Cu câteva zile înainte de a împlini trei sferturi de veac de viață și cincizeci de ani de activitate jurnalistică de asiduă cercetare folcloristică, prietenul nostru Crăciun Parasca, intelectual cu aleasă dăruire, urcă la ceruri. Cu alte cuvinte, când cei apropiați lui ne pregăteam de o festivitate amicală, ca la orice aniversare rotundă - ne vom încolona sufletele să-l conducem la locul de veci.

Nedreaptă lege a destinului pentru un om care purta și în actele lumești numele sfintei sărbători creștine a Crăciunului și care prin studiile și culegerile sale folclorice, așezate în cărți și biblioteci, vechile obiceiuri de iarnă readusese  la lumina și cunoștința noilor generații: „Să vă aduceți aminte, la mulți ani cu bine, Că și-n cer aveți părinte, la mulți ani cu bine...”

Mă mir că Dumnezeu sau Sfântul Petru care coboară în aceste zile de ajun din colindele străbune să vadă ce mai fac oamenii pe pământ, „în mijlocul satului la casa bogatului” și „în capătul satului, la casa săracului ” n-au ținut seama de ofrandele folclorice descoperite de Crăciun Parasca, să-i mai îngăduie măcar câteva zile de existență trupească, să se bucure de senectute, în melosul urărilor și obiceiurilor...

Sau corurile cerești aveau nevoie să învețe variantele descoperite prin sate și suflete de neobositul culegător de mirabilă sămânță a folclorului românesc?

Crăciun Parasca s-a născut la 9 decembrie 1945, în satul Subpiatră. A absolvit Liceul la Aleșd, Facultatea de Filologie la Universitatea Babeș -Bolyai din Cluj cu o lucrare de licență care îi va lumina predestinarea: „Nunta la români” sub conducerea marelui folclorist, profesorul Dumitru Pop. Vine la Oradea, la Casa de creație populară, ca metodist și urcă toate funcțiile administrativ-culturale din județ. Publică în reviste și ziare peste 500 de articole, cu un evantai tematic folcloric impresionant. Se căsătorește cu doamna Victoria cu care are doi copii Ianatana - profesoară și Radu - ofițer. Are și nepoți de care se bucura nespus...

În una dintre convorbirile noastre telefonice, când boala crudă cu sfârșit prescris îl cuprinsese de-a binelea, la întrebarea cum te simți, mi-a răspuns ca un bard: „Eu mă duc, mă prăpădesc/ Ca un cântec bătrânesc...”

Doamne, ai grijă de Crăciun al nostru!