Poezia „Un răsunet”, scrisă de Andrei Mureşanu, a primit drept supratitlu, începutul de vers „Deşteaptă-te, române!”, devenind mai cunoscută ca poezia „Deşteaptă-te, Române!” Poezia „Un răsunet”a fost publicată în urmă cu exact 170 de ani, la 21 iunie 1848, în 800 de exemplare, în suplimentul „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, nr. 25, al “Gazetei de Transilvania”.

 

Poezia a fost publicată alături de prima parte a Proclamaţiei de la Izlaz, ocazionată de Revoluţia de la 1848. Tineretul braşovean a copiat-o în mii de exemplare, fapt deosebit pentru participanţii la revoluţiile de la 1848 din Ţara Românească şi Transilvania. Poetul face un apel la trezirea conştiinţei naţionale, invocându-se virtuţile înaintaşilor pentru dinamizarea energiilor revoluţionare ale contemporanilor. Supratitlul „Deşteaptă-te, Române” este un imperativ social, care a putut fi inspirat fie de poezia lui Vasile Alecsandri, “Către români”, devenită „Deşteptarea României”. Poezia lui Andrei Mureşanu poate fi considerată un ecou, un răspuns sau un răsunet ardelean al poeziei lui Alecsandri. Nicolae Bălcescu aprecia că poezia este „una din faptele cele mai minunate ale acestui minunat al XIX-lea veac. De asemenea, titlul poate fi inspirat de articolul-program al „Gazetei de Transilvania”, care cuprinde acest îndemn: „(…)deşteaptă-te şi tu, române, păşeşte împreună cu noi, primeşte şi cultivă în inima ta iubirea de dulcea noastră patrie”. Se pare că George Bariţiu ar fi propus ca poezia, iniţial de 10 strofe, să cuprindă şi cea de-a   XI-a strofă, pentru completarea ideilor exprimate. Poezia a intrat în fondul de aur al liricii patriotice româneşti, alături de Hora Unirii, Scrisoarea a III-a, Limba noastră ş.a. şi cuprinde idei de redeşteptare, de chemare la o nouă viaţă, fiind adoptată ca imn al revoluţionarilor români de la 1848. Nicolae Bălcescu a numit-o Marseilleza românilor (N. Bălcescu, „Mişcarea românilor din Ardeal la 1848”, vol. „Scrieri istorice”, Craiova, „Scrisul Românesc”, pag.113). „Deşteaptă-te, Române”, a devenit un cântec care ne-a însoţit istoria în momentele cele mai însemnate. Poezia, comparată cu Marseilleza lui Rouget de Lisle, a fost considerată la început, ca specie literară, marş. George Coşbuc scria în 1897, un articol intitulat “Cele trei marşuri”, în care făcea comparaţie între „Marşul oştirii române”, de Vasile Cârlova, „Deşteptarea României”, de Vasile Alecsandri şi „Un răsunet” , de Andrei Mureşanu. Numele de marş a fost înlocuit, fiind mai potrivit cel de Imn. Ca şi marşul, imnul în varianta lui de Imn Naţional este de inspiraţie patriotică. În poezie, mândria naţională este evidenţiată de măreţia trecutului: „Priviţi măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine”. Poezia exprimă năzuinţele de viaţă ale naţiunii, cum ar fi libertatea: „Dar noi pătrunşi la suflet de sfânta libertate”; unitatea naţională: ”O mamă văduvită de la Mihai cel Mare / Pretinde de la fiii-şi, azi mână d-ajutori”. Astfel, reiese valoarea deosebită a poeziei din faptul că ea arată marile idealuri naţionale: libertatea şi unitatea naţională dar şi capacitatea de mobilizare. Comparaţia făcută de Coşbuc între cele trei poezii, menţionate mai sus, dovedeşte faptul că toţi cei trei poeţi cer întâi de toate unire, astfel că, Mureşanu cere unirea în cuget şi simţiri a românilor din patru unghiuri (George Coşbuc, Cele trei marşuri, în „Tribuna poporului”( Arad), an II, 1897, nr. 6, pg. 3). Poezia evocă patriotismul şi dragostea de limbă: „Când patria sau mama, cu inima duioasă/va cere ca să trecem prin sabie şi foc /…/”; „Acum se-ncearcă cruzii în oarba lor trufie/Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm”. Poezia are caracter de proclamaţie, de manifest care se evidenţiază prin imperativele şi conjunctivele: deşteaptă-te, uniţi-vă; să dăm, să piară. În poezie există imperativele sociale ca jurământ, legământ: „Dar noi pătrunşi la suflet de sfânta libertate/ Jurăm că vom da mâna să fim pururi fraţi”. Caracterul de ultimatum, tonul de alarmă al imperativului social este subliniat prin antiteza: „acum ori niciodată”. Poezia este complementară discursului de la Blaj al lui Simion Bărnuţiu, rostit în 2 Mai 1848, în Catedrala greco-catolică a Blajului, care reprezintă o excepţională apărare a intereselor naţionale şi ambele sunt opere fundamentale ale literaturii din Transilvania de la 1848. Simion Bărnuţiu a spus: „(…) ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pentru că poporul nu se abate de la natură (…) nu vă abateţi de la cauza naţională de frica luptei (…) aduceţi-vă aminte atunci cu câtă însufleţire şi bărbăţie s-au luptat străbunii noştri din Dacia pentru existenţa şi onoarea naţiunii noastre (…) rămâneţi credincioşi numelui şi limbii noastre!”. Andrei Mureşanu şi Simion Bărnuţiu, au anticipat cu 70 de ani, cu clarviziune, realizarea unităţii noastre naţionale la 1 Decembrie 1918. Imnul „Deşteaptă-te, Române!” se încheie cu îndemnul la acţiune hotărâtă.  Mihai Eminescu îl caracterizează astfel pe poetul Andrei Mureşanu: „Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet”(Mihai Eminescu, Epigonii) iar Iosif Vulcan vede în acest poem un program naţional şi consideră poezia “testamentul sfânt al apostolilor noştri şi evanghelia naţională scrisă cu litere de aur”.

Lucian SILAGHI