşte în Oradea şi judeţul Bihor exista o numeroasă comunitate evreiască. Recensământul din 1930 consemna peste 30.000 de locuitori aparţinând acestei comunităţi. Peste 25.000 dintre aceştia locuiau în Oradea, adică aproape o treime din populaţia oraşului. Multă vreme după cel de-al doilea război mondial subiectul deportării evreilor din Transilvania de Nord în lagărele naziste de către regimul de la Budapesta a fost unul tabu. Relaţiile tovărăşeşti existente între statele blocului comunist au făcut aproape imposibilă abordarea istoriografică a acestui subiect, cu atât mai puţin a celor întâmplate la Oradea. Asta până în anii 70 ai secolului trecut când restructurarea conţinutului ideologic a regimului de la Bucureşti, concretizată inclusiv într-o reaşezare a dialogului politic dintre România şi Ungaria, au făcut posibile astfel de abordări. La început a fost vorba despre mărturii memorialistice ale celor implicaţi, pentru ca în cea de-a doua parte a anilor 80 să existe realizări istoriografice masive care dezbăteau problematica ghetoizării evreilor din Oradea şi restul Transilvanei cedate în vara anului 1940. Primii care au vorbit despre ghetoizarea evreilor din Oradea au fost chiar martorii oculari, Mihai Marina şi Ioan Isaiu, consulul şi viceconsulul României la Consulatul General al României de la Oradea. Anul 1976 a fost cel în care s-au adus în conştiinţa publică aceste evenimente tragice petrecute în luna mai a anului 1944 şi primele zile ale lui iunie 1944. Mihai Marina a publicat în Magazin istoric un material intitulat Nu puteam rămâne impasibil în care vobeşte deschis despre acţiunile sale şi ale angajaţilor consulatului în direcţia salvării evreilor de la moarte, acţiuni în care era utilizată inclusiv automobilul instituţiei. La 70 de ani de la cumplitele momente ale ghetoizării evreilor de către administraţia maghiară un val de rememorări ale acelor vremuri, cât se poate de utile din perspectiva învăţămintelor istoriei, a cuprins în mod firesc şi mediile academice din acest areal. Oradea şi Cluj-Napoca sunt doar două dintre centrele universitare care au marcat aşa cum se cuvine evenimentele în discuţie. Două conferinţe, una organizată la sfârşitul lunii mai 2014 la Oradea şi o alta la Cluj-Napoca - la finele sătămânii trecute, 12-13 iunie 2014, vin să aducă în conştiinţa publică un trecut nu foarte îndepărtat în care oamenii s-au ridicat împotriva oamenilor. Scopul respectivelor întâlniri academice nu a fost altul decât acela de a atrage atenţia asupra faptului că aceste vremuri nu trebuie să se mai întoarcă. Concluziile acestor manifestări de înaltă ţinută ştiinţifică conduc, pe lângă mai buna cunoaştere a evenimentelor, la semnalarea pericolelor prezentului în care structuri politice extremiste din acest areal european - vezi Jobbik din Ungaria - produc multă îngrijorare. Fiecare dintre aceste manifestări au insistat pe discursul duplicitar al unora din spaţiul public şi politic atunci când vine vorba despre rescrierea istoriei, redesenarea ei sau întoarcerea la realităţi trecute, conform unor interese de moment, fără a ţine seama tocmai de oameni.