Că niciodată nu se va întâmpla nimic important din punct de vedere moral şi penal în ţara aceasta o demonstrează şi această lege caricaturală a lustraţiei, care îşi propune o aşteptare a morţii foştilor, având în vedere că cinci ani e mult pentru unii.

Mai era puţin şi vorbeam de lustrarea foştilor vii, nu foştilor comunişti. De fapt legea se înscrie într-o coerenţă deplină cu intenţiile tuturor, vizavi de fostul regim totalitar. Dorinţa ascunsă a tuturor, încă din anii 90, a fost să treacă timpul, şi el a trecut. Această lege, inutilă în 2012, făcută în cel mai bun stil românesc, adică atunci când efectele ei sunt minore, s-a scurs sub patina timpului. Şi crimele revoluţiei tind să aibă aceeaşi soartă, chiar dacă s-a votat o lege împotriva prescrierii lor, care ar urma să aibă loc anul acesta. Din păcate, aşa cum s-a dovedit de atâtea ori, la noi, cadrul formal legislativ nu garantează actul de dreptate. Aşa că putem spune, coroborând cele două situaţii, că românii şi-au lichidat conturile cu trecutul. În curând dispar şi vinovaţii pentru acele crime, mai rămân judecăţile post mortem. Toate se fac la timpul lor. Cu acest lucru pare a fi de acord şi Ion Iliescu, care ne spune că era bine dacă se făcea lustraţia în 1990-1991. Şi are dreptate, atunci aveau efect cei cinci ani de stat pe tuşă a foştilor. Poate nici în 1996 sau 2000 nu era inutilă, legea ar mai fi avut ceva efecte, nu doar simbolice, ca azi. Doar că, dacă spune fostul preşedinte din 1990, că atunci era mai bine să se facă, melodia sună altfel, adică fals. Situarea este una metafizică, avea sens în sine, trimite la lucrul în sine, pentru că personal n-avea rost pentru fostul preşedinte. Dar ce plăcut e să survolezi în zona principiilor după ce nu mai ai niciun interes, atunci te împaci până şi cu principiile. În acest sens, toţi vorbesc de anii 90-91 ca de un moment ratat, nu de ei, ci de pronia cerească. Atunci se putea face lustraţie, atunci se puteau judeca crimele revoluţiei, atunci s-a ratat startul economic. Cumva, domne, au fost ani decisivi, atunci s-a ratat, degeaba mai încercăm acum. De fapt, din genul acesta de declaraţie reiese voluptatea contemplării timpului scurs. Ce bine că timpul s-a scurs, iar judecata va fi doar apoi.  Revenind la actanţii de azi, după ce şi-au bătut joc şi de ţepe, atârnând în ele doar sperietori de ciori, au compromis total orice act de justiţie, inclusiv cuvântul anticomunism aduce a impostură, ajungând să sune mai rău decât cel de comunist. Asta chiar e o performanţă. N-o puteau face decât tot cei care veneau din mantaua fostului sistem, securiştii şi activiştii. Torţionarii Enoiu, Pleşiţă au trăit până la final, nestingheriţi de nimeni. Dosarele mineriadelor şi ale revoluţiei s-au afundat, complicităţile s-au perpetuat. De fapt, tot anticomunismul actualei puteri s-a manifestat retoric, din 2004, pentru că a mai existat un Ion Iliescu şi că în felul acesta putea fi ţintit PSD-ul. În rest ar fi fost culmea să se facă mai mult, atât timp cât bilanţul portocaliilor e unul falimentar pe toate planurile. O recentă mostră de anticomunism portocaliu vine din partea lui Sebastian Lăzăroiu, care a devenit director la noua televiziune H20, fostă TVRM, un fel de formulă a apei, bună să spele, dar fără să lustreze moral, deşi ar avea pe cine, pe omul din spatele televiziunii, rectorul Universităţii "Spiru Haret", Aurelian Bondrea, dinozaurul comunist, bun aducător de voturi. Aşa că aceşti predicatori anticomunişti se pregătesc să-ţi ţină liturghia electorală din altarul media al căpcăunilor ceauşişti. Amin!