În cadrul ediției din acest an a FestiFall, orădenii sunt invitați sâmbătă, 14 octombrie, ora 17.00, la proiecția filmului documentar „Remember Iuliu Maniu – 1986”, care va avea loc la Muzeul Orașului Oradea, Piața Emanuil Gojdu nr, 39-41 (Cetatea Oradea).

Evenimentul este organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Festivalul de Film și Istorii Râșnov și Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin. Anul 2023 a fost declarat „Anul Maniu”, deoarece s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu (8 ianuarie 1873) și 70 de ani de la moartea sa, în Penitenciarul Sighet (5 februarie 1953).

Filmul vorbește despre curajul unor tineri de a-l comemora pe Iuliu Maniu. În 1986, un grup de tineri din Bădăcin, cu vârste cuprinse între 15 și 24 ani, organizați de Ioan Pop (zis Poetul) și studentul Nicolae Pop, s-au reunit în seara zilei de 6 martie 1986 la mormintele familiei Maniu din Dealul Țarinei din Bădăcin, unde au depus o coroană de flori pe care au scris „Remember Iuliu Maniu”, au cântat „Imnul lui Iuliu Maniu”, compus de Ioan Pop, au aprins lumânări, pe care le-au așezat în forma inițialelor I.M. și au vorbit despre personalitatea marelui om politic. A doua zi toți au fost duși la sediul securității din Zalău, unde au fost anchetați. „Protagoniștii” evenimentului, Pop Ioan, Pop Nicolae, Oros Cornelia (n. Man), Vari Maria (n. Pop), Man Maria, Vereș Pop Patriță, Pop Florica (n. Mureșan), Mureșan Liuța (n. Ciobanca), Mureșan Florica, Pop Ioan, Man Nicolae, Toma Sabin, au fost intervievați de dr. Cristina Liana Pușcaș, muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal și doctorand Ana-Maria Borz, muzeograf la Casa Memorială „Iuliu Maniu” Bădăcin din cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău. Consultanții documentarului au fost dr. habil. Cosmin Budeancă – Fundația Culturală Memoria și Mihai Dragomir – Asociația Mioritics. Proiectul „Remember Iuliu Maniu – 1986” s-a derulat în cadrul Școlii de vară Astra, organizată de Festivalul de Film și Istorii Râșnov.

Intrarea este liberă în limita a 25 de locuri. Programările se fac la numărul de telefon 0771/741-331- secția Muzeul Orașului Oradea (Cetatea Oradea).