Pentru pagubele materiale produse terţilor,
Şoferii români sunt nevoiţi să răspundă civil alături de firmele de asigurări

Asigurarea de răspundere civilă auto implică achitarea diverselor pagube pe care un şofer le poate produce altora atunci când se află la volan. În urma încheierii unei astfel de poliţe, obligatorii, orice pagubă, avariere de bunuri sau accidentare de persoane, produsă din vina celui care a încheiat poliţa, devine subiectul despăgubirilor care sunt suportate de către compania de asigurări. Puţini sunt însă cei care ştiu că există nişte limite ale sumelor acordate drept despăgubiri. În cazul pagubelor materiale produse terţilor în urma unui accident, suma maximă pe care orice societate de asigurări din România o suportă este de 150.000 de euro, valoare de zeci de ori mai mică decât cele practicate în alte ţări ale UE. Teoretic, banii par suficienţi. Practic, însă, posibilităţile ca un şofer să producă daune mult mai mari sunt aproape nelimitate.

Răspundere mică, după buget
Pentru pagubele materiale produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita maximă de despăgubiri a fost stabilită pentru anul 2008 la un nivel de 150.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. Pentru vătămări corporale şi decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita maximă de despăgubire a fost stabilită pentru anul 2008 la un nivel de 750.000 euro. Spre deosebire de cetăţenii altor ţări europene, şoferii români, deşi obligaţi să încheie o poliţă RCA, nu se pot bucura de aceleaşi despăgubiri, discrepanţele dintre sumele maxime acordate fiind de-a dreptul discriminatorii. Spre exemplu, un conducător auto german, care are o asigurare de răspundere civilă auto, în cazul în care provoacă pagube unui terţ, poate sta liniştit, societatea care i-a vândut poliţa achitând în întregime valoarea daunelor, plafonul fiind nelimitat. Unele ţări europene au fixat suma maximă la câteva milioane de euro, de zeci de ori mai mare decât cea pe care o primesc şoferii români, 150.000 de euro. Teoretic, în cazul unor accidente în care sunt implicate două autoturisme, în România, asigurarea acoperă daunele produse, dat fiind faptul că pe şoselele ţării noastre nu circulă prea multe maşini în valoare de sute de mii de euro. Pe de altă parte, însă, un şofer poate avaria, din vina lui, o casă, un hotel, o benzinărie, un tren sau chiar un avion. În aceste situaţii, pagubele sunt mult mai mari, iar conducătorul auto, cu acte în regulă, trebuie să bage mâna în buzunar pentru a achita diferenţa. Asta în condiţiile în care românii circulă cu aceleaşi maşini ca ceilalţi cetăţeni europeni, majoritatea importate chiar din ţările membre UE şi plătesc contravaloarea asigurărilor la fel ca francezii, maghiarii sau italienii.

Ca la noi, la nimenea...
Potrivit specialiştilor în domeniul asigurărilor, fiecare ţară membră a Convenţiei Cartea Verde este liberă să îşi stabilească limita maximă pentru despăgubiri. În România, legislaţia, nearmonizată cu cea europeană, îi discriminează pe conducătorii auto, despăgubirile fiind infime faţă de cele practicate în UE, cu atât mai mult cu cât stabilirea unor plafoane mai mari nu ar fi în măsură să ducă în pragul falimentului o firmă de asigurări, dat fiind faptul că nu în fiecare zi un şofer român aruncă în aer o benzinărie. În altă ordine de idei, legislaţia românească pune beţe în roate şi cetăţenilor europeni care au ghinionul să producă un accident în ţara noastră. Astfel, dacă un olandez, spre exemplu, care în ţara lui are acoperite de asigurare toate daunele pe care le-ar putea produce, ajunge în România şi cauzează un accident, i se suportă pagubele produse până la limita maximă prevăzută de legislaţia ţării noastre, adică cel mult 150.000 de euro. În schimb, şoferii români care ajung în străinătate au mai mult noroc, beneficiind, în caz de accident, de despăgubirile prevăzute de ţara în care se află. Chiar dacă şansele ca un şofer să provoace un dezastru soldat cu pagube de ordinul milioanelor de euro sunt destul de mici, asemenea cazuri s-au întâmplat. Potrivit asiguratorilor, cele mai frecvente sunt accidentele feroviare. Un şofer care nu se asigură suficient şi intră în coliziune cu o locomotivă, pe care o distruge, este bun de plată. Asigurarea achită 150.000 de euro, iar diferenţa, uneori astronomică pentru un muritor de rând, trebuie plătită din buzunarul vinovatului. Conducătorul auto nu scapă nici dacă vehiculul avariat, în speţă locomotiva, este asigurat full casco. În această situaţie, pagubele sunt suportate de firma care a încheiat asigurarea opţională, asiguratorul fiind însă obligat prin lege să se îndrepte împotriva vinovatului. Un alt caz s-a produs în cursul anului trecut, pe Aeroportul Otopeni, când o aeronavă a intrat în coliziune cu un autoturism de întreţinere. Pagubele produse aparatului de zbor au fost evaluate la câteva milioane de euro, în timp ce firma care a încheiat asigurarea obligatorie a maşinii a plătit suma maximă de despăgubiri, 150.000 de euro.

Şi dacă bihorenii nu prea au cum să "buşească" un avion, în schimb, ce se întâmplă dacă un şofer ghinionist avariază unul dintre noile tramvaie Siemens care circulă în Oradea? La o pagubă de numai 10% din valoarea mijlocului de transport în comun, aproape trei milioane de euro, conducătorul auto neatent se trezeşte că trebuie să achite, pe lângă cele 150.000 de euro din asigurare, alţi peste 100.000 de euro. Şi asta din cauza legiuitorului, care, în loc să stabilească limite în concordanţă cu sumele achitate anual de fiecare cetăţean şi, cât de cât, la acelaşi nivel cu celelalte ţări europene, se arată mai mult preocupat de vistieria firmelor de asigurări, aruncând praf în ochii şoferilor români.