Votul uninominal a murit, trăiască lista ascunsă! Cam aşa arată marea victorie asupra reformei clasei politice, rezultată din compromisul partidelor. E maximum ce se putea obţine, să fim realişti. Argumentul suprem, verificat de-a lungul timpului, cel care induce o plăcută stare de mulţumire este următorul: decât nimic, mai bine aşa. Adică, decât o listă la vedere, mai bine una ascunsă. Partidele şi-au văzut visul electoral cu ochii minţii de pe urmă, au creat un un mutant care are o dublă calitate: îi avantajează pe toţi politicienii şi îi păcăleşte pe toţi alegătorii.

Legea uninominalului îşi trage numele de la faptul că numărul parlamentarilor va fi egal cu cel al colegiilor, iar alegătorul va primi două buletine de vot, unul, pentru Cameră, şi altul, pentru Senat, pe care fiecare partid va avea câte un singur candidat. Nimeni nu va avea senzaţia că este tras pe sfoară, din moment ce pune ştampila pe un singur candidat. Uninominalul mai continuă încă o etapă, cea în care este ales candidatul care obţine jumătate plus unu din voturile dintr-un colegiu, după care legea cu acest nume îşi dă obştescul sfârşit. Mai exact, intră în faza proporţionalului 100%. De la acest punct încolo, alegătorul pierde orice control asupra viitorilor aleşi, pentru că intră în funcţiune alchimia complicată a redistribuirii. Voturile tuturor candidaţilor unui partid se adună la nivel de judeţ într-un coş mare, dar plin de găuri. Începe repartiţia mandatelor în funcţie de scorul pe care fiecare partid l-a obţinut pe circumscripţie. Treaba nu e deloc simplă şi nici prea echitabilă. Dacă un candidat se situează, de exemplu, pe prima poziţie într-un colegiu, dar partidul are un scor prost, are toate şansele să nu intre în parlament. Invers, dacă un candidat este plasat, să zicem, pe poziţia a patra în colegiu, dar partidul a obţinut multe procente pe judeţ, intră în parlament, în detrimentul colegului situat înaintea lui. Asta este filosofia adâncă şi de nepătruns pentru alegatori a proporţionalului!

Şmecheria e că lista de partid există ca şi până acum, doar că stă în poziţie orizontală şi nu verticală, şi nu se mai vede, adică nu e afişată ca atare. Este spartă pe colegii, după care, la redistribuire, se reface intactă şi proaspătă, aşa cum a fost ea scrisă de minuta şefilor de partid.
A doua păcăleală se numeşte "pragul electoral de 5%". El există doar pentru partidele capabile să-l treacă, pentru celelalte s-a inventat o derogare. Ea poartă numele de şase colegii pentru Cameră şi trei pentru Senat şi este valabilă pentru UDMR, PC şi, cu puţin noroc, pentru PRM. Şi pentru ca toată lumea să fie mulţumită, căci, nu-i aşa, partidele îşi înţeleg reciproc necazurile, s-a inventat ceva pentru a le recompensa şi pe cele mari pentru atâta toleranţă. Chestia este bine pitită printre articole şi paragrafe şi se numeşte compensare. Dacă un partid ia toate mandatele care i se cuvin prin candidaţii care obţin jumătate plus unu în colegii, primeşte în plus un număr suplimentar de mandate. Avantaj, PLD şi PSD.
Aşa cum spuneam, victoria uninominalului asupra reformării clasei politice e totală. Nimeni nu va scăpa de ea. Nici baronii locali, care vor depinde de şeful de partid pentru a fi puşi pe liste, nici partidele care vor ajunge la mâna şi banii baronilor, pentru că de ei depinde scorul partidului în funcţie de care iau mandate şi clienţii politici sau de afaceri, nedoriţi de electorat, dar utili în democraţia internă.

Dar, în primul rând, de marea reformă nu vor scăpa alegătorii, care vor avea un parlament curat proporţional. În sensul că va fi o proporţie echitabilă între temuţii manelişti, folclorişti, oligarhi şi detestaţii politicieni de carieră cărora s-au săturat. Cu toate acestea, fruntea sus, pentru că lista ascunsă în poşeta partidelor poate ascunde surprize mai mari decât ne putem imagina acum.