Învăţământul românesc din ultimii 20 de ani seamănă izbitor de mult cu revoluţia comunistă continuă. Teoriile marxist-leniniste extinse constant de tot soiul de conducători-teoreticieni postulau că societatea de tip comunist este în continuă schimbare, o revoluţie permanentă. Fiecare schimbare de putere în societăţile „roşii" erau marcate de noii stăpâni printr-o desprindere de greşelile trecutului şi jalonarea unui viitor luminos, totul în virtutea unei revoluţii continue. Bazaconii acceptate de toată lumea de nevoie, când se ştia foarte bine că, de fapt, mascau o schimbare de gardă: aliaţii vechiului conducător erau înlocuiţi fără prea multe fiţe şi de cele mai multe ori o sfârşeau destul de prost.

 

De la apariţia revoluţionarului tandem Moş Niculae şi Calul Bălan al lui Creangă şcoala românească o ţine în tot soiul de experimente. Chiar dacă unora nu le prea vine să creadă, exact în epoca comunistă de care aminteam, s-a înregistrat, paradoxal, cea mai mare stabilitate din sistem. Tot moştenirii comuniste îi datorăm însă şi o supraîncărcare a programelor şcolare, pentru că elevul comunist era cel mai tare de pe planetă: învăţa şase zile pe săptămână câte şase ore pe zi şi când ajungea acasă învăţa din nou şi-n somn, asta nu o ştie acum generaţia născută în democraţie. Celebrul dicton leninist „Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi" a făcut cel mai mare rău posibil, şcoala cu hei-rupul formând nu omul de tip nou, ci a mutilat mentalitatea a generaţii de dascăli. Blestemul genei stahanoviste s-a transmis din generaţie în generaţie, astfel că şcoala, în viziunea multora dintre conducătorii de azi, înseamnă toceală pe rupte. Materii multe, inutile şi stufoase ocupă programa elevilor din clasele mici şi până ajung pe băncile facultăţilor. Producţiile-record de dascăli ieşiţi în ultimele două decenii de pe benzile puzderiilor de facultăţi a fost un alt factor de presiune care a dus la conservarea sistemului, nu la reformarea lui. Cohortele de inspectori şcolari şi armata de personal auxiliar care-i deserveşte ţine în continuare închis lacătul pe dulăpiorul cu materiale didactice numite reformă. O reformă demonetizată şi golită de conţinut de fiecare ministru perindat la şefia Educaţiei, mult prea ocupat să demoleze ce construise predecesorul său, numai de-al dracu'. Ce conta că moştenea poate şi lucruri bune?!

S-a uitat un lucru esenţial pe care unul dintre marii dascăli ai neamului românesc l-a rostit chiar la catedră: „Şcoala cea mai bună este aceea în care înveţi înainte de toate să înveţi" (Nicolae Iorga). Asta este sămânţa care trebuie aruncată în fiecare clasă de elevi, dar mi-e teamă că nu avem semănătorii pregătiţi pentru asta.

Strânşi cu uşa de criza economică, cu o reformă continuă care nu a avut loc de fapt niciodată, guvernanţii se pregătesc să dea afară masiv angajaţi din sistemul de învăţământ. În păcătoasa noastră tradiţie de tranziţie spre un ipotetic „mai bun", vor începe să reducă posturile de portari şi femei de serviciu, realizând astfel importante economii la bugetul învăţământului. Apoi vor comasa şcoli, burduşind în microbuze de navetă elevi şi dascăli de-a valma, ce mai contează timpul pierdut zilnic pe drumuri, când se mai câştigă un bănuţ în balanţa contabilă?! Orice om de bun simţ ştie că adevăratele economii se fac atunci când reduci numărul şefilor, secretarelor şi a plutoanelor de auxiliari care-i deservesc. De la Minister până în fiecare inspectorat şcolar judeţean e loc de făcut curăţenie. În fond, se mai justifică Inspectoratele judeţene? Administrativ, şcolile ţin de primării, toate au consilii de administraţie, se pot gestiona singure. De câţi inspectori şcolari are nevoie, în mod real, un judeţ, ştie cineva? Nu e de mirare că în Oradea ditamai conducerea Inspectoratului Şcolar este pusă la colţ pe coji de nucă de elevii şi părinţii care doresc să-şi păstreze şcolile pândite de comasare.

Sindicatele din învăţământ se tem că anul acesta vor fi daţi afară peste 10.000 de salariaţi. Cu simpatie pentru cauza dascălilor, mărturisesc însă cu regret că mult mai multe posturi ar trebui reduse. Sporul natural se menţine negativ de mai mulţi ani, câteva milioane de români sunt în afara graniţelor cu copii cu tot, programele trebuie aerisite, dinozaurii trebuie să iasă la pensie, elevii trebuie, înainte de toate, să înveţe cum să înveţe.

 

Aş vrea să cred însă că dascălii de vocaţie şi competenţi vor rămâne în sistem, cernuţi precum grâul de neghină. Mărturisesc, din nou, am o strângere de inimă...