În cadrul şedinţei CLO de marţi, viceprimarul Gheorghe Carp a înmânat directorului Revistei Familia, Ioan Moldovan, diploma de excelenţă pentru revista de cultură pe care o conduce. Diploma a fost acordată cu ocazia împlinirii a 145 de ani de la înfiinţarea revistei pentru meritele deosebite în păstrarea, promovarea şi dezvoltarea culturii naţionale şi universale, pentru serviciul nobil în slujba creşterii prestigiului Oradiei, a vocaţiei şi demnităţii sale spirituale.