După lupte seculare, care au durat... câteva sesiuni parlamentare în actuala legislatură, iată, visul de aur al atâtor "grupuscule elitiste" (vorba unui repectabil domn care "bate 79 de cotolani" şi care - în copilăria revoluţionară petrecută la Olteniţa, respectiv în tinereţea revoluţionară petrecută la Moscova - era alintat cu diminutivul Ionel, inclusiv de către "regretatul odios" Nicolae Ceauşescu) din societatea civilă a prins viaţă, astfel încât corpul electoral al cetăţenilor români va fi chemat în această toamnă să-i aleagă pe "cei mai buni dintre cei buni" prin vot uninominal. Paradoxal, deşi multora nu le va veni să creadă, uninominalul nu este o noutate în România. Şi în regimul căruia îi plăcea să i se spună ca fiind al democraţiei populare, deputaţii din legislativ (Marea Adunare Naţională) erau aleşi tot prin vot uninominal...

Multă cerneală, multe idei, multe protocoale (disimulate sau secrete) şi compromisuri şi chiar mai multe proiecte de acte normative au... curs pe tema reglementării votului uninominal. O organizaţie nonguvernamentală - care se vrea cea mai reprezentativă la scară naţională în materie de democraţie - a iniţiat o propunere legislativă de reglementare a alegerilor uninominale pentru Parlamentul României. Propunerea a fost preluată de căre un partid parlamentar care, înainte de a o pune în dezbatere, a cosmetizat-o într-atât încât să nu mai fie recunoscută de către iniţiator. Guvernul a venit cu propria variantă de reglementare a chestiunii, care, în final, s-a materializat printr-o lege adoptată pe calea asumării răspunderii pe un proiect de act normativ. În acelaşi timp, nici Preşedintele României nu putea sta deoparte. Vorba ceea: "Zeus tot Zeus... !". Cum să se împăuneze "duşmanul de clasă" cu o reuşită atât de "evropinească" precum introducerea votului uninominal? Nu putea sta cu mâinile în sân(i), mă rog, chiar dacă, mai ales la vremea aceea, o puzderie de "iele" dănţuiau în diverse chipuri pe lângă Înălţimea sa! Pentru că tot era la modă "preşedintele-jucător" şi pentru că încă nu se uscase cerneala pe procesul verbal al Referendumului din mai 2007 (când cei mai mulţi dintre românii doritori să mergă la vot au susţinut că domnia sa n-a încălcat Constituţia), dovedind o patimă demnă de un pocherist înrăit, Întâiul Marinar al Ţării a vrut să facă el o lege, forţând un nou referendum, pe care nu doar noi îl apreciem ca fiind profund neconstituţional, în condiţiile în care preşedintele României nu are iniţiativă legislativă decât, eventual, ca simplu cetăţean, împreună cu alţi 99.999 doritori, în condiţiile Legii 189/1999. Referendumul n-a avut succesul dorit de iniţator (poate a reuşit doar să atragă mai multe voturi pentru cele două partide patronate de chiriaşul de la Cotroceni la europarlamentarele din aceeaşi zi, ceea ce - să recunoaştem - nu este chiar puţin!), astfel că legea adoptată prin procedura asumării răspunderii Guvernului pe un proiect de lege ar fi trebuit să rămână în forma înregistrată la Parlament pe 29.10.2007. N-a fost, însă, aşa, datorită unor factori... obiectivi şi subiectivi. Legea avea să se nască (citeşte: publica în Monitorul Oficial) doar pe 13.03.2008, după votul final dat în Parlament în ziua comemorării celei mai mari calamităţi din istoria României postbelice, cutremurul din 1977. Chinurile facerii n-au fost zadarnice. În cele din urmă s-a născut o lege... cum n-a fost altă. Majoritatea necesară pentru aprobarea prin vot (legea fiind organică) a fost obţinută doar cu preţul unor multe şi mari compromisuri, lucru care a făcut ca în final prin legea privind alegerea parlamentarilor să se modifice şi cea a alegerilor locale, şi statutul aleşilor locali, chiar şi legea administraţiei locale. Şi de această dată, însă, s-a dovedit că perfecţiunea este greu de atins, astfel că şi forma finală a magnificei legi a fost şi ea modificată, prin ordonanţă de urgenţă (Legea 429/2003, aprobată prin Referendumul de două zile din octombrie 2003 face posibilă modificarea prin ordonanţă de urgenţă şi a legilor organice, adică şi Guvernul poate "corecta" voinţa unicei autorităţi legiuitoare a ţării, nu doar cei care stau pe scaunul pe care stă acum unul care, în loc de Parlament, obişnuieşte să spună "cei 322").

Cam asta s-ar putea reţine despre geneza legii alegerilor uninominale la români. Despre desfăşurarea perioadei electorale (cuprinsă între momentul stabilirii de către Guvern a datei alegerilor şi stabilirea rezultatelor finale ale acestora) şi efectele imediate şi mediate ale primelor uninominale din România postdecembristă, tare mă tem... că vom avea multe lucruri rele a vă spune.