Modelul de organizare a unei societăţi este un lucru extraordinar de serios. De organizare depinde funcţionarea şi performanţele societăţii, în final bunăstarea populaţiei. Este suficient să amintim, de exemplu, diferenţa dintre Anglia şi Albania sau dintre Suedia şi Bulgaria. Oricine va fi de acord că diferenţele sunt uriaşe. Viaţa oamenilor este diferită în cele două feluri de societăţi, de ţări. Şi acum să vedem prin ce diferă cele două feluri de ţări.

 

 

Mulţi vor fi tentaţi să spună: sunt două monarhii faţă în faţă cu două republici. Dar Elveţia nu a fost niciodată monarhie, are o altă organizare, iar viaţa elveţienilor poate fi invidiată de majoritatea pământenilor, uneori chiar şi de englezi şi suedezi. SUA nu au fost niciodată monarhie, iar să fie, social şi economic, "ca americanii" îşi doreşte marea majoritate a pământenilor. Aşadar, ceva mai mult decât simpla aparenţă a organizării acestor ţări determină societăţile respective să-i poată face fericiţi pe oameni. Ştim despre Anglia că are legi elaborate în Evul Mediu care funcţionează şi azi. Deci o stabilitate mare. Ştim că englezii sunt conservatori din fire, deci că au simţul stabilităţii impregnat în cele mai profunde structuri ale fiinţei. Într-un cuvânt când vorbim despre societatea engleză vorbim despre stabilitate, indiferent care sunt structurile organizatorice şi regulile care o asigură.

Ce ştim despre elveţieni? Că au o istorie de 800 de ani fără frământări sociale, deşi au fost secole la rând săracii săracilor, că toată viaţa lor socială a avut o evoluţie blândă şi că ei înşişi erau mulţumiţi de armonia lor deşi amestecul etnic, comparabil cu cel din Balcani, îi putea transforma într-un butoi de pulbere. Adică elveţienii au ajuns ceea ce au ajuns pentru că au avut stabilitate, ceea ce le-a permis o evoluţie fără contorsiuni, singura care poate duce la bunăstarea şi fericirea populaţiei. Această stabilitate avea la bază un model organizatoric adecvat, iar stabilitatea permite perfecţionarea continuă a mecanismelor de funcţionare socială şi economică. Luaţi oricare dintre ţările citate, analizaţi-le şi veţi vedea că fundamentul esenţial al performanţelor lor se datorează stabilităţii. Şi, apoi, luaţi alte ţări la rând şi veţi vedea că nivelul lor actual este în relaţie de paralelism cu gradul de stabilitate a ţărilor şi societăţilor respective. Cu cât mai stabile, cu atât mai puternice şi mai fericite. Cu cât mai instabile, cu atât mai sărace şi popoarele mai nefericite. Doar stabilitatea permite o optimă dezvoltare, adică o perfecţionare continuă a regulilor de funcţionare socială şi economică. De fapt, în mod logic, pe plauri nu pot creşte stejari. Şi acum ne întrebăm ce anume a permis această stabilitate performantă. Vom realiza repede că stabilitatea socială şi economică este dependentă de stabilitatea politică.

 

Deci totul porneşte de la stabilitatea politică, asigurată de modelele organizatorice care se potrivesc cel mai bine populaţiei respective: englezii şi japonezii - monarhii, elveţienii şi americanii - democraţii, una parlamentară şi cealaltă prezidenţială...

(va urma)