Motto:

"Vom fi în stare să rezolvăm problemele viitorului, când ne vom întoarce iarăşi la munca noastră zilnică" (Hendrik Willem Van Loon - Istoria omenirii)

Trăim într-o zarvă politică de natură să ecraneze adevărata stare de lucruri şi perspectiva acestora. Să o luăm de la începutul zarvei, de la bascularea majorităţii parlamentare. Dar noua majoritate parlamentară nu are legitimitate electorală. Populaţia a votat altceva. Fiecare alegător alege persoana care candidează, dar ţine cont şi de orientarea politică a acestuia. Aşadar, bascularea majorităţii a trădat parţial electoratul.

Ar fi necesare reglementări ca pe viitor electoratul să nu mai poată fi trişat. Mişcarea în sine a fost prost gândită politic. Practic PDL-ul şi UDMR-ul se uzau electoral prin măsurile de protecţie împotriva împovărării prin împrumuturi. Prin preluarea puterii, care oricum le-ar fi revenit dacă aveau răbdare, au preluat o mare parte din uzura destinată PDL-ului, scăzându-şi simpatia electorală şi preluând antipatii. Graba strică treaba! Iar antipatia creşte atât de rapid încât USL-ul riscă să piardă la toamnă. Recentul referendum nu este nici pe departe o victorie a USL-ului. Din cei circa 46% care au votat, circa 20% au votat pentru Băsescu, aşa încât, practic, cei care au ascultat de îndemnul USL la referendum se reduce cam la 35% din populaţie. Atenţie! În democraţie nu contează nici un număr, ci doar procentul. Un procent de 35% pentru două partide ca PSD şi PNL care vin cu marele avantaj din opoziţie, este un eşec, aşa încât trebuie să ia extrem de serios alegerile de la toamnă, pe care, dacă le vor aborda cu acelaşi tehnici electorale şi cu aceleaşi teme, riscă în mod serios să le piardă. Mai mult, procentul de 35% vine masiv din zonele rurale ale judeţelor Teleorman, Olt şi Mehedinţi. Care este acolo nivelul populaţiei? În general la nivel de bază s-au prezentat la vot mai ales bătrânii. Cele mai mici procente de vot au fost în oraşe şi mai ales în centrele universitare, unde tinerii nu s-au prezentat la vot. Cine reprezintă viitorul ţării? Tineretul universitar ori babele din preajma Dunării? Acest lucru trebuie să fie temeinic analizat de către USL. Unde-i greşit mesajul? Tabăra adversă nu are nici ea de ce jubila, pentru că cei care au ales să nu meargă la referendum, în afara maghiarilor, se împart şi ei în două părţi, o minoritate care l-au apărat pe Băsescu şi majoritatea, care a apărat instituţia preşedinţiei, stabilitatea şi rolul celei mai cu prestanţă dintre instituţiile statului român. Factorii care contribuie la constituirea acestui prestigiu în mintalul colectiv sunt multipli, dar cei mai importanţi sunt: acela de echivalent republican pentru domni şi regi şi acela că toate marile state au fie preşedinţi cu rol de coordonator general (SUA, Franţa, Rusia, etc.), fie au regi ori împăraţi (Anglia, Japonia, Suedia). Aceşti doi factori şi o mulţime de alţi factori mai mărunţi fac ca, în mod conştientizat ori nu, preşedinţia să aibă prestigiul pe care îl are şi îl va avea şi pentru următoarele generaţii. Cine va uita acest lucru va pierde politic. De altfel, România s-a putut moderniza în istorie, asta din momentul în care regalitatea i-a dat stabilitate, stabilitatea ei anulând efectul devastator al făţărniciei şi deselor schimbări de obraz ale protipendadei. Statele care au devenit puternice, care au putut asigura popoarelor siguranţă şi trai bun sunt statele care au avut stabilitate politică şi continuitate. Cea ce a dovedit clasa politică de la noi, din acest punct de vedere, este că îi este imposibilă stabilitatea. Nefiind condusă de principii, ci de vânturile intereselor, este şi ea la fel de schimbătoare având tendinţa de a antrena în instabilitate întreaga societate. Ea nu va fi capabilă nici pe viitor să asigure stabilitatea politică şi continuitatea, care alături de credibilitate asigură ambientul social necesar prosperării economice. Societatea are nevoie de un stâlp, pe care să nu îl fluture vânturile conjuncturale. În acest moment, şi în viitor, singurul asemenea stâlp poate fi preşedinţia, ca instituţie, nu ca om. Cu două condiţii: prima condiţie este aceea a unui preşedinte ales de popor şi nu de găşti schimbătoare parlamentare. A fi ales de popor înseamnă a avea baza electorală maximă, a fi omul cu cele mai multe voturi din ţară. Acest lucru îi conferă o maximă legitimitate. În al doilea rând, această instituţie trebuie să aibă prerogative care să nu permită oricărei găşti  nenorocite să ridice parul neruşinării. Adică preşedinţia ca instituţie trebuie să aibă prerogativele şefului statului american, francez, rus etc. Altfel riscăm pe viitor, ca popor, să ne dezmembrăm. Nu exagerez absolut deloc, chiar dacă din lipsă de spaţiu nu argumentez acest lucru. Cei care vor transforma Preşedinţia într-o jucărie la cheremul Parlamentului, aceia, prin prostie ori prin ticăloşie, sunt duşmanii de moarte ai poporului român. Şi apropo de referendum! De când lumea şi oriunde în lume, cel care face paguba o şi plăteşte. Cele două referendumuri ne-au făcut o pagubă se zice de circa 190 de miliarde de lei (noi). Cu aceşti bani se renovau sau dotau câte spitale, câte şcoli, câte baze sportive etc...etc...?

Cine plăteşte paguba? Când? Oricând în următorii cincizeci de ani? Ei sau urmaşii lor? Indiferent de explicaţii, paguba este uriaşă! Dar toţi care au produs pagube pe alte căi?