Deoarece imaginea Parlamentului României a fost constant aceea a unei instituţii care nu funcţionează, cred că trebuie să schimbăm câte ceva în regulile de funcţionare a instituţiei. Departe de mine ideea că aş avea soluţiile în buzunar, dar după 10 luni de activitate în Parlamentul European cred că merită să mă refer la aspectele care fac această instituţie, prin eficienţa sa, să devină un posibil model pentru legislativul autohton...

(...) Petreci ore întregi citind rapoarte, studii de impact, ai întâlniri cu stafful tehnic al propriului grup politic sau al comisiei, cu ONG-uri, cu grupuri de lobby şi, nu în ultimul rând, cu colegii deputaţi. Sincer, dacă ai sta tot timpul în sala comisiei, aproape că n-ai mai avea când să-ţi faci celelalte "teme". Sigur, sistemul se bazează şi pe faptul că există o anume încredere în deputatul pe care grupul îl desemnează să-i fie sfătuitor (shadow), dar există şi acel "check and balance" la care m-am referit, anume întâlnirile şi dezbaterile înaintea şedinţelor fiecărei comisii.
Şi nu trebuie uitat că cei mai mulţi deputaţi sunt membri în două comisii (calitatea de membru plin sau supleant nu are mare importanţă - dacă vrei să munceşti şi să fii activ, volumul de muncă e acelaşi, inclusiv posibilitatea de a vota).
La asta se adaugă zecile de seminarii, conferinţe, audieri publice care se organizează săptămânal în colaborare cu ONG-uri atât din spaţiul comunitar, cât şi din afara lui, întâlniri cu delegaţii politice din toată lumea, cu membri ai parlamentelor naţionale.
Când spun "se organizează", am în vedere că deputaţii sunt cei care le organizează, cu sprijinul asistenţilor lor sau ai staffului unui grup politic sau al unei comisii. Unele dintre aceste seminarii au loc concomitent cu lucrările unor comisii, aşa încât de multe ori trebuie să alergi, la propriu, de la o sală la alta.
La începutul activităţii în PE, obişnuiam să stau neîntrerupt în şedintele din comisii. Şi eu am două comisii extrem de solicitante; era năucitor când se suprapuneau şedinţele. Dar stăteam şi pentru că era o bună modalitate de a mă familiariza cu temele, cu modul de funcţionare.
În timp, pe măsură ce numărul rapoartelor care mi-au fost repartizate a crescut (practic, a cam scapat de sub control), iar temele au devenit tot mai dificile, în ambele comisii, am înţeles că trebuie să fac alegeri privind dezbaterile la care să particip.
Asemănătoare este situaţia cu şedinţele de plen. În PE există, în principiu, o săptămână în fiecare lună când se votează în plen. Votul este anunţat înainte de fiecare sesiune - ora şi subiectele pe care se votează. Dezbaterile în plen pe temele ce urmează a fi votate încep la 9 dimineaţa şi durează până spre miezul nopţii.
Ar fi absurd ca cineva să stea de dimineaţa până seara să asculte dezbateri pe subiecte la care poate nici măcar nu se pricepe. Chiar şi vicepreşedinţii care conduc şedinţele se schimbă o dată la două ore. Pentru că toată lumea e conştientă că puterea de concentrare nu poate fi aceeaşi pe parcursul mai multor ore fără pauză.
O să mă întrebaţi cum ştiu să votez dacă nu ascult măcar acele dezbateri? Simplu: în fiecare zi, înainte de votul în plen există o şedinţă de grup politic şi în cadrul ei se discută temele ce urmează să fie votate. Unele sunt simple, nu dau naştere la controverse. Altele încing spiritele la maximum chiar între membrii aceluiaşi grup politic.
Cred că trebuie să renunţăm la ideea că fiecare deputat (din PE sau din Parlamentul de acasă) se pricepe la toate. Pur şi simplu nu se poate. Fiecare are unul-două-trei domenii de expertiză, poate în timp se va pricepe mai bine şi la altele, dar nimeni nu le poate stăpâni pe toate. De aceea insist asupra extraordinarei importante a dezbaterilor din grupurile politice, pentru că ele exprimă linia acelui partid. Iar alegătorii au dreptul să o cunoască. Şi cred că aşa se va putea schimba percepţia publicului cu privire la seriozitatea partidelor şi a oamenilor politici.
Am auzit de multe ori acasă reproşuri la adresa unor deputaţi care aţipeau în timpul şedinţelor şi justificarea acestora că după ce stai 8-10 ore într-un scaun e firesc să se întâmple să aţipeşti. Întrebarea mea este: de ce trebuie să stea cineva atâtea ore pe acel scaun? Cu ce devine mai eficientă activitatea sa? Nu cumva asta se întâmplă pentru că după dezbateri, în care se spun vrute şi nevrute, urmează votul? De multe ori se voteaza la o oră la care deja lumea e obosită sau când nu mai e cvorum.

Altă întrebare: de ce trebuie să am cvorum la începutul şedinţei, când tot ceea ce se întâmplă e o dezbatere, la care pot să participe doar cei care au fost direct implicaţi? Iar ora votului să fie anunţată din timp, astfel încât cvorumul să se realizeze atunci. Iar prezenţa la vot să fie obligatorie.