Cinefilii orădeni sunt aşteptaţi începând de duminică, 25 martie, la Moszkva Caffe, unde, timp de şapte zile, de la ora 19.00, vor rula cele mai bune filme poloneze, în cadrul evenimentului denumit generic „Zilele Filmului Polonez", organizat de Metrion, în colaborare cu Institutul Polonez de la Bucureşti.

Zilele Filmului Polonez au loc concomitent în Deva, Galaţi şi Oradea. Toate filmele prezentate sunt producţie poloneză, cu subtitrare în limba română, şi sunt filme recente, din 2010. Astfel, duminică seara, a putut fi urmărit filmul „Veneţia", regizat de Jan Jakub Kolski; luni, 26 martie, a rulat o dramă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, intitulată „Joanna", şi regizată de către Feliks Falk, în care o femeie din Cracovia începe o relaţie amoroasă cu un ofiţer german pentru a salva o fetiţă evreică. Azi, 27 martie, se va difuza „Erratum", filmul lui Marek Lechki despre reîntoarcerea în oraşul natal al lui Michal, în urma căreia viaţa sa de om matur este răvăşită. Mâine, 28 martie, este rândul filmului „Mistificare", de Jacek Koprowicz, să elucideze moartea artistului Witkaci prin intermediul anchetei unui student proaspăt exmatriculat de la jurnalism. Joi, 29 martie, este ziua dedicată „Examenului de capacitate 1947", film în regia lui Janusz Majewski. Vineri, 30 martie, propune „Afacerea sfântă" a lui Maciej Wojtyszko, film de comedie despre doi fraţi care nu moştenesc de pe urma tatălui lor decât un automobil care aparţinuse cândva lui Papa Ioan Paul al II-lea. Sâmbătă, 31 martie, se va depăna o poveste intrigantă de amor a unei femei din viaţa a doi bărbaţi, unul ofiţer şi celălalt, un artist ţinut sub observaţie de către ofiţerul în cauză, în filmul lui Jan Kidawa-Blonski, „Trandafiraşul".

Flyerul cu programul detaliat se găseşte în Moszkva Caffe şi în Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai". Intrarea costă 8 lei per film, cu reducere pentru elevi şi studenţi, fiind de 5 lei.