Aleşdul, în căutarea brandului turistic - Cetatea Piatra Şoimului
În acest context, reactualizarea Cetăţii Piatra Şoimului constituie o acţiune ce va include oraşul Aleşd pe harta destinaţiilor turistice interne. Obiectivele specifice sunt: promovarea Cetăţii Piatra Şoimului prin participări la târguri de turism, organizarea de evenimente culturale şi ştiinţifice, dezvoltarea unor produse de marketing specifice activităţii de promovare turistică, ce se vor adresa în egală măsură publicului larg şi unor grupuri ţintă restrânse; dezvoltarea unui centru turistic virtual al oraşului Aleşd, sub forma unei pagini de internet care să cuprindă, între altele, şi o bază de date turistice cu informaţii despre obiectivele turistice, modalităţi de a ajunge la ele, evenimente, date de contact şi program de vizitare, - creşterea numărului de turişti şi a sectorului serviciilor de suport pentru turism (cazare, alimentaţie publică, transport). În conformitate cu derularea activităţilor cuprinse în proiect la sfârşitul lunii martie, în sala de şedinţe a Primăriei Aleşd, a avut loc Conferinţa ştiinţifică „Promovarea produsului turistic al oraşului Aleşd - Cetatea Şoimului". În prima zi, titularii de proiect sau întâlnit cu elevi de la Şcoala gimnazială „Constantin Şerban" însoţiţi de prof. Viorela Gabrian şi un grup de liceeni de la C.T."Alexandru Roman", însoţiţi de prof. Iulia Ciucurescu. Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie, a prezentat cu această ocazie Strategia de dezvoltare turistică a judeţului Bihor, cadru pentru dezvoltarea regională a produselor turistice. Despre Cetatea Şoimi şi alte obiective turistice din zonă, biserici, clădiri de patrimoniu, muzee de artă populară şi tradiţii, zone de agrement etc. au vorbit elevii şi profesorii lor. În ziua de 28 martie, un grup de studenţi şi profesori de la Universitatea din Oradea, Facultăţile de Geografie şi Ştiinţe Economice, conduşi de prof. univ. Stelian Nistor şi Dorin Bâc, au prezentat lucrări cu tematică din turism, sub o multitudine de aspecte. Lucrările, cu un bogat conţinut teoretic susţinute cu exemple, au dat naştere la dezbateri, pertinente şi utile, moderate cu competenţă de ec. Cureu Nicolae, manager de proiect, profesorii prezenţi, precum şi Paul Iacobaş, de la Asociaţia Centrului Pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor, colaborator în proiect. Întâlnirile în cadrul Conferinţei, cu aceste grupuri de tineri, au readus în actualitate Cetatea Piatra Şoimului, precum şi potenţialul turistic de pe Valea Crişului Repede şi zona Oraşului Aleşd, care promovate şi valorificate prin acest proiect vor aduce beneficii turismului, precum şi comunităţilor din aceste zone. Proiectul este finanţat europeană, având o valoare totală de 496,992 lei, cuprins în Programul operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 5, Dezvoltarea Durabilă şi promovarea turismului, având ca autoritate de management Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.