Gripă. Groază. Presiune psihologică. Turme. Cuvinte grave. Şi acum să le argumentăm. Există în medicină o entitate patologică ce se cheamă Sindromul morţii subite, în engleză - sudden unexplained death syndrome. Morţi subite la oameni aparent (atenţie!, aparent) sănătoşi au existat întotdeauna. Fenomenul a atras atenţia deosebită a lumii medicale în anul 1977, când printre refugiaţii Hmong din sudul Asiei (Laos) în SUA au murit neaşteptat de mulţi tineri. Supraveghind şi contabilizând fenomenul, s-a văzut că în Singapore au murit subit 230 de tineri între anii 1982-1990. În Filipine s-a găsit o rată a morţii subite, de 43 de cazuri la 100.000 de locuitori.

 

În data de 8 aprilie 2002, Agenţia France Press difuzează textul "Sindromul morţii în somn terorizează tineretul". Există în ultimii 30 de ani sute de articole ştiinţifice dedicate subiectului. Cauzele medicale ale morţilor subite sunt diverse, de la tulburări la conducere electrică a impulsului la nivelul inimii, la deficienţe (scăderea nivelului) de vitamina B1 din cauza dietei (atenţie la obezi şi la cura de slăbire), de şocuri anafilactice etc. Aşadar, grupele de risc sunt cunoscute în lumea largă. La noi, deşi toată lumea a văzut la televizor morţi subite de elevă, de fotbalist etc. înainte de actuala propagandă balcanică, noţiunea nu este încă predată în facultăţi, iar MSF nici măcar nu conştientizează că ar trebui să definească populaţia cu risc de moarte subită şi să o supravegheze medical.

Moartea subită poartă în limbile asiatice diverse denumiri populare (deci este notorie şi este cunoscută şi de vraci, nu doar de ministeriabili!): Pokkuri în japoneză, Laitai în thailandeză, Dab tsog în laoţiană, Bangungot în filipineză...

În limba "savanţilor" români, a reprezentanţilor MSF şi ai TVR se cheamă virus AH1N1. Am pus în ghilimele "savanţi" pentru că sunt sigur că dl profesor Streinu Cercel cunoaşte toate cele de mai sus. Dacă le ştiu eu, ca psihiatru, dânsul, ca infecţionist, este obligat să le ştie. Şi acum să disecăm mai departe problema. În aceeşi perioadă de timp în România au murit cu cca 4 ori mai puţini oameni decât în alţi ani fără gripă porcină (sau gripă porcită?). Toţi cei care au murit au avut şi alte boli cunoscute, deci oricum ar fi murit, dacă se adăuga orice guturai. Adică, paharul lor era plin şi mai trebuia o picătură ca să se reverse. Morţile erau anunţate triumfalist (de tipul: "v-am spus noi...?!"), înainte de a se fi ştiut de la laborator dacă era şi virusul porcit. Televiziunea a făcut o pasiune ciudată pentru "pandemie". Pe ecran de fiecare dată au apărut doar avocaţii vaccinului, nu şi cei care ar fi avut argumente contra. A fost încălcată în mod flagrant legea. Până li s-a atras atenţia, au spus populaţiei doar "beneficiile" profilactice, nu şi riscurile, apoi le-au amintit cu jumătate de gură şi pe acestea. În fine, tonul şi emisiunile cu caracter de presiune psihologică, exploatând ştiri senzaţionale şi emoţionale, şi nu un ton neutru, cum ar pretinde o voce minim legată de o ştiinţă. Trebuie să facem o precizare. Vaccinurile sunt o uriaşă achiziţie a medicinii. Pentru sănătatea publică ele sunt echivalente cu electricitatea pentru confort. Dar de aici şi până la interese... Nu pot lungi textul, dar această presiune psihologică asupra populaţiei aduce un mare deserviciu medicinii şi posibil în viitor sănătăţii publice, exact ca în parabola cu prostul care strigă "ajutor că vine lupul", care nu vine, iar când vine strigă degeaba. Ştiinţific vorbind, deficienţele metodologice de substituire, în acest caz, a morţilor subite cu morţi cauzate de virusul porcit, scot înafara oricărei pretenţii de ştiinţificitate discursurile oficiale. Şi, totuşi, care este mobilul? Cred că este dublu. După cum ştiţi ofensiva este în toată aria geografică a celor ce au bani să cumpere vaccinul şi nu în cazul celor mai "expuşi" (ţările sărace) care nu au bani să cumpere vaccinul. Este prima îndoială. Miza financiară nu este de lepădat, iar banii sunt ademenitori. Noi, ca ţară (care nu cumpărăm vaccinul), am devenit în ultimii ani pentru diriguitorii lumii un "obiect" de arătat cu degetul, de dat exemplu (şi la bine şi la rău). La bine: "Uite, elevul Bulă, cel care a fost cum a fost, ia uitaţi ce isteţ îşi revine...".

 

În al doilea rând, şi acesta mă doare cel mai rău, de câte ori au existat probleme sociale şi economice grave, când populaţia stă să dea în clocot, mass media românească scoate de sub fuste morţi, bolnavi, boli, medici, epidemii şi tot ce ar putea deturna atenţia de la adevăratele şi gravele probleme. Ce îi sfătuiesc eu pe cititori? Să înveţe să gândească pe cont propriu, să nu devină manipulabili, să nu creadă decât ceea ce au gândit ei, să întrebe, să se documenteze şi să cugete.