Premierul Ponta a apărut de la începutul anului la treizeci şi două de emisiuni tv şi a dat în şase luni mai multe ordonanţe de urgenţă decât guvernul Boc în acelaşi interval. Asta şi pentru că ordonanţele de urgenţă nu pot fi contestate la CCR decât de Avocatul Poporului, care e mai mult avocatul premierului. Totuşi, în felul acesta e evitată dezbaterea parlamentară, Parlamentul fiind astfel uriaş şi inutil.

Dincolo de forţa executivă, primul ministru este ubicuu de-a dreptul, apare peste tot şi comentează absolut orice eveniment. E şi întâiul formator de opinie al ţării. Îl ajută să zburde şi pactul de coabitare, neavând nicio piedică, precum şi majoritatea dodoloaţă pe care stă cocoţat. E şi foarte abil, reuşind din copilot al USL sa devină pilot. Cel care a ridicat USL-ul, fiind vectorul său de imagine, a fost Crin Antonescu. Iată că Victor Ponta i-a luat locul, bazându-se pe mai multe atuuri. Procentele PSD, acordul de coabitare, relaţii mai bune pe plan extern. Toate acestea au dus ca la ora asta Crin Antonescu, ca în cursele de formula unu, abia să se mai vadă în oglinda retrovizoare a lui Ponta. Şi cine ştie, dacă peste încă vreo două tururi de pistă, nu va dispărea complet din oglindă. Dar, dincolo de realul politic, există şi cauze care ţin de istoricul acestui personaj. Iar pentru asta e nevoie să privim în urmă la ascensiunea sa politică. Explicaţiile acestui nesaţ mediatic, acestei lăcomii de aligator vin din perioada junioratului politic. Ne aducem aminte cum pe vremea când era şef la TSD, Năstase l-a pus să se ridice de pe scaun şi să se întoarcă din profil pentru a arăta sălii dacă seamănă sau nu cu Titulescu. S-a conformat în râsetele sălii şi sub privirile ironic satisfăcute ale lui  Năstase. Asta a trebuit să facă ani de zile, să înghită şi să fie valetul politic prin excelenţă. Dar pentru a înţelege şi mai bine comportamentul premierului, să ne uităm şi la ce spunea unul dintre bunii săi prieteni, Sebastian Ghiţă,  patron RTV. În stenogramele spumoase cu Vântu, marele Ghiţă spune la un moment dat: "Udrea e zgârcită ca şi Ponta, că nici ăla n-a avut maşinuţe când era mic". De fapt, cei doi seamănă, de asta sunt şi prieteni. Exhibiţionismul sirenei a fost total pe vremea când era ministru. Era peste tot, pe cal, în elicopter, pe bicicletă, sanie, la horă, pe la târguri, festivaluri. Îi mai uneşte şi lipsa de scrupule, oportunismul total.  Toţi aceşti oameni plecaţi de jos, care n-au avut nimic de pierdut, au făcut toate compromisurile posibile pentru a parveni. Iar odată ajunşi sus îşi răzbună din plin umilinţele şi neajunsurile. Îndurând atâtea umilinţe, probabil că e firesc să simţi nevoia, odată ajuns la butoane, să ameninţi directori cu DNA-ul sau să ceri oprirea unor anchete în desfăşurare. Unii fac un paralelism forţat între recenta vizită în China a premierului şi comportamentul din ultimele zile. Ponta s-a manifestat mereu ca un sinofil, dar probabil că-i plac doar chinezăriile. Pentru că ar putea importa şi lucruri importante de acolo, nu doar aerul de despot oriental. Spre exemplu în materie de justiţie, că tot este fost procuror. Justiţia regimului de la Beijing a hotărât ca un fost ministru să fie condamnat la moarte, pentru un furt de zece milioane de euro. În China, pentru infracţiuni economice care trec de 120.000 de euro se aplică pedeapsa capitală. Asta cum sună? Sau doar până aici ne place China. Într-adevăr, totul până la justiţie. Să ne aducem aminte cât de blamaţi erau unii dintre foştii miniştri pedelişti de către actualul premier,  pentru  posibile acte de corupţie. Nu s-a deschis niciun dosar în acest sens. A scăpat oare ţara de preşedintele jucător şi a dat peste premierul jucător? Pare-se că da. De sindromul tătucului nu ne lecuieşte nimeni.