Elevi orădeni, protagonişti în piesa "Momente şi schiţe"
Asociaţia Teatrul Vienez de Copii - "Copiii joacă teatru" desfăşoară, anul acesta, proiectul "Copiii pe scenă " Oradea 2010, proiect care se va finaliza cu o serie de spectacole de teatru jucate de o trupă de copii, cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, în perioada 5-14 noiembrie, la Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia". De data aceasta, 37 de elevi-actori orădeni vor deveni personaje în piesa "Momente şi schiţe", după I. L. Caragiale şi Gh. Brăescu.
"Das Wiener Kindertheater" (Teatrul Vienez de Copii) funcţionează în Viena din 1994. În anul 2006, proiectele acestui teatru au ajuns şi în România, mai exact la Oradea, iar în urmă cu doi ani a fost înfiinţată Asociaţia românească Teatrului Vienez de Copii - "Copiii joacă teatru". După succesul proiectelor derulate între anii 2006-2009, la Oradea, în cadrul căror au fost realizate spectacolele "Visul unei nopţi de vară", de William Shakespeare, "Slugă la doi stăpâni", de Carlo Goldoni, "Cum vă place", de William Shakespeare, şi "Bolnavul închipuit", după Moliere, Teatrul Vienez de Copii vine, iată, în faţa spectatorilor orădeni cu piesa "Momente şi schiţe", după I.L. Caragiale şi Gh. Brăescu. "Ceea ce oferim noi este o alternativă la statul în faţa televizorului şi a calculatorului şi o metodă de educaţie", a spus ieri, într-o conferinţă de presă, Sabina Topală, reprezentata Teatrului Vienez de Copii - "Copiii joacă teatru". Ea a mai menţionat că în cei cinci ani de proiect, 137 de elevi orădeni au urcat pe scenă în spectacole, în acest an urmând să evolueze 37. Trebuie spus că Şerban Borda, actor al Teatrului de Stat Oradea, împreună cu actriţa Mona Erhan şi cu profesoara Elena Dumitraş asigură coordonarea artistică a proiectului. "Anul acesta avem şi prima colaborare cu Ovidiu Iloc, care a compus muzica special pentru acest spectacol", a adăugat actorul Şerban Borda, care semnează regia spectacolelor în ultimii doi ani. Cei trei coordonatori artistici au selectat tinerii actori din rândul elevilor orădeni, majoritatea provenind de la Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", partener al proiectului din 2006. Asociaţia beneficiază de sprijinul BCR, sponsorul principal al proiectului, Liceul Teoretic "Aurel Lazăr", Teatrul de Stat pentru Copii şi Tineret "Arcadia", Teatrul de Stat Oradea şi Casa de Cultură a municipiului Oradea.
Premiera spectacolului va avea loc vineri, 5 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul "Arcadia". Următoarele reprezentaţii se vor juca în 6, 7, 12, 13 şi 14 noiembrie, de la ora 18.00. Preţul unui bilet este de 5 lei. Rezervări de bilete se pot face la adresa sabinatopala@teatrulvienezdecopii.ro sau se pot cumpara la Teatrul Arcadia, în perioada 2-7 noiembrie, respectiv în 11 noiembrie, între orele 14.30-17.30.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.