"Capra cu trei iezi", la sala Arcadia

Actorii Trupei Arcadia vor prezenta astăzi, 5 mai, de la ora 11.00, o adaptare modernă după basmul lui Ion Creangă, spectacolul „Capra cu trei iezi", în regia lui Daniel Vulcu. Surpriza va consta în prezenţa îndrăgiţilor magicieni Eduard şi Bianca, care vor face un show pe placul celor mici, dar şi a celor mari. Copiii şi însoţitorii lor sunt aşteptaţi sâmbătă, la Teatrul Arcadia, începând cu ora 10.00, pentru a participa şi la programul „Sâmbătă e ziua copilului tău!", în cadrul căruia cei mici vor fi întâmpinaţi de prinţi şi prinţese, dar vor avea parte şi de sesiuni de face-painting.

40 de ani de la despărţirea de Elisabeta Pavel

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi Primăria comunei Tinca organizează mâine, 6 mai, de la ora 12.30, la Căminul Cultural din localitatea Girişu Negru un program folcloric omagial dedicat comemorării a 40 de ani de la despărţirea de marea artistă Elisabeta Pavel. Îşi vor da concursul Ansamblul folcloric „Dumbrava" din Bălnaca, Ansamblul folcloric Şuncuiuş, iar ca invitaţi speciali în spectacol vor evolua tinerii solişti, Adriana Ştiube, Monica Blaga, Andrada Crăciun şi Adrian Bojan.

Trupa Holograf cântă la Oradea

Holograf, una dintre cele mai apreciate şi longevive trupe din muzica românească, va susţine un concert la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 7 mai, de la ora 19.00, în cadrul turneului "Holograf în oraşul tău". Acest concert va da ocazia celor care îndrăgesc melodiile trupei să le asculte live. Biletele pot fi procurate de la casieria CCS, preţul unui bilet este de 70 de lei. Informaţii la telefon 0259-468.468.

Festival Mozart

Joi, 10 mai, de la ora 19.00, în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc un concert simfonic, cu ocazia Festivalului Mozart. Din program vor face parte lucrările: Nunta lui Figaro - uvertura, Concert nr. 1 pentru flaut şi orchestră în Sol major, K. 313 - transcripţie pentru nai şi Simfonia nr. 41 în Do major, K. 551. La pupitrul dirijoral se va afla Horst-Hans Bäcker (Germania), iar solistul invitat va fi Matthias Schlubeck (Germania). Biletele se găsesc la sediul filarmonicii, str. Moscovei nr. 5, Tel.: 0259-430.853, www.oradeaphilharmony.com.

"Obsesii", turneul Stradivarius

Vioara Stradivarius, mânuită de celebrul Alexandru Tomescu, va poposi, şi anul acesta, în 14 oraşe. La Oradea, va ajunge vineri, 11 mai, concertul urmând să se desfăşoare la Teatrul Regina Maria, de la ora 19.00. Preţul biletelor sunt de 30 lei şi 50 de lei, în funcţie de locul solicitat.