La Galeria de Arte Vizuale, din Oradea, sub genericul "Fresh Art", poate fi admirată, în aceste zile, expoziţia individuală a celor doi câştigători ai concursului "Creând, schimbăm lumea" din anul 2009 - Daniel Tărăsie (România) şi Tolvaj Panna (Ungaria). Vernisajul a avut loc ieri, în prezenţa viceprimarului municipiului Oradea, Biro Rozalia, a dr. Novicov Ramona - critic de artă, a lui Aurel Roşu - preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din Bihor, a lui Jakobovits Miklós - pictor din Oradea, precum şi a unor oaspeţi din Debreţin.

 

"Expoziţia se evidenţiază prin armonia între doi artişti care nu s-au cunoscut, care nu au avut un program artistic comun, dar care au confirmat, într-un mod extrem de satisfăcător, alegerea juriului. Este o expoziţie foarte coerentă, de o ţinută artistică exemplară şi care denotă profesionalism şi multă muncă", ne-a declarat criticul de artă dr. Ramona Novicov, menţionând că această expoziţie demonstrează, totodată, ceea ce poate face un bun artist atunci când este stimulat de comunitatea pe care o reprezintă. Gazda evenimentului a fost Angela Lupşea, consilier juridic al OAR - Filiala Bihor. Toate costurile privind organizarea expoziţiei pentru cei doi câştigători ai concursului au fost suportate de către administraţia locală. Proiectul cultural "Creând, schimbăm lumea" a fost lansat pentru prima dată în anul 2006 de administraţia locală din Debreţin. În anul 2009, proiectul a fost preluat şi de Primăria municipiului Oradea, care, în colaborare cu Primăria Debreţin, a organizat prima ediţie a concursului. Proiectul şi-a propus, încă de la început, două obiective: pe de o parte, să dea posibilitatea tinerilor să-şi prezinte creaţiile şi să devină astfel cunoscuţi, iar pe de altă parte, să stimuleze şi să motiveze creaţia în rândul tinerilor artişti.