Agenda culturală
Continuă stagiunea concertelor educative
Prima temă este Orchestra de coarde, programul cuprinde compoziţii de Corelli, Dittersdorf, Mozart, Ceaikovski. Dirijorul concertului este Jankó Zsolt. Concertele educative se desfăşoară la Filarmonica de Stat, astfel: astăzi, 22 octombrie: două concerte în limba română, de la ora 12.30, respectiv 14.00. Vineri, 29 octombrie: două concerte, de la 10.00, în limba română, iar de la 12.00, în limba maghiară. Şcolile sau clasele care mai doresc să încheie abonamente pentru concertele educative pot contacta organizatorii de spectacole la Filarmonică, tel.: 0259-430.853 (casierie) sau 0770-111.309, 0728-078.721 (Movik Katalin, organizatoare).
Recital de vioară şi pian
Sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 19.00, la Biserica "Sfântul Ladislau" din Oradea, va avea loc un recital de vioară şi pian, susţinut de Lucian Maliţa, artist violonist la Filarmonica de Stat Oradea, şi Johanna Balint, pianistă la Facultatea de Muzică Oradea. Din program vor face parte lucrări muzicale de: Rameau, Bach, Leclair, Pugnani, Mozart, Stradella, Franck, Marchesi, Chopin, Vieuxtemps, Massenet, Enescu, Schumann etc.
Lansare de carte
Miercuri, 27 octombrie, de la ora 17.00, în sala mare a Primăriei Oradea, va avea loc lansarea cărţii "Viaţa cotidiană în Oradea interbelică", semnată de conf. univ. dr. Corneliu Crăciun. Vor prezenta profesor Lucia Cornea şi prof. univ. dr. Ion Zainea.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.