La început, a fost cuvântul. Cuvintele au fost cele care au schimbat lumea. Aşa au fost cuvintele Bibliei, Coranului etc, ale marilor gânditori. Cuvintele pot ordona lucrurile şi le pot dezorganiza. Cuvintele pot releva adevărul, dar îl pot şi ascunde, minţind şi înşelând.

Aceste adevăruri au fost, iniţial, doar intuite, apoi explicate şi înţelese, la urmă - folosite ca redutabile mijloace de conducere sau de fraierire a mulţimilor. Conducerea şi fraierirea prin mijloacele de masificare (la început doar presa scrisă) au fost folosite de toate guvernele şi serviciile de informaţii în ultimii aproximativ 150 de ani. În ţările mici şi nu numai, dar mai ales aici, serviciile tuturor puterilor zilei au avut mijloace de presă "independente" prin care îşi promovau interesele, dirijând opinia publică prin intermediul unor mercenari autohtoni. Mai nou, în marile ţări, trusturile economice cu mare putere financiară influenţează mentalul colectiv în sensul propriilor interese, concurând guvernele, iar în ţările mai mici nu doar trusturile fac acest lucru, dar şi particularii bogaţi. Aşa se face că în vacarmul mediatic care îi copleşeşte pe cetăţeni, modelul comun de cetăţean este cel turmentat a lui Caragiale ("Eu cu cine votez?"). Acesta va cădea victimă, în momentul deciziei, presei celei mai agresive, mai zgomotoase, mai repetitive. Este necesară puterea de a gândi pe cont propriu pentru a fi tu însuţi, nedirijat de niciunul dintre mijloacele de presă interesate în a te face servul intereselor ce-i stau în spate. Dar nu poţi cere tuturor cetăţenilor să aibă această putere. La noi, cu ocazia alegerilor prezidenţiale, s-a văzut cât de deşănţate unilateral, în sensul intereselor proprietarilor de televiziuni, radiouri şi ziare, pot fi mijloacele private de masificare. De fapt, o neutralitate totală nici nu le poţi pretinde. Ele sunt private, cineva, acolo, cheltuie bani şi deci îşi promovează interesul. Le poţi cere decenţă şi să nu mintă în mod ordinar. Asta este altceva, dar asta trebuie reglementat legal. Legea ar trebui să fie foarte fermă în legătură cu mistificarea adevărului din mesajele pe care un mijloc de presă le adresează publicului. A devenit, oricum, extrem de evident că populaţia are strictă nevoie de televiziune, radio şi presă scrisă, care să fie total neutre în legătură cu informaţia pe care o vehiculează, echidistante faţă de toţi factorii politici, economici şi sociali. Avem o televiziune publică, dar ea este controlată politic prin Parlament. Parlamentul are o componentă politică. Este imposibil ca un parlamentar să fie total neutru politic. De aceea rolul Parlamentului ar trebui redus doar la intervenţii (atunci consistente) care să vizeze exact abaterea de la neutralitatea şi tendenţiozitatea mesajelor. Factorii de control calitativ şi cel managerial, responsabili de numirea şi controlul conducerii, ar trebui să aparţină altor organisme sociale neutre politic sau unei comisii curatelare, în care membrii să fie judecători numiţi de Curtea Constituţională, academicieni, numiţi, fireşte, de Academie, economişti numiţi de un organism profesional, artişti numiţi la fel de un organism profesional etc, câte un specialist pentru fiecare domeniu.
Pe marea agitată a tranziţiei sunt absolut necesare o presă audiovizuală şi scrisă neutre, care să contracareze presa privată, indicând direcţia spre echilibru şi normalitate.

Poate că un Parlament al viitorului va avea înţelepciunea să ne ofere această şansă, mai ales o televiziune absolut neutră. Deocamdată, televiziunea publică transmite nepermisiv de mulţi stimuli subliminali pentru a determina mentalul colectiv să gândească împotriva interesului naţional, împotriva propriului interes, ceea ce înseamnă că noi plătim întreţinând televiziunea publică, iar alţii beneficiază de ea, fraierindu-ne.