Simptome - O poveste cu fantome (pamflet duios)
A ghost story. În ajun de an nou, se obișnuiește închipuirea unor măști urâte, respingătoare, pentru alungarea spiritelor rele sau a demonilor. Ar fi o formă de exorcizare, am spune mai pretențios. Sperietura cu stafii sau surpriza cu urâțenii, care stârnesc deopotrivă groaza și râsul, pot fi de bun augur pentru un an mai norocos. Urmează o asemenea scenă de groază cu moime. Cu cât e mai mare aberația, cu atât e mai tare pamfletul și mai eficientă eliberarea de coșmar.
Filmul prezentat derulează o comedie neagră a vieții literare românești, reflectată în anomaliile și personajele cu măști (troli și obliteranți) din două instituții imaginare: Uniunea Cititorilor din România (=UCR) și revista România obliterară, al căror program principal constă în obliterarea sau obstrucționarea unei importante părți din literatura română actuală, instituții susținute printr-o lege specială de Ministerul Sepulturii. Orice asemănare cu realitatea este o pură ficțiune.
Cronicarul răstălmăcește filmul, întrucât nu beneficiază în lumea literară de libertatea de exprimare. Orice diferență de opinii este percepută ca un atac, din lipsa unei culturi a dialogului și a unei educații a controverselor. Cronicarul a apelat la formula unui pamflet încifrat, care necesită o dezlegare rebusistică, spre bucuria cunoscătorilor capabili să citească sub măști, pe care va constata că le cunoaște de undeva. Îngrozirea va fi urmată de distracție. Șaradele plac. Numele vehiculate sunt rezultatul unei fantezii onomastice, fără (repet) nicio legătură cu realitatea.
Întrebarea este dacă acești monștri imaginari sau măști oribile, inventate aici, nu se vor răzbuna. Eu cred că nu, pentru că monștrii sau purtătorii de măști din sărbătorile de iarnă se joacă, vor să se distreze și să distreze. Au umor, sunt ființe sociabile.
Direcția, regia și scenariul: Meșterul Manole Nicolaescu (căruia, ce canon ziua clădea, noaptea i se surpa; azi așa, mâine așa);
Ghost star: Komisarul Pisoieș, zis și Motanul încălțat sau Wothan the Barbarian - șeful Poliției UCR, iar din umbră liderul statului paralel, un fel de Colorian Foldea, care face și desface tot, în neștiința Meșterului Manole, care nu mai e de multă vreme stăpânul inelelor, deși se crede;
În rolurile principale, obliteranții: scriitorul franco-chinez Kapry-El Qui-Fou - hobbit, piticii Tristea Tenace, Rădvan cu zvon (zis și Zvon cu rădvan), Tristan Petreșcan și armate de funcționari din provincie;
În roluri secundare, trolii: doi dihoreni - Naoi van Moldo, Teribilul Șobolan TîȘî, și o fantomă din mediul slujean - Moartea pe Tren, Dalesi Van, de pe Muntele Ararat - denunțători, țucălari, colaboraționiști, profitori;
The Hero: Șoricelul John Keats, considerat dușman al UCR, un mutant scăpat din laborator; adversar al clanului obliteranților și luptător pentru reîntregirea literaturii române și reabilitarea UCR. Își imaginează lupta cu monștrii ca pe o formă de atletism intelectual. Deși nu-și dă seama, e atins de ridicol. Dar poate că, până la urmă, își va da seama și va participa nedeghizat la carnavalul general.
Acțiunea: Filmul desfășoară războiul declanșat de întreaga oaste de obliteranți, stafii, hobbiți și troli (vezi mai sus direcția și distribuția) împotriva șoricelului John Keats, care le fură mereu cașcavalul de pe masă, în ciuda tuturor finanțărilor și precauțiilor. Șoricelul arată defectele unei lumi injuste și corupte, ce se prezintă ca o lume a dreptății. Ca în orice basm, binele învinge.
O Românie micșorată după Diktate
Acțiuni dubioase dar subterane sunt întreprinse de obliteranți, hobbiți și troli, prin intermediul României obliterante, pentru a face o Românie literară din ce în ce mai mică, în care uneltitorii să prospere și să triumfe. Decide Axa Tristești-Traiova-Kimirșoara-Ararat. Influencerul Dalesi Van, locuitor pe Muntele Șes, este favoritul clanului și personaj-balama în toată tărășenia.
În urma Diktatului de la Kimirșoara, Komisarul Pisoieș decide că Nicolae Breban și Augustin Buzura sunt comuniști, inculți, retardați și expirați, iar, drept urmare, Ardealul de Nord poate fi cedat fără nicio remușcare neantului axiologic. În același timp, fără niciun consiliu de coroană, Meșterul Manole renunță definitiv la Basarabia și Nordul Bucovinei, apreciind că sunt două provincii nelocuite de vreun scriitor demn de atenție. După ce Paul Goma, Augustin Buzura și Nicolae Breban sunt considerați neglijabili, în România obliterară nu se văd mulți dintre cei mai importanți scriitori români contemporani sau sunt micșorați, ironizați, defăimați, prin Ministerul Adevărului Estetic: Norman Manea, Dumitru Țepeneag, Eugen Simion, Virgil Tănase, Petru Popescu, Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, Eugen Uricaru, Mircea Dinescu, Radu Aldulescu, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, indezirabili, absenți dintre colaboratori. Nu mai zic de posibila interferență cu scriitori publiciști ca Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Cristian Tudor Popescu. Este întreagă România literară fără ei? Niciunul nu are statura impunătoare a lui Dalesi Van. În loc să fie celebrată prezența scriitorilor care contează pentru public (prin interviuri, lansări, reportaje, proze, informații de culise, controverse), revista este sufocată de recenzii insipide.
Alți scriitori, marginalizați, ignorați, subestimați, preferă să colaboreze în altă parte sau să-și scrie cărțile în tăcere: Gabriela Adameșteanu, Sorin Alexandrescu, Mircea Martin, Eugen Dorcescu, Ion Pop, Stelian Tănase, Petru Cimpoeșu, Bedros Horasangian, Marian Ilea, Radu Ulmeanu, Magda Cârneci, Daniel Vighi, Liviu Antonesei, Radu Voinescu, Virgil Diaconu, Doina Ruști, Dan Lungu, Ruxandra Cesereanu (ultima, recent exclusă din cercul strâmt, persecutată) și aproape toți poeții, prozatorii și criticii importanți din noile valuri. Centrul de interes al noii critici și istorii literare se află înafara României obliterante. Mircea Anghelescu și Mihai Zamfir (excepționali istorici literari), colaboratori externi, nu redactori, își primesc pe bună dreptate onorurile cuvenite. Anul 2021 a fost ocupat de Rădvan Zvoncu și Tristea-Tenace, cu cărțile lor de cronici literare. Ca redactori, s-ar cuveni să fie mai modești. Obliteranții suferă de vedetism redacțional și narcisism maladiv.
Având ca deviză formula militară „canonul se execută, nu se discută”, regizorul UCR împinge în ceață vârfurile literaturii actuale (enumerate mai sus, dar și altele). E zbir cu subordonații, care nu trebuie să-i iasă din vorbă și din idiosincrazii. De la publicația oficială a UCR au plecat sau au fost făcuți să plece: Pavel Șușară (cel mai important cronicar de artă), Ioana Pârvulescu (dintre cei mai buni istorici literari, pe când nu era prozatoare), Cristian Teodorescu (excelent prozator și cronicar al actualității, aflat acum la Rațavencii), Cosmin Ciotloș (zece ani cel mai bun cronicar literar postdecembrist), Rodica Zafiu (cel mai bun cronicar de limbă română, refugiat la revista Trilema veche), Sorin Lavric (fără el, revista e văduvită de efervescența ideilor) și alții, care, împreună, ar face o redacție mult mai bună, mai deschisă și mai dinamică decât cea actuală.
Komisarul Pisoieș în acțiune
Într-o Românie literară din ce în ce mai mică, obliteranții, pitici în lumea uriașilor, par unora uriași în lumea piticilor. Anul 2022 este ocupat cu anticipație de două evenimente epocale: un nou roman magnific al exoticului chinez Qui-Fou, naturalizat la noi, și a treia cărămidă editorială dintr-o trilogie a Komisarului Pisoieș, de astă dată despre un roman pe care nu l-a citit nimeni, analizat într-o carte pe care nu o va citi nimeni, dar trolii o vor ridica în slăvi și o vor premia. Scriitorii amatori sunt sfătuiți să candideze pentru o apariție editorială în 2023 și anii următori, dacă vor să fie remarcați. Pe 2022, jocurile sunt făcute.
Un episod antologic (secvență din film): Komisarul Pisoieș, dotat cu un AKM, stă de pază lângă un pom, în care atârnă triunghiuri de brânză otrăvită. În spatele lui, strălucește panoul publicitar: Trilogia Joyce bate trilogia Amfitrion. Șoricelul John Keats, transformat într-un păianjen, îi prinde Komisarului de chipiu, în timp ce acesta moțăie, trei baloane cu inscripțiile: Grafoman, Megaloman, Arghirofil. Păianjenul iese din scenă chițcăind. Komisarul zvâcnește, armează AKM-ul, dar nu vede nimic suspect sub pom. Recade în somnolență și tresare chinuit din când în când, filmul arătându-ne retrospectiv, în alb-negru, fragmente din trecutul eroic al Komisarului: cum este tuns de clanul milițienilor, pe când era elev de liceu, cum este dojenit de Cioclulescu în Scînteia pentru deviații de comportament, cum, în decembrie 1989, se trage la revoluție pe unde tocmai a trecut augustul său trup cu o plasă de cumpărături. Se vede cum coșmarul îl chinuie, îi schimonosește figura, dar nu-l poate deștepta.
O acțiune secundară: Hobbitul Petru Vasilovici denigrează Moartea pe Tren, cu un trecut deocheat, îi subminează prestigiul, uneltește împotriva ei, pentru a nu se coaliza cu Komisarul Pisoieș, aflați pe punctul de a forma o Alianță misterioasă, sub aripa Meșterului Manole.
Ultima secvență: Moartea pe Tren, cea mai iubită dintre slujeni, defilează, travestită într-o vulpe bătrână, spre Gala UCR; bântuie pe traseele Sluj-Lași și Sluj-Tristești, cu revista Catastrophe sub braț. Stop-cadru final pe coperta revistei, cu fotografia șoricelului John Keats, dat în urmărire generală, plasat sub titlul WANTED, semnat: Poliția UCR.
Armatele obliteranților străjuiesc la hotarele bine păzite ale împărăției, cu armele îndreptate spre interior: o Românie literară din ce în ce mai mică, speriată de edicte, interdicții și persecuții. Opoziția oropsită speră într-o Românie literară Mare, ce va ieși reîntregită din Marele Război cu Axa și obliteranții, redobândindu-și Ardealul de Nord, Basarabia și valorile interzise de Cenzură, diminuate sau marginalizate ca indezirabile.
Notă. Coșmarul, monștrii și fantomele sunt o ficțiune. Am mai spus: de obicei, monștrii nu au umor, dar măștile din sărbătorile de iarnă au umor, în mod paradoxal. Sper să-și transforme poreclele în renume și să se amuze. Chiar dacă un pic cam strepezit.
Cucoană, fă bine și mută-ți disprețul acasă unde te aștept de multă vreme să-ți tăbăcesc curul ăla plat de la frecat menta. Pune de o ciorbă de potroace, că ai adunat atâta dispreț de gospodină și nu mai polua internetul cu nervii tăi puși pe moațe, că nu pricepi nimic din oală nici cu rețeta în față.
Îmi aduc aminte de faptul că la Oradea se ştia, încă cu un an înainte, că un individ de la Arad va lua un premiu naţional pentru poezie. Sau că un individ de la Familia va lua un premiu important, dar nu pentru valoarea sa literară, ci pentru slugăreala făcută de-a lungul anilor. Individul avea şi are şi o indemnizaţie de merit, primită pentru nişte premii locale, la una dintre cele mai slabe filiale din ţară. Asta în timp ce regretatul Constatin Frosin, care a adus cinste României în Franţa, a fost refuzat pe motivul că nişte inculţi nu au auzit de dânsul. Păi cum să auzi, băi nene, dacă în revista voastră de doi lei promovaţi numai nulităţi din cercul vostru de interese? Profesorul Simuţ este unul dintre oamenii aceia curajoşi ai României care au luat atitudine împotriva unor nereguli grave din literatura română. Felicitări domnule profesor pentru curajul şi verticalitatea dv.! Faţă de alţi critici care s-au vândut centrului pentru câteva sute de lei pe articol, dv. sunteţi un om liber, vertical, curajos, care spune lucrurilor pe nume. Fie direct, în articole despre canoane şi reviste literare, fie în pamflete pe care oamenii de rând nu le vor înţelege, fiindcă ei nu cunosc dedesubturile lumii literare româneşti, dar le vor înţelege foarte bine cei avizaţi. O dovadă că stafiile au început să bântuie în subsolul articolului, asumându-şi nişte identităţi false, care se potrivesc cel mai bine felului lor de a fi.
Ca sa fie lucrurile clare. Urat și Manolescu, îmbătrânit, urâți și cei fin garda lui pretoriana de la România literara, urat și Mihăies, urata și Marta Petreu. Dar urat și Ion Simuț. Mi-e sila.
Urata, mizerabila lume. Măști sinistre. Oameni de mana a doua care fac jocuri, se țin de prostii, se bat pe bani, doresc prestigiu. Pe care fie ca l-au avut și l-au pierdut,fie ca nu îl merită. Nu știu decât sa dea din coate și sa facă spume la gură. Rușine!
Sa uram La multi ani ! Komisarului Pisoies, nascut pe 1 ianuarie, primul care a decis sa se deconspire din povestea cu fantome. Le asteptam la rampa cu invective sau halucinatii si pe celelalte fantome. Dintre toate Komisarul ne e cel mai simpatic. Il vedem cum atipeste seara citind. Nu-i nimic grav, asa se intampla cu varsta. Unii citesc ca sa se trezeasca, altii citesc ca sa adoarma. La multi ani, Komisare Pisoies!
Komisare Pisoies, Las-o mai moale. Aici nu e vorba de limba engleza, ci de literatura romana. In 1954, cand te nasteai matalutza, imi cereai cand gangureai sa tin o conferinta in limba rusa la ARLUS. A cam trecut vremea stalinistilot si a basescienilor.
Miracole la Oradea! Peste noapte, politicianul Simuț învață limba engleză! Cum se pronunță A ghost story? Abia așteptăm o conferință în limba engleză învățată în 24 de ore. frumos articol despre cum să înjuri a mia oară oamenii pe care-i urăști, public, după ce i-ai pupat în văzul tuturor. Un caracter de politician, dezgustător. Manipularea pentru prostime e totală: enumeră și nume mari între care strecoară nume de grafomani, mediocri etc. Dl politician Simut injură și el institutia de la care primeste bani de ani buni. Injura dupa zece ani de injuraturi ale altora, sa para ca participase de fapt si el la revolutie, nu doar profitase . Acum face tot posibilul sa fie erou cu forța de cealaltă parte, să profite și de acolo. Dintr-un critic serios din urmă cu 20 de ani, Simut este un politician fara talent. Demagogie, politicianism, ipocrizie - iata caracterul unui pensionar care face din batranete ceva lamentabil.
Îmi place cum ma pastisati. Din păcate aveți multă dreptate. Sper sa va citească impricinatii și sa se recunoască.
An Nou Fericit, stimate autor și coleg. Nimic nu-i va împiedica pe toți mascații să vă alunge din cetatea pe care o apără. Așa că, dincolo de bogata fantezie pusă în mișcare pentru a face transparente aluziile, aș fi preferat un pamflet mai puțin duios, cu informații tăioase. De pildă cerând ni se explice cine și cum are acces la arhivele Uniunii, fără de care nu se poate scrie istoria acestei instituții, arhivă despre care se zice că ar fi fost depuse de Laurențiu Ulici în custodia unei întreprinderi din localitatea Mihăiești, despre care utilizatorii scriu pe situl întreprinderii lucruri negative. Cu prietenie, Dan Culcer