Circulă pe internet mai mult decât pe televiziuni, din motive lesne de înţeles, lista lui Vântu cu o grămadă de jurnalişti, politicieni invitaţi şi vedete plătite de marele mogul fără să fie angajaţi la trustul media Realitatea. Toate drumurile duc la Vântu. Publicată de cotidianul Curentul, lista cu şmecherii de presă, alde Ciutacu, Cartianu, Ciuvică, altfel de-a lungul timpului şi contra vântului, dar până la urmă tot cum bate vântul e mai bine, aproape că nu mai surprinde pe nimeni. Am putea spune că nici cazul lui Cristian Tudor Popescu începe să nu mai şocheze deloc. Portretul moral al marelui inchizitor e developat integral. Şi-a suspendat emisiunea, "Cap şi Pajură" cu-n gest de indignare nobilă, marcă înregistrată, împotriva patronului Realităţii, după care a continuat să încaseze câteva miliarde bune în absenţă.


Dar începuturile acestui fenomen al devenirii jurnalistului de redacţie într-o vuvuzea urlătoare pe bani mulţi se pierde undeva în negura anilor 90. Mai exact odată cu debutul pe scena media a "Milionarilor de la miezul nopţii" al lui Marius Tucă. Iniţial, milionarii de la miezul nopţii erau telespectatorii noctambuli, însă trecerea timpului a demonstrat, şi nu numai raportat la presă, că milionarii de la miezul nopţii şi până în miezul zilei sunt deontologii, politicienii şi patronii vedetă. Milionarii sunt ei, iar milioanele pe spinarea cărora s-au îmbogăţit toţi aceştia sunt românii etern păcăliţi. Fenomenul început atunci a ajuns în prezent în faza de apogeu. E adevărat că atrage cu sine şi un moment de maximă decredibilizare a talk show-ului prin prisma calităţii mizerabile a celor care atunci când sunt prinşi cu musca pe căciulă dau din cap ca şi Bogdan Chirieac şi merg mai departe înjurând politicienii pentru fapte asemănătoare cu ale lor. În cele din urmă schizofrenia morală dezvăluită va ruina şi bruma de credibilitate a fonfilor şi a flecarilor care proliferau încă din vremea lui Eminescu.

Aceşti faliţi moral se adaugă politicienilor compromiţând ideea de presă. De fapt în România, în ultimii douăzeci de ani, dacă s-a făcut ceva, atunci s-a compromis rând pe rând orice idee. De la ideea naţionalistă trecută prin mâna tribunilor cu sete de nămol, la jurnalistul moralist, intelectualul public toţi au clacat folosind doar ideea şi respectând principiul românesc de bază, o viaţă avem!. La fel şi ideea de femeie politician a fost minimalizată prin apariţia unor nimfe plebee de genul Udrea, Mantale sau Birchall, ultima stând cumva la intersecţia publică dintre presă şi politică astfel încât a primit trafic din ambele sensuri. Pe partea contactului deontologic rămâne comică istoria Anei Birchal cu sms-urile trimise de sociologul tv, Marius Pieleanu, nume predestinat, în care-i scria vorbe catifelate de genul, "Aş vrea să-ţi văd epiderma".

Dar nu amorlâcurile sunt problema, ci acest fenomen al discreditării generalizate din societate care ascunde în faşă pericolul genezei unei noi generaţii de embrioni morali care vor veni să demaşte şi să denunţe totul înălţându-se pe păcatul celor blamaţi şi repetându-le istoria. Aşa au învins unii pocnind cu biciul doar în aer spre sistemul ticăloşit, aşa au investigat alţii până s-au burduşit de iahturi, elicoptere sau în cazuri mai modeste cu conturi bine alimentate periodic. Şi aşa se face loc pentru noi cavaleri ai apocalipsei care să promită multe uzitând vorbe grele cu iz de deratizare, gen stârpire, eradicare, asanare.


De douăzeci de ani, vechii milionari de la miezul nopţii merg la culcare lăsând loc prospăturilor. Centura de lux e mereu ocupată devenind o autostradă suspendată cu o turmă lăsată jos în bezmeticeală perpetuă.