Una dintre cele mai talentate tinere interprete ale Bihorului, Alexandra Florentina Paina ne-a reprezentat, zilele trecute, la Festivalul Naţional de Folclor "Muguri de dor", ediţia a VIII-a, de la Poieni, judeţul Cluj. Deşi a participat pentru prima oară la acest festival, artista noastră a reuşit să obţină premiul I. Ea a concurat la categoria de vârstă 13-16 ani.

Alexandra are 15 ani, şi este elevă la Liceul de Artă din Oradea, clasa de arhitectură. Tânăra este solistă a Ansamblului "Florile Bihorului" de la Palatul Copiilor Oradea şi colaboratoare a Ansamblului folcloric "Nuntaşii Bihorului" de la Casa de Cultură a Sindicatelor. De asemenea, Alexandra face parte din grupul vocal al Şcolii de Arte "Francisc Hubic" Oradea, îndrumată de profesoara Antonela Ferche Buţiu. În cadrul Festivalului Naţional de Folclor "Muguri de dor", tânăra a interpretat doina "Rămas bun, dragă măicuţă", din repertoriul cunoscutei cântăreţe Florica Bradu, precum şi cântecul de joc "Toată lumea şti cânta", din repertoriul regretatei cântăreţe Sofia Popa. "Pentru mine, acest premiu reprezintă o recunoaştere a muncii mele. Nu am avut emoţii, pentru că scena este locul în care mă simt în largul meu, iar publicul a simţit acest lucru şi m-a primit cu multe aplauze. Chiar dacă festivalul s-a ţinut într-o altă zonă a ţării, am fost întâmpinată cu multă căldură, semn că bihorenii sunt foarte apreciaţi", ne-a declarat tânăra artistă, care este pregătită de profesoara Angela Popescu. Alexandra cântă de la vârsta de 11 ani, iar până în prezent a participat la numeroase festivaluri şi concursuri obţinând foarte multe premii. Din Oradea, la acest festival a participat şi Antonia Hoza, la categoria 9-13 ani, care a obţinut premiul II, iar din localitatea Meziad, Bihor, a participat Raul Leuca, la categoria 13-16 ani, obţinând premiul I la secţiunea solişti instrumentişti, respectiv premiul II la solişti vocali.