Dacă tot merg toate bine, cum ar veni, adică stăm pe dinafara Schengen, iar aici înăuntru batem pasul pe loc, măcar s-avem animaţie mediatică. Toată tărăşenia din jurul aniversării regelui a ţinut de prostia românească nesfârşită, semănând cu muşuroiul verde pe care s-a cântat greşit imnul României. Totul într-o golăneala de rigolă venită din  partea  celor care îl iau pe rege în coarne, ca să-şi arate de pomană muşchii republicani. De fapt asta este la noi, golăneala în tot şi-n toate. De la izmănari politici gen Mircea Toader, care-l cheamă pe rege la spriţ şi nu-n ultimul rând la Ioan Oltean, personaj halucinant, demn de secretariatul unei comune din vremea lui Zăroni. Un personaj de colhoz, cu figură de cios hâtru dornic să pună biciul şi pe animal şi pe stăpân. Ei bine, acest demn urmaş al împerecherii necontrolate a speciei, se întreabă şi ne întreabă ce ne-om face mâine dacă va cere şi regele Cioabă să ne vorbească din Parlament? Din păcate tonul acestei hârjoneli a fost dat chiar de şeful statului, care îi transmite regelui să stea în banii lui, ca şi cum s-ar adresa lui Bercea Mondialul, personaj probabil mai dezirabil. Ca să nu mai vorbim de apelativul ex- rege, total neavenit. Peste tot în lume, unui fost preşedinte i se spune până moare aşa, şi nu ex- preşedinte, darmite unui monarh silit să abdice. Iar în replică la rugăminţile lui Toader Paleologu vizavi de regele Mihai, preşedintele îi trimite un sictir lu "ăsta micu".  Aici se poate vedea dispreţul, sesizat şi de Andrei Pleşu, faţă de personaje mai strecurate de grosciorii din noroaiele politicii dâmboviţene. De fapt, Toader Paleologu, permanent persiflat pentru tonul comic, politicos, civilizat, pare pentru mulţi doar un hopa mitică. Nici măcar expresia prin care îl caracteriza pe Traian Băsescu, o pleaşcă pentru PDL, n-a fost bine recepţionată. Omul spusese curatul adevăr, că fără "pleaşca" Băsescu, PDL-ul n-ar fi existat. Sigur că politiceşte n-a fost dibace, dar până la urmă nu validăm un politician mai naiv, ci dăm girul unor rechini, după care urlăm că suntem mâncaţi de ei. Nu că ar merita creditat cu galoane de mare lider politic, nu pare un viitor De Gaulle, dar România nu de lideri maximo duce lipsă, ci exact de genul acesta de politician salubru, intelectual, nebăgat în mafiile puterii. Din păcate, la noi, nici publicul nu agrează genul acesta de personaje. Pe sistemul, dacă eşti mai curăţel, eşti luat tare, mârlăneşte, astfel încât tot "greii" par calificaţi pentru politică. De fapt acest portret de politician unsuros, combinator, bun să organizeze mita electorală sau să facă exerciţii ridicole de imagine de pe şaua bicicletei este candidatul perfect pentru fişa postului. Masa mare a acestora a ajuns să marginalizeze intelectualul în politică, ba chiar să inhibe intrarea acestuia în trebile ei. La toată această contra selecţie naturală a contribuit din plin, şi din păcate o va face în continuare, ştampila electoratului.  În felul acesta  avem toate şansele să rămânem cu aceste personaje demne de-a fi curtenii regelui Cioabă.