Eveniment editorial - „Albumul omagial Durgheu"
„Să gândeşti ca un demiurg, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un sclav." Cuvintele memorabile rostite de genialul Constantin Brâncuşi deschid „Albumul omagial Durgheu", o lucrare de excepţie care adună între filele sale coordonatele definitorii ale celui mai importat şi prolific sculptor pe care l-a dat străvechiul areal al Crişanei în ultimele decenii. Momentul nu a fost ales întâmplător, lansarea având loc vineri, în săptămâna în care sculptorul Cornel T. Durgheu a împlinit 65 de ani.
Lucrarea conţine cele mai importante creaţii ale artistului ilustrate fotografic, desene, schiţe şi studii, beneficiind de un important „cuvânt critic" exersat într-o manieră dezinvoltă, dar şi profesionistă în acelaşi timp de către prof. univ. dr. Negoiţă Lăptoiu, din Cluj-Napoca. Evenimentul editorial de vineri va fi completat cu o prezentare de modă a colecţiei „Dor" (Cristina Breteanu, Asociaţia D'Art), prezentată de lectorul universitar Olimpia Udrea, apoi va urma „Amalia Judea Art&Fashion" şi un moment Oana Lianu. După prezentarea critică a volumului de către profesorul clujean, va urma cuvântul artistului.
La finalul volumului, „Biografia intimă" reţine o selecţie de cuvinte aşternute de-a lungul vremii de diverşi autori în diverse împrejurări. „Opera lui Cornel Durgheu este o împlinire reprezentativă, nu doar la nivelul unor bogate realizări, ci şi la cel al statuarei româneşti, ce tonifică dragostea de neam şi ţară a acelor care iubesc identitatea naţională" - Raoul Şorban.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.