Biblioteca Județeană a fost joi, 10 octombrie, gazda celei de-a patra ediții a conferinței internaționale cu titlul „Mass-media în postcomunism. Moștenire, evoluție, tendințe”, un eveniment la care au participat specialiști din presa națională și internațională.

Timp de două zile, profesori universitari și alți specialiști în domeniul mass-media dezbat, la Oradea, situația actuală a presei, începând cu perioada de după Revoluția din 1989. Festivitatea de deschidere a conferinței a avut loc ieri, la ora 10.00, în amfiteatrul Bibliotecii Județene, în prezența scriitorului Florin Ardelean (moderator), a lui Marian Petcu, fondatorul Asociației Române de Istorie a Presei, profesor la Universitatea din București, a decanului Ioan Horga, a directoarei Bibliotecii Județene – Ligia Mirișan, a directorului revistei Familia – Ioan Moldovan și a istoricului Ion Zainea.

„Dacă cele trei ediții care s-au scurs până acum, s-au materializat în trei cărți, și această a patra ediție va fi rezumată într-o lucrare. Avem printre noi invitați din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Arad și Oradea”, a spus, printre altele, Florin Ardelean.

„Am descoperit Oradea, ca jurnalist al Crișanei”

Unul dintre cei mai importanți invitați, fondatorul Asociației Române de Istorie a Presei, doctor în sociologie, profesor la Universitatea din Bucureşti, Marian Petcu, a spus că se bucură pentru că acest eveniment se organizează la Oradea, dar este trist că o conferință de o asemenea anvergură, și care are în centru o temă atât de importantă, nu se organizează la București.

„Am descoperit Oradea, în urmă cu multe decenii, când am fost repartizat în practică, la ziarul Crișana. Îi mulțumesc domnului Ioan Laza pentru că aceste conferințe continuă să existe datorită lui. Jurnalismul este o meserie ciudată. Jurnaliștii nu se ocupă niciodată de urmele lor, de ce rămâne în urma meseriei pe care o practică. Ne rămâne nouă datoria să facem asta”, a spus Marian Petcu. Decanul Ioan Horga a lăudat și el inițiativa, iar directoarea Bibliotecii Județene, Ligia Mirișan, a spus că încă din tinerețe a fost puțin geloasă pe jurnaliști: „Mereu am crezut că ziariștii au un simț al realității mai aparte, un ochi mai activ, mai clar, mai obiectiv prin care privesc realitatea. Cred că maxima lui Arghezi, „Ziarul este o stare sufletească”, va fi confirmată de această conferință”.

Istoricul Ion Zainea a vorbit despre importanța Asociației Române de Istorie a Presei, iar Ioan Moldovan a subliniat că „dacă ceva a funcționat bine, din 1989 și până astăzi, cu toate schimbările pe care le-a avut, acel ceva a fost presa”.

Comunicările trimise și cuprinse în program au fost repartizate pe trei secțiuni: Presa și „fețele” ei – diversitate, specific, standarde, Mass-media în postcomunism – domenii de incidență și Presa bihoreană postdecembristă.

După deschiderea festivă și prezentarea unor lucrări în plen, au fost susținute peste 35 de contribuții cu subiecte din ariile tematice conexe presei românești din ultimele trei decenii (după ora 16.00). Vineri, 11 octombrie, tot la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”, începând cu ora 10.00, a fost programat colocviul „Revistele de cultură – evoluții și crize postdecembriste” la care participă scriitori, redactori de reviste literare și oameni de cultură din Oradea, Cluj-Napoca, București și Timișoara.

Reuniunea academică de la Oradea este susținută de mai mulți parteneri: Asociația Română de Istorie a Presei – filiala Crișana, Consulatul General al României de la Gyula, Direcția Județeană pentru Cultură Bihor, Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Sponsorii principali ai manifestării sunt D&C Oradea și Asociația culturală „Țara Crișurilor”.

Conferința a fost organizată de Universitatea din Oradea și Universitatea din Szeged.