Două concerte dedicate Anului Nou sunt oferite melomanilor de către orchestra Filarmonicii orădene, sub bagheta maestrului Romeo Rîmbu, dirijor permanent al Filarmonicii.

Potrivit Hotărârii nr. 73 din data de 28 decembrie 2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bihor, cu privire la desfășurarea activității de spectacole și/ sau concerte cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, având în vedere incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor Covid-19 din Oradea, care este între 1,5 și 3/1000 de locuitori, Filarmonica de Stat Oradea vă invită la un concert extraordinar de Anul Nou. Concertul va avea loc în 6 și 7 ianuarie (miercuri și joi), de la ora 19.00, și va fi susținut de orchestra simfonică. Din program vor face parte valsuri și polci celebre de Johann Strauss Jr. Abonamentele sunt valabile la concertul de joi, 7 ianuarie, iar biletele pentru ambele concerte vor fi disponibile la casa de bilete a filarmonicii, începând de luni, 4 ianuarie 2021. Conducerea muzicală a concertului aparţine maestrului Romeo Rîmbu, dirijor permanent al Filarmonicii orădene.

Pentru muzicianul Romeo Rîmbu, arta dirijorală a constituit o preocupare constantă din anul 1990, odată cu participarea la un curs de specializare în cadrul Academiei „Ottorino Respighi” din Roma. În perioada 1991-1993, a studiat dirijatul la Oradea, iar în 1995 a obţinut o bursă oferită de Guvernul italian, pentru a se perfecţiona la Academia din Pescara. De asemenea, un an mai târziu, Romeo Rîmbu a fost invitat la un curs de perfecţionare la Budapesta, de către Maestrul Erich Bergel.

Dirijând peste 1000 de concerte în Europa, SUA, Brazilia, Japonia şi Coreea de Sud, la pupitrul unor reputate ansambluri simfonice (Orchestrele Filarmonicilor din Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Satu-Mare, Sibiu, Târgu-Mureş, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Orchestra de cameră a Radiodifuziunii Române, Shanghai Broadcasting Symphony Orchestra, L’Orchestre du Conservatoire de Rennes, The New York University’s Contemporary Music Ensemble, The Gyeonggi Philharmonic Orchestra, Orchestra Naţională a Moldovei, Korean Symphony Orchestra, The Symphonic Orchestra of Athens, Wuppertaler Symphonieorchester), Romeo Rîmbu a susţinut concerte în săli prestigioase ale lumii: Seoul Arts Center, Musikverein din Viena, Hercules-Saal din Munchen, Teatrul Manzoni şi Opera din Roma, Teatrul Aariaga din Bilbao.

Totodată, a fost membrul unor comisii de jurizare ale concursurilor internaţionale de la Mazara del Vallo, Marsala, Erice şi Tokyo, alături de personalităţi precum Agostino Orizio sau Aldo Ciccolini.

Punând în valoare creaţia compozitorilor ce au activat la Oradea (Johann Michael Haydn, Wenzel Pichl şi Karl Ditters von Dittersdorf), dirijorul Romeo Rîmbu a realizat 5 CD-uri editate de Casa de discuri Olympia din Londra - imprimări cotate cu cinci stele de către critica de specialitate londoneză, fiind recomandate ca imprimări de referinţă. De altfel, muzicianul promovează şi muzica nouă, fiind interpretul preferat al compozitorului italian Luciano Simoni, imprimând cu Filarmonica din Târgu-Mureş şapte CD-uri la Casele de discuri Inedita și Agora.

Dirijor permanent al Filarmonicii de Stat Oradea, Romeo Rîmbu deţine şi funcţia de profesor al Facultății de Muzică din cadrul Universității Oradea. Totodată, deţine statutul de membru fondator, director artistic şi dirijor permanent al Noii Orchestre Transilvane, cu sediul la Bistriţa, colectiv format prin selectarea celor mai valoroşi artişti instrumentişti ardeleni. Este Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.