În urmă cu patru ani, în comuna Vadu Crișului, din inițiativa primarului Dorel Cosma și a viceprimarului Ioan Hașaș, a doamnelor Liana Boț și Nicoleta Groza s-a înființat o formație de dansuri populare, alcătuită din copii și elevi de la Colegiul Tehnic nr. 1 din localitate.

Sub îndrumarea maestrului coregraf Florea Crișu și cu sprijinul permanent al Primăriei și Consiliului local, al liceului și îndeosebi al părinților, formația a urcat pe scenă fiind prezentă la diferite manifestări culturale. După dese apariții în spectacole, formația a câștigat experiență și calitate interpretativă, motivul pentru care s-a transformat în ansamblu, primind și numele de botez, „Moșuț", o plantă endemică, frumoasă care crește pe stâncile din apropiere. Nașul de botez fiind primarul, mare iubitor de folclor, Ansamblul și-a asigurat existența și atenția permanentă. Cu timpul, copiii au crescut, iar repertoriul s-a îmbogățit, cuprinzând alături de dansuri populare tradiționale de pe Valea Crișului Repede și dansuri româno - maghiare de pe Valea Călatei, dansuri din Țara Oașului și Călușul Oltenesc, dans cuprins în Patrimoniul Cultural UNESCO. Segmentul musical - folcloric este susținut de soliști vocali, având în frunte pe Nicoleta Ștef, o tânără și talentată solistă, a cărei prezență scenică și calități interpretative o recomandă ca pe o viitoare vedetă a melosului bihorean. Ansamblul„Moșuț" și-a câștigat prestigiu, devenind un brand pentru comuna Vadu Crișului, fiind invitat la numeroase serbări folclorice, în județ și în afara lui. Succesul de care se bucură a dus la înființarea unei Asociații cu același nume, „Moșuț", alcătuită în special din părinți, care, prin eforturi proprii, asigură atât costumația, cât și unele cheltuieli de transport. În data de 28 iunie, Ansamblul a răspuns invitației orașului Hajduszoboszlo din Ungaria, la sărbătoarea zilelor oraşului. Spectacolul oferit de cei 27 de membri ai ansamblului a fost receptat și aplaudat îndelung de cei prezenți, care au cântat și dansat împreună cu mesagerii folclorului românesc.