Aşteptat cu mult interes de iubitori ai istoriei, prieteni, foşti elevi şi, nu în ultimul rând, de familie, volumul omagial „In memoriam Liviu Borcea", apărut în „taină" şi plămădit cu mare întârziere, este o mare deziluzie. În primul rând, titlul nu reflectă conţinutul lucrării, aşa după cum era normal. Din cele 508 pagini ale volumului, în doar 58 sunt dedicate memoriei celui dispărut. În rest, comunicări ştiinţifice pe teme de istorie şi religie, de mare valoare, semnate de personalităţi în domeniu, care se adresează mai mult specialiştilor şi care nu îşi aveau locul într-un volum memorial.

Nu îmi propun să analizez oportunitatea şi valoarea ştiinţifică indubitabilă a acestor comunicări, ci doar să-mi exprim câteva păreri şi mai ales constatări asupra părţii din volum dedicată post-mortem lui Liviu Borcea. O primă greşeală o întâlnim chiar pe coperta cărţii, ea privind data naşterii regretatului istoric :1936 în loc de 1939.  Apoi, sub semnătura Arh.prof. univ. dr. Constantin Voicu, se inserează pe 3 pagini o scurtă biografie a celui dispărut, pe care o putem considera un simplu CV, insuficient pentru o viaţă şi activitate complexă de profesor, cercetător şi istoric derulată în cei peste 40 de ani de carieră. În plus, în acest „In memoriam" s-au strecurat greşeli impardonabile, pe care trebuie să şi le asume editura sau tipografia. Astfel, la pag.13 se afirmă: „În anul 2000, post- mortem, Consiliul Local al oraşului Aleşd i-a conferit titlul de Cetăţean de Onoare" (Liviu Borcea a decedat în anul 2006, iar titlul mai sus amintit i-a fost conferit în anul 2008). La pag. 14, la nr. de ordine 6, se aminteşte despre monografia satului „Cetate" în loc de Cetea. Un aspect de neînţeles se referă la numărul mic (doar 7) de colaboratori şi prieteni care „în fugă" şi într-un spaţiu limitat, cu excepţia domnului Florin Ardelean, au depănat câteva amintiri sau aprecieri, achitându-se parcă de o obligaţie. Cu siguranţă că exceptând pe cei 7 colaboratori amintiţi, s-ar fi oferit să scrie zeci sau poate sute de intelectuali şi oameni simpli pentru care relaţia cu Liviu Borcea a însemnat ceva, lăsând urme adânci în viaţa, cariera sau amintirea lor. Dincolo de vasta sa operă ştiinţifică, cuprinzând cele 17 cărţi, 60 de studii şi articole şi 71 comunicări ştiinţifice, trebuie să omagiem pe „omul şi dascălul"care cu prezenţa, sfatul şi exemplul personal a înnobilat colectivele şi instituţiile unde şi-a desfăşurat activitatea.  Ar fi cinstit şi drept ca cei care şi-au asumat sarcina de a alcătui şi publica acest volum omagial pe cheltuiala familiei, să-l refacă într-o nouă ediţie strict omagială, îmbogăţită cu alte aprecieri şi amintiri ale unor oameni care l-au cunoscut, l-au stimat şi îl regretă. Sunt convins că viaţa şi bogata activitate a lui Liviu Borcea nu se pot rezuma în doar 58 de pagini, în contrast cu miile de pagini scrise, care au îmbogăţit istoria medievală a românilor. De asemenea se impune ca lansarea unui astfel de volum, cu un tiraj corespunzător, care să acopere cerinţele specialiştilor şi a marelui public, să fie mediatizată pentru a se da posibilitatea tuturor celor interesaţi să participe. În ceea ce mă priveşte, mă declar fericit că am fost coleg şi bun prieten cu un astfel de om, căruia îi port o frumoasă amintire.