Filarmonica de Stat Oradea continuă, şi în această săptămână, stagiunea concertelor educative, prima temă fiind Orchestra de coarde. Programul va cuprinde compoziţii de Corelli, Dittersdorf, Mozart, Ceaikovski, precum şi prezentarea instrumentelor, a grupurilor de instrumente şi a genurilor muzicale specifice orchestrei de coarde. Dirijorul concertului va fi Jankó Zsolt.

Ultimele două concerte educative din această temă se vor desfăşura după următorul program: astăzi, 29 octombrie: două concerte, de la 10.00, în limba română, iar de la 12.00, în limba maghiară. Următoarea temă (a II-a) - "Cvartetul de coarde" - va fi interpretată, în întregime, de Cvartetul Intermezzo, formată din artişti instrumentişti ai Filarmonicii. Concertele acestei teme se vor desfăşura în zilele de 19 şi 26 noiembrie, respectiv 3 decembrie a.c. Şcolile sau clasele care mai doresc să încheie abonamente pentru concertele educative pot contacta organizatorii de spectacole la Filarmonica de Stat Oradea, tel.: 0259/430.853 (casierie Filarmonică) sau 0770/111.309, 0728/078.721(Movik Katalin, organizatoare).