Spicuiri din „istoria femeilor..."

În toate epocile au fost considerate, din fire, inferioare bărbaţilor, în ceea ce priveşte „capacitatea de a avea virtuţi". În societăţile antice, care aveau un caracter patriarhal, femeile nu aveau dreptul de a-şi exprima părerea în chestiunile importante din viaţa lor, fiind considerate aproape ca nişte sclave, care trebuiau să aibă grijă de casă şi de copii şi obligate să-şi venereze bărbaţii, deşi aceştia erau nişte tirani. Ele nu aveau dreptul de a-şi alege bărbatul (soţul) şi puteau fi trecute de la un bărbat la altul, după bunul plac al acestora.

În Biserica Creştină femeile nu erau considerate vrednice să predice, sau să se bucure de autoritate asupra bărbaţilor, pentru simplu motiv că o femeie (Eva) a adus păcatul pe lume. Biserica Catolică a decretat că femeile nu pot fi hirotonisite (ridicate la rang de preot) şi le-a înterzis să slujească în altar, iar Biserica Ortodoxă nici măcar nu le lasă să intre în altar (nici astăzi!). De ce şi până când această discriminare?!

Când scrisul şi cititul s-au dezvoltat în Sumer şi Babilon, femeilor nu li s-a oferit şansa de a le deprinde, de a le învăţa, iar până în secolul XVI nu au existat şcoli pentru fete, doar cele bogate puteau beneficia de educaţie particulară în mănăstiri. Abia din secolul XVI, reformatul protestant, Martin Luther a promovat o nouă atitudine faţă de educaţie susţinând şcolarizarea gratuită pentru băieţi şi fete, cărora trebuie să li se ofere şi şansa de a avea studii superioare, dar abia peste 300 de ani au început să aplice ideile în Germania, Scoţia, Franţa, Anglia, SUA, unde s-au deschis şcoli particulare pentru cei avuţi.

Barierele au căzut însă, abia în sec. XIX, când nevoile societăţii industriale au creat o masivă forţă de muncă feminină, femeile fiind plătite mai puţin decât bărbaţii şi nu erau acceptate în profesii liberale (medici, avocaţi, etc.).

De asemenea, în timpul Primului Război Mondial, când milioane de bărbaţi au plecat pe front, cererea de forţă de muncă feminină a explodat, femeile fiind încadrate într-o largă gamă de ocupaţii, în care şi-au dovedit capabilităţile la fel ca bărbaţii, iar după 1919, Organizaţia Internaţională a Muncii (OSM) a impus principiul plăţii egale la bărbaţi şi femei.

În politică, femeile au avut un rol minor până în secolul XX ele neavând drept de vot, sau de a obţine funcţii politice, înainte de sec. XIX primelor femei cărora li s-a permis să voteze fiind cele din Noua Zeelandă (1893), Finlanda (1906), America (1920), Marea Britanie (1928). În ţări precum Kuwait, sau Arabia Saudită, femeile nu au nici drept de vot, nici să candideze în alegeri.

Analfabetismul este mai ridicat în sânul femeilor decât al bărbaţilor, iar forţa de muncă feminină este mai scăzută decât cea masculină în foarte multe ţări. În majoritatea comunităţilor, căsătoriile de convenienţă (din interes) reprezentau adevărate afaceri, în timp ce căsătoriile din dragoste erau considerate „alegeri nechibzuite". Părinţii aveau dreptul de a dispune după bunul plac de progeniturile lor, mai ales de fiice, urmărind în special sporirea averii, prin zestrea pe care trebuia s-o aducă mireasa, mai ales în familiile aristocrate, în care proprietatea şi descendenţa (filiaţia, urmaşii) erau foarte importante.

Pe vremea când femeile nu-şi puteau câştiga singure existenţa, găsirea unui soţ avea o importanţă crucială, deoarece o fată bătrână (rămasă necăsătorită) era privită ca un „caz trist". Problema „fetelor bătrâne" a stat la baza mişcărilor feministe, în urma cărora părinţii au încetat să-şi mai exercite privilegiul de a aranja căsătoriile, tinerii având dreptul de a-şi alege partenerul de viaţă, iar pentru a avea posibilitatea să se întâlnească şi să se cunoască au început să organizeze baluri şi ceaiuri dansante.

Istoria consemnează şi unele „femei-excepţii", care au reuşit să se remarce şi să ocupe chiar funcţii publice înalte, precum Margaret Thacher în Anglia, Angela Merkel în Germania, Benazir Bhutto în Pakistan, ş.a., iar Finlanda este singurul stat din Europa, în care funcţiile de preşedinte şi de prim-ministru au fost ocupate de o femeie.

În ţara noastră, femeia care s-a remarcat în treburile publice a fost Regina Maria, soţia regelui Ferdinand care, practic, alături de Ionel I. C. Brătianu a condus ţara. În zilele noastre, figura care părea a fi o femeie puternică, cu năzuinţe înalte în societate şi în politică este Elena Udrea care, datorită năsăbuinţei şi setei de bogăţie şi putere a clacat, a eşuat în mod lamentabil. Şi fiindcă suntem în ajunul zilei de 8 Martie, „La mulţi ani!", tuturor femeilor!