Spectacol artistic la Filarmonică

Filarmonica de Stat Oradea, Consiliul Judeţean Bihor, Primăria municipiului Oradea şi Uniunea Femeilor Bihor-Oradea vă invită astăzi, 7 martie, de la ora 17.00, în sala Filarmonicii de Stat Oradea, la un spectacol artistic dedicat Zilei Internaţionale a Femeii. Toţi orădenii sunt aşteptaţi cu drag la eveniment.

La Restaurantul Transilvania - Spectacol folcloric

Ansamblul folcloric „Auşana", în colaborare cu Restaurantul Transilvania şi Uniunea Femeilor Bihor-Oradea, organizează mâine, 8 martie, de la ora 17.00, la Restaurantul Transilvania-Oradea, spectacolul folcloric de gală „Un cântec şi-o floare pentru fiecare", dedicat Zilei Internaţionale a Femeii. Intrarea la eveniment va fi liberă. Cu acest prilej, vor evolua membri şi colaboratori ai ansamblului, precum şi invitaţi speciali în recital: Romina Nemeş, Ciprian Zopota, Viorica Marc-Bulzan, Paula Lezeu, Lavinia Chifor, Claudia Cacuci, Ioana Crişan (membri); Sânziana Toader, Roxana Ilisie, Elena Şerb, Andrada Tulvan, Ciprian Mocan şi „Gemenele din Bihor" (colaboratori). Invitate speciale în recital vor fi solistele: Antonela Ferche-Buţiu, Dana Maria Huja (Satu Mare), Sabina Leonte Alb (Bistriţa), Stana Milu (Timişoara), Oana Florina Stana (Arad), Elisa Hechelciuc (Suceava). Orchestraţia muzicală va fi asigurată de Taraful „Auşana", condus de Radu Nemeş. Programul va fi frumos completat de artista Alexandrina Chelu, care va susţine un recital de muzică uşoară.

Festivalul compozitoarelor

Mâine, 8 martie, de la ora 17.00, la Elit Music, de pe strada Principală, va avea loc un festival dedicat compozitoarelor, eveniment care a devenit o sărbătoare aparte în viaţa muzicală a oraşului nostru. Cu acest prilej, îşi vor da concursul artiştii: Olah Boglarka (vioară), Cristina Macavei (soprană), Rethi Brigitta, Antoanela Isaiu, Thurzo Zoltan (pian), Szekelyi Istvan (clarinet), surorile Ariadna şi Georgina Mircescu (flaut), Thurzo Sandor Jozsef (violă) - cel care asigură şi conducerea muzicală a festivalului. Vor putea fi audiate lucrări compuse de: Anna Preussen, Felicia Donceanu, Liana Alexandra-Nichifor, Cecile Chaminade, Mansi Barberis, Carmen Petra Basacopol, Rethy Brigitta, Laiana de Oliveira şi Maria Th. Paradis. Concertul cameral va fi cu intrare liberă.

Concert simfonic

Mâine, 8 martie, de la ora 19.00, în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc un concert simfonic sub bagheta dirijorului Jankó Zsolt. Solist invitat va fi Tömösváry Szabó Géza (Spania). Din program vor face parte lucrările: A. Dvořak: Rondo în sol minor - pentru violoncel şi orchestră, op. 94, Concert pentru violoncel şi orchestră în si minor, op. 104 şi J. Brahms: Simfonia a III-a în Fa major, op. 90. Biletele se găsesc la sediul filarmonicii, str. Moscovei nr. 5, tel.: 0259-430.853, www.oradeaphilharmony.com.

Tudor Gheorghe, "Rapsod şi Lăutar"

În luna lui Mărţişor, maestrul Tudor Gheorghe ne va încânta cu sunetul cobzei sale, în  acompaniamentul unui taraf autentic. Orădenii se vor bucura de recitalul susţinut de Tudor Gheorghe ca „rapsod şi lăutar", în 21 martie, de la ora 19.00, în sala Teatrului „Regina Maria" din Oradea, unde cunoscutul artist va susţine un spectacol-lecţie despre separarea clară a muzicii lăutăreşti de muzica populară. În funcţie de locul dorit, preţul unui bilet este de 50 lei, 60 lei, respectv 70 de lei.