De curând FMI a cerut în mod imperios guvernului României ca, într-o perioadă foarte scurtă de timp, să privatizeze tot ce a mai rămas de stat, adică să înstrăineze şi puţinul care ne iluziona că statul român mai este stăpân pe ceva în propria ţară.

Asta mai lipsea, de parcă dezastrul produs de privatizările de până acum nu a fost suficient, făcute la comandă, pripite, nepregătite suficient, ceea ce a dus la ştergerea de pe harta Românei a unei întregi industrii, care asigura locuri de muncă şi venituri pentru circa 8-10 milioane de români, astăzi aruncaţi pe drumuri, fără nicio speranţă că vor găsi de lucru, pentru că, pur şi simplu, nu este unde (doar circa 4,4 milioane de români sunt cuprinşi astăzi în procesul muncii, din care în producţia materială doar circa 3 milioane). Graba şi nechibzuinţa cu care s-a făcut privatizarea industriei i-a transformat pe muncitorii de ieri în scormonitori printre zidurile ce au mai rămas din fostele fabrici, în speranţa că vor mai găsi pe acolo o bucată de fier pe care, vânzând-o, să-şi cumpere o pâine la copii, în timp ce politrucii s-au "aranjat" din afacerile cu "privatizarea" pe cel puţin două generaţii (am pus între ghilimele cuvântul privatizare, deoarece aceasta n-a fost privatizare, ci jaf la drumul mare). Măcar în ceasul al doisprezecelea conducătorii României trebuie să stopeze privatizările făcute la comandă, indiferent ce forţe exterioare ne-o impun. Nu este suficient că s-a sacrificat o generaţie, mai trebuie sacrificate şi următoarele, cărora le lăsăm, atârnat de gât, lanţul greu al creditelor de zeci de miliarde de euro?!  Din ce o să le plătească dacă se vinde totul, inclusiv bogăţiile subsolului, şi încă pe nimic?! Nu avem voie să uităm că nepoţii şi strănepoţii noştri nu vor fi deloc încântaţi de ceea ce le-a hărăzit soarta. Proprietatea privată nu trebuie fetişizată, adică nu trebuie considerată ca având "virtuţi magice", supranaturale într-o economie capitalistă sau de piaţă şi ea nu trebuie să fie neaparat integral privată (proprietatea) ci, doar, preponderentă. Alături de ea poate coexista, într-o anumită proporţie şi proprietatea de stat, mai ales în ramurile strategice şi de importanţă majoră pentru ansamblul societăţii (industria de armament, industria extractivă, industria grea, industria energetică, poşta, transporturile pe calea ferată, sectoarele de "utilităţi"), întreprinderile de stat urmărind realizarea, nu în primul rând a profitului, ci realizarea unor obiective de interes general, strict necesare pentru satisfacerea unor nevoi ale cetăţenilor sau ale ţării. Statul poate folosi aceste întreprinderi şi în reglarea preţurilor pe piaţă, în absorbirea forţei de muncă disponibilizată de sectorul privat, în revigorarea zonelor defavorizate, prin acordarea unor facilităţi în cadrul sistemului de impozite şi taxe etc.  În ceea ce priveşte preţurile, statul poate lua măsuri de "dirijare" a acestora sau de "îngheţare" la unele produse şi servicii utilitare, atunci când acestea o iau razna, din varii motive. Pentru a lărgi accesul la credite, statul poate stabili pentru bănci, uneori, anumite "condiţii de acordare" la creditele garantate de el. De asemenea, statul poate "renaţionaliza" acele întreprinderi ai căror cumpărători nu au respectat ad-literam contractele de vânzare-cumpărare şi, în special, a fondului forestier, unde s-au produs jafuri uriaşe. Privatizarea la comandă, făcută în pripă, fără discernământ, fără clauze contractuale clare şi solide privind obligaţiile părţilor, neurmărirea de către statul român, pas cu pas, a modului în care cumpărătorii au respectat contractul a dus la prăbuşirea întregii industrii româneşti, cu consecinţe economice şi sociale incomensurabile şi greu de înlăturat, printre care cea mai nefastă o constituie transformarea României dintr-o ţară producătoare într-o ţară consumatoare, dintr-o ţară exportatoare, într-o ţară importatoare de produse. Dar statul român a "uitat" că are dreptul şi obligaţia de a limita importul unor produse ce fac concurenţă neloială produselor indigene, prin "contingentare" şi prin "măsuri vamale netarifare" (refuz calitativ, documente justificative lipsă, false, condiţii necorespunzătoare de transport etc). În final, facem apel la conducătorii ţării să se trezească din această stare de ploconeală în faţă  FMI-ului şi să desfăşoare un proces de privatizare eficient, procedând cu calm, cu răbdare şi cu chibzuinţă, pentru a nu mai trece prin această experienţă tristă, prin acest dezastru economic şi social produs de privatizările de până acum. Privatizarea forţată şi la comandă trebuie stopată  fără drept de apel. FMI-ul are dreptul să-şi recupereze creditele, dar nu să ne comande.